Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > 6 moduri prin care economisești energie și reduci factura la electricitate

6 moduri prin care economisești energie și reduci factura la electricitate

energie electrica

Să economisești energie electrică nu este atât de greu și nu trebuie să faci schimbări extraordinare. Fiecare dintre noi poate aplica aceste „trucuri” în propria locuință, pentru ca factura la electricitate să fie din ce în ce mai mică.

Spală hainele în apă rece

Se estimează că 90% din energia consumată de mașina de spălat rufe este folosită pentru încălzirea apei. Trecând de la o temperatură ridicată la una mai scăzută, sau chiar spălând cu apă rece, vei economisi foarte multă energie eletrică. În plus, în acest fel îți vei păstra și hainele într-o stare mai bună, pentru că materialele se vor deteriora mai greu, iar culorile vor rămâne mai intense. Singurele rufe pe care ar trebui să le speli în apă caldă sunt hainele foarte murdare sau cele purtate de cineva bolnav.

Folosește o mașină de spălat vase

Știai că utilizarea unei mașină de spălat vase economisește energie, dar și apă? Mai mult, vasele sunt curățate mai bine decât dacă le speli de mână.

„Sigilează” casa împotriva infiltrării cu aer

Geamurile și ușile vechi sau stricate pot lăsa aerul să intre în casă. Astfel, locuința va fi mai răcoroasă, deci vei avea nevoie să o încălzești mai puternic. De aceea, dacă te afli în această situație cu siguranță consumi mai multă energie electrică decât ar trebui.

Scapă de becurile incandescente

Înlocuirea acestora cu becuri LED va reduce cantitatea de energie utilizată pentru iluminare cu până la 75-80%. Astfel, vei face economii semnificative. Un alt beneficiu al acestora este timpul îndelungat de rezistență (până la 100.000 ore de funcționare).

Setează frigiderul la o treaptă mai mică

Frigiderul trebuie setat la o treaptă de răcire mai mare doar în timpul verii și doar dacă este plin. Altfel, primele sale trepte sunt suficiente pentru a menține alimentele reci.

Scoate din priză dispozitivele electronice atunci când nu le folosești

Televizorul, computerul, cuptorul cu microunde, toasterul și alte dispozitive ar trebui scoase din priză atunci când nu sunt folosite. De asemenea, pune computerul pe modul Sleep atunci când nu îl folosești o perioadă (de exemplu dacă faci duș), stinge luminile când ieși din cameră, scoate încărcătorul telefonului din priză atunci când telefonul nu este conectat etc.

Adoptând aceste obiceiuri simple, vei observa cum lună după lună factura la energie electrică se reduce din ce în ce mai mult. Dacă faci deja aceste lucruri, ce ai mai adăuga pe listă?

 

Citește și: Gestionarea bugetului pentru a face economii

Citește și: 10 metode istete pentru a face economii

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns