Simbol al divinităţii, pâinea este reprezentarea bucuriei, a rodniciei, a fertilităţii, dar şi a purităţii. Pâinea este nu numai hrană, ci mai cu seamă simbol. Marile evenimente ale familiei – botezul, nunta, trecerea în lumea de dincolo – sunt însoţite de pâinea rituală. Ca şi marile sărbători creştine – Paştele şi Crăciunul – de pe masa cărora nu lipseşte colacul.
Colacul
Nici un eveniment important din viaţa creştinilor de pe la noi nu poate fi disociat de colaci, reprezentare a omului sau a divinităţii căreia îi sunt închinaţi. Este prezent în viaţa românului încă de la naştere. La botezul unui copil, părinţii îi duc colaci naşului. Majoritatea etapelor nunţii sunt însoţite de prezenţa unui colac. Miresei i se rupe un colac deasupra capului când pleacă la biserică, apoi tinerii însurăţei le duc naşilor colaci, pentru sporul casei. În ritualurile de înmormântare şi pomenire, apar, de asemenea, colacii.
Ritualul facerii
Transformarea făinii albe în pâine cere femeilor care frământă aluatul respectarea anumitor regului: să postească, sexual şi alimentar, câteva zile, să se spele, să-şi schimbe cămaşa şi, mai ales, basmaua, înainte de a se apuca de frământat. Cernutul făinii se face în zori, pe nemâncate, în tăcere deplină. Apa care se adugă ar trebui să fie „neîncepută“, iar în unele zone este înlocuită cu rouă. Sarea adăugată măreşte puterile magic-rituale ale pâinii, ca şi drojdia (sau turtiţa folosită pentru creşetrea pâinii). Trecerea prin foc, coacerea, are şi ea anumiţi paşi obligatoriu de îndeplinit: stropirea cuptorului cu apă sfinţită, închinatul pâinii, rugăciunea.
Text: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: pixabay.com
