Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Trei gustari sofisticate

Trei gustari sofisticate

Vinete umplute la grătar

Ingrediente

  • 1 pâine tăiată în 8
  • 1 vânătă mică
  • 6 ardei peppadew*
  • 50 g ricotta
  • 25 g muguri de pin
  • coajă de portocală și limetă
  • ulei de măsline

Mod de preparare

  1. Unge feliile de pâine cu ulei de măsline și pune-le pe grătarul încins până ce devin crocante și aurii.
  2. Taie vânăta în felii subțiri, unge-le cu ulei și coace-le pe grătar până ce devin aurii.
  3. Pune câteva felii de ardei și o feliuță de brânză pe fiecare vânătă. Împăturește.
  4. Așază ruloul pe pâine, presară muguri de pin trași la tigaie și decorează cu coajă de citrice.

Băutura potrivită: cocktail picant

Într-o carafă mică, amestecă 25 ml de zeamă de lămâie cu 50 ml de palincă de piersici, cuburi de gheață, o felie de portocală
și una de lămâie. Amestecă și umple carafa cu o parte vin spumant și una de bere cu ghimbir.

Friptură de vită cu hrean

Ingrediente

  • 1 chiflă
  • 25 g smântână
  • 1 linguriță cu hrean ras
  • 50 ml friptură de vită
  • germeni de ceapă
  • fâșii subțiri de ardei capia

Mod de preparare

  1. Taie chifla în jumătate, pune părțile moi pe grătarul încins și apoi taie-le din nou în jumătăți.
  2. Într-un castronel, combină hreanul ras cu smântâna. Cu o parte din acest amestec, unge sferturile de chiflă.
  3. Pune restul de cremă de hrean pe feliile de vită și rulează.
  4. Așază rulourile pe chiflele unse și decorează cu fâșiile de ardei și germenii de ceapă.

Băutura potrivită: cocktail brandy

Încălzește 30 ml de brandy, 340 ml de cidru de mere, două batoane de scorțișoară, 1-2 cuburi de zahăr candel și câteva felii de lămâie. Servește în pahare încălzite, cu felii de limetă.

Focaccia cu șuncă de Parma

Ingrediente

  • 1 focaccia tăiată în opt
  • 8 roșii cherry galbene și roșii
  • 4 roșii uscate
  • 1 lingură cu oțet balsamic
  • 50 g mozzarella
  • 50 g șuncă de Parma
  • 3 frunze de busuioc
  • ulei de măsline

Mod de preparare

  1. Unge feliile de focaccia cu ulei de măsline și așază-le pe grătar.
  2. Taie în jumătăți roșiile cherry și pune-le într-un castron împreună cu roșiile uscate feliate și oțetul balsamic. Amestecă.
  3. Pune pe fiecare felie de focaccia fâșii de mozzarella, șuncă de Parma și amestec de roșii.
  4. Decorează cu busuioc proaspăt și servește.

Băutura potrivită: cocktail amaretto

Într-un pahar înalt de șampanie, toarnă 20 ml de amaretto și 30 ml de suc acidulat cu lămâie. Umple cupa cu vin alb spumant și garnisește cu două migdale.

Articol preluat din ediția de septembrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto: Fotolia


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus