Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Animale de casa > Ce boli îți poate transmite prietenul necuvântător

Ce boli îți poate transmite prietenul necuvântător

Sunt adorabili, afectuoși, prieteni de nădejde la bine și la rău. Oricât de mult i-am iubi însă, să nu uităm că drăgălașii noștri companioni pot fi purtătorii unor germeni care ne îmbolnăvesc.

Câine, pisică, hamster, papagal, șarpe. Indiferent ce animăluț avem în casă, îl iubim și îngrijim ca pe un membru drag al familiei. Iar ei, la rândul lor, ne fac bine din multe puncte de vedere, luaspect confirmat și de oamenii de știință. Prezența și iubirea lor necondiționată ne alungă singurătatea, tristețea, anxietatea și depresia, fac posibilă scăderea tensiunii și a colesterolului, aspect mai mult decât benefic sănătății sistemului cardiovascular, și ne ajută să gestionăm optim situațiile stresante din viață. Totuși, trebuie să avem în vedere că, dacă ignorăm câteva reguli simple de igienă, micii noștri prieteni ne pot transmite unele boli.

Boala ghearelor de pisică

Puricii transportă bacteria Bartonella de la o pisică la alta. Microbul ajunge în corpul nostru dacă suntem zgâriați sau mușcați de o pisică purtătoare – dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să dezinfectăm imediat rana. Afecțiunea debutează cu leziuni cutanate (papule, vezicule), apoi apar simptome asemănătoare gripei: febră, dureri de cap, oboseală, umflarea ganglionilor limfatici din apropierea zgârieturii. În majoritatea cazurilor, boala nu e gravă și cedează în 1-4 luni, dar, la persoanele cu imunitate scăzută, pot apărea complicații grave hepatice sau cardiace.

* Cum o previi. Deși riscul să ne infectăm este mic (două persoane din 100.000), este important să ne deparazităm regulat pisica, pentru ca aceasta să nu aibă purici.

Toxoplasmoză

Ne putem îmbolnăvi dacă înghițim particule din fecalele unei pisici infectate. De cele mai multe ori, toxoplasmoza nu este periculoasă și se vindecă de la sine. Simptomele, când există, sunt similare gripei: febră, dureri de cap, dureri în gât, dureri musculare. Femeile însărcinate trebuie să aibă mare grijă să nu contracteze boala, fiindcă aceasta poate provoca malformații oculare și cerebrale grave fătului.

* Cum o previi. Spală-te pe mâini după ce mângâi sau cureți litiera pisicii (dacă ești însărcinată, nu curăța litiera), nu mânca decât carne suficient gătită (nu în sânge), spală bine fructele și legumele pe care le consumi crude. Pisicile care trăiesc numai în interior prezintă un risc foarte mic să se infecteze.

Toxocara canis

Toxocaroza este cauzată de ingerarea particulelor de praf sau pământ infectate cu larvele parazitului Toxocara canis. Ouăle ajung pe sol prin excrementele câinilor, dar au nevoie de 30 de zile pentru a ajunge la maturizare, deci contactul cu fecalele recente ale animalului nu prezintă risc de infecție. Infecția e aproape întotdeauna benignă, fără simptome sau cu simptome ușoare: puțină febră, oboseală, dureri musculare. La copii însă simptomele pot fi mai intense, iar în cazuri rare larvele pot migra la ficat, plămâni, creier sau ochi, producând complicații grave.

* Cum o previi. Deși infecția e rară, e bine să respecți câteva reguli și învață-i și pe copii acest lucru. Nu duce mâna murdară la gură. Spală-te întotdeauna pe mâini după ce mângâi un animal și înainte să mănânci, spală fructele și legumele. Când plimbi cățelul, strânge-i întotdeauna mizeria și înnoadă punga înainte s-o arunci la gunoi. Deparazitează regulat patrupedul împotriva viermilor intestinali. Așa te ferești și de alți paraziți pe care ți i-ar putea transmite: giardia, limbrici, tenie, ancylostoma etc.

Hamsterii & rudele lor

Hamsterii și alte rozătoare „de buzunar“, inclusiv șoriceii și porcușorii de Guineea, pot fi purtătorii virusului coriomeningitei limfocitare. Se întâmplă rar ca oamenii să se infecteze, dar acest lucru se poate întâmpla prin contactul cu urina, saliva sau fecalele animăluțului bolnav. Virusul produce simptome similare gripei, inclusiv febră și dureri musculare, dar în cazuri rare poate provoca probleme neurologice, precum confuzie și pierderea auzului.

* Cum previi coriomeningita limfocitară. Evită animalele letargice sau bolnave, de exemplu care au diaree, vărsături. Spală-te pe mâini de fiecare dată când intri în contact cu micul rozător și păstrează-i cușca curată.

Febra papagalilor

Micii noștri companioni cu pene, papagalii, porumbeii, dar și alte păsări pot purta bacteria Chlamydophila psitta, care determină psitacoza sau „febra papagalilor“. Deși păsările infectate rareori prezintă simptome, boala produce febră, frisoane, greață, vărsături, dureri de cap, pneumonie persoanelor care se îmbolnăvesc prin inhalarea micilor particule infectate: secreții nazale sau oculare, urină, excremente. Afecțiunea este foarte rară la oameni și se tratează cu antibiotice.

* Cum o previi. Curăță colivia zilnic și spală-te apoi pe mâini. Îngrijește-te de sănătatea păsării ducând-o periodic la veterinar.

Atenție la salmonela!

De cele mai multe ori, ne îmbolnăvim de salmoneloză prin consumul de alimente contaminate, dar și animalele ne pot transmite boala, în special broaștele-țestoase, șopârlele, iguanele, șerpii. Salmoneloza este o infecție bacteriană care afectează tractul intestinal și provoacă diaree, vărsături, crampe abdominale, febră, simptome ce pot dura o săptămână. La copiii mici, boala poate fi mult mai gravă. Din fericire, se tratează cu antibiotice.

* Cum o previi. Spală-te pe mâini după ce mângâi un animal. Nu permite copiilor să îmbrățișeze reptile, care deseori sunt purtătoare ale unei forme rare a bacteriei salmonela.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.40/12.10.2017
Autor: Angelica Cîlțan
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns