Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Animale de casa > Lumina ochilor

Lumina ochilor

O viaţă petrecută în întuneric este precum o melodie fără versuri. Totul poate fi frumos, dar parcă lipseşte ceva. Peste 100.000 de români sunt nevăzători. Ei nu ştiu ce înseamnă lumina zilei ori să fii liber să te mişti în voie. De puţin timp însă, lucrurile au început să se schimbe.

Prin intermediul fundaţiei Light into Europe şi al câinilor ghizi, am descoperit că în ţara noastră există cinci persoane care au parte de câte o minune ce le ajută să fie mai libere în viaţa de zi cu zi.

Prima femeie instructor de mobilitate şi câini ghizi pentru nevăzători din România, Anca Vasile, este instructoare de câini ghizi la fundaţia Light into Europe şi, chiar dacă pregătirea ei academică nu are nimic în comun cu ce lucrează în viaţa de zi cu zi, nu regretă nimic. În facultate, am fost implicată ca voluntar în organizaţii destinate protecţiei mediului, dar şi susţinerii persoanelor dezavantajate (n.r. – Crucea Roşie). Aici am descoperit câtă nevoie au oamenii unii de alţii şi cât contează un simplu zâmbet oferit din inimă unei persoane necăjite. Apoi, am lucrat trei ani în domeniul bancar, timp suficient pentru a-mi da seama că mediul corporatist nu este pentru mine.

După o vară de neuitat petrecută alături de copii nevăzători, Anca s-a decis să plece din bancă şi să-şi urmeze visul de a lucra într-o ONG. Domnul Stan Platt, preşedintele fundaţiei în acea perioadă, căuta o asistentă personală. La propunerea dumnealui, am candidat pentru acest post. După un an de activitate, domnul Platt mi-a oferit posibilitatea de a face parte din Proiectul „Câini ghizi pentru nevăzători“, care era în curs de derulare. Aşa am devenit prima femeie instructor de mobilitate şi câini ghizi pentru nevăzători din România. Până în acel moment, nu avusesem niciun fel de experienţă cu animalele.

După cinci luni de pregătire cu Guide Dogs UK (centru de mobilitate și câini ghizi din Liverpool) şi nenumărate experienţe frumoase cu instructori din întreaga lume, Anca a obţinut certificatul în instruirea câinilor ghizi şi a oamenilor nevăzători şi facilitarea relaţiei dintre aceştia.

Cum ajunge un nevăzător să beneficieze de un câine ghid?

În primul rând, punctează Anca, trebuie să-şi dorească să-şi schimbe stilul de viaţă şi să fie independent şi activ. Următorul pas ar fi să ia legătura cu noi. Apoi, are loc o discuţie telefonică în care stabilim un prim contact cu persoana nevăzătoare, precum și detaliile celei dintâi vizite, la sediul fundaţiei noastre. După o scurtă evaluare a persoanei nevăzătoare şi un test cu unul dintre căţeii noştri ghizi aflaţi în faza finală, ne putem forma o idee cu privire la tipul de câine ghid potrivit persoanei respective. Dacă în urma evaluării se stabileşte că unul din câinii deja pregătiţi corespunde nevăzătorului, urmează planificarea trainingului cu câinele şi persoana în cauză. În funcţie de disponibilitatea ei şi, mai ales, de lista de beneficiari aflaţi deja în pregătire, se stabileşte o dată de începere a trainingului. Pregătirea în sine durează în funcţie de fiecare nevăzător, de la câteva săptămâni la maximum două luni.

Câinii ghizi provin din rase precum labrador, golden retriever și ciobănesc german, atent selectate, care ajută persoanele nevăzătoare să ducă o viață independentă când sunt nevoite să iasă în societate, la cumpărături sau la serviciu. Acești câini nu sunt agresivi și nici nu reprezintă un pericol pentru oameni.

Mai mult, povestește Anca, trebuie reținut că una din diferențele majore dintre câinii de companie și ghizi este efortul intelectual deosebit pe care aceștia trebuie să-l depună atunci când lucrează în ham cu nevăzătorul pe anumite rute, uneori de mai multe ori pe zi. S-a constatat că, din cauza acestui efort și a stresului psihic zilnic, ei îmbătrânesc mai repede. Astfel că, după şase, şapte ani de lucru, intervine oboseala și câinele nu mai lucrează așa cum trebuie. Persoana nevăzătoare îl poate păstra ca animal de companie sau fundația găsește o familie pentru el.

Relaţia ideală

În astfel de circumstanțe, relația dintre om și câine devine una de dragoste pură și loialitate pe viaţă, așa descrie Anca ce a observat imediat la Max, unul dintre puţinii câini ghizi care lucrează cu doi nevăzători concomitent.

La Arad, în septembrie anul trecut, am asistat la pregătirea și absolvirea lui Max. În prezent, el este cel de-a patrulea câine ghid din lume care lucrează cu două persoane nevăzătoare în același timp. Chiar dacă a primit dresajul de bază în Anglia, iar în Romania a venit deja pregătit și în căutare de beneficiar între noi s-a format o legătură extrem de puternică. A fost destul de greu să facem alegerea potrivită pentru el, întrucât un câine cu atât de multe calități, așa de iubitor și de liniștit în orice situaţie se naște o dată la zeci de ani. În momentul în care l-am văzut prima dată mergând pe stradă împreună cu Adrian și Veronica, cuplul de nevăzători cu care este în prezent, am simțit o emoție greu de descris în cuvinte: nu Adrian și Veronica îl găsiseră pe Max, ci Max îi alesese pe ei. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama cât de mult iubesc ce fac şi că există miracole, afirmă Anca.

Cel mai bun prieten

Ştefan Ilioaica are 18 ani şi este nevăzător, dar s-a ambiţionat să înveţe la un liceu normal şi este cel mai bun elev din clasă. Nici măcar drumul spre şcoală nu mai e o piedică pentru el. Merge la ore alături de Klint, labradorul antrenat special să conducă persoane care nu văd. Este hotărât să devină avocat, să apere dreptatea şi pe cei ca el.

Ştefan învaţă la Liceul „Constantin Brâncoveanu“ din Bucureşti, adoră să citească, să se plimbe şi să-și petreacă timpul liber alături de prieteni. A luat inclusiv lecţii de pian şi vorbeşte limba engleză la nivel mediu.

Deşi familia este în permanenţă alături de el, de aproape trei ani, şi-a câştigat libertatea de mişcare prin intermediul lui Klint, care îi demonstrează în fiecare zi cât de inteligent este. La un moment dat, îşi aduce aminte adolescentul, am parcurs un drum cu care Klint nu era deloc familiarizat, însă trebuia făcut. Iniţial, am crezut că nu o să se descurce, că o să mă facă să mă lovesc ori o să mă împiedic, fiindcă nu cunoştea drumul. Dar nu a fost deloc aşa. M-a condus ca-n palmă tot drumul, de parcă îl ştia dintotdeauna. Atunci am fost cel mai mândru de el. A fost super, afirmă Ştefan.

Sprijinul constant

După o scurtă perioadă de acomodare şi antrenamente, Klint a devenit sprijinul de care avea nevoie şi prietenul care l-a ajutat să devină încrezător. Făceam şi înainte o mulţime de lucruri. Am fost învăţat de mic să am o viaţă independentă, mă puteam descurca în multe situaţii, inclusiv să fac curat, ceva de mâncare, dar nu puteam ieşi chiar de unul singur la vremea aceea, spune Ştefan.

Singura temere pe care o are Ştefan sunt câinii maidanezi întâlniți pe drum. La început, când am avut antrenamentele cu Klint, ne-a atacat un maidanez. Este foarte greu de mers pe stradă din cauza acestor câini, din pricina maşinilor parcate aiurea pe trotuar şi nu numai, afirmă Ştefan. Însă, odată parcurşi cei doi kilometri până la şcoală, se instalează rutina pentru amândoi.

Dacă se întâmplă cumva să nu vin cu Klint la ore, toţi colegii mă întreabă de el încontinuu. S-au ataşat foarte mult de el şi tot timpul îl răsfaţă, chiar dacă nu e chiar în regulă. Klint a învăţat că orele de şcoală pentru mine sunt de relaxare pentru el, povesteşte Ştefan.

Natura afectuoasă a lui Klint îl ajută pe Ştefan în multe situaţii când nu ştie cum să reacţioneze în faţa comportamentului celor din jur. Klint i-a câştigat pe toţi din familie, mai ales pe nepoţelul meu în vârstă de aproape doi ani, însă îmi aduc aminte şi mă amuz şi acum de momentul în care am intrat odată într-o farmacie. Când m-a văzut farmacista, a crezut că intrasem din greşeală cu câinele acolo. Am stat să-i explic de ce eram nevoit să fiu cu Klint lângă mine. Era atât de surprinsă, încât am conversat mai mult de zece minute. La un moment dat, a intrat o clientă în farmacie şi a început să vorbească urât despre faptul că eram acolo cu Klint. Probabil nu şi-a dat seama că sunt orb. Eu nici măcar nu am apucat să deschid gura. Farmacista a început imediat să-i explice clientei tot ce-i spusesem eu mai devreme. M-a amuzat teribil. În tot acest timp, Klint nu a schiţat niciun gest, iar asta m-a calmat, spune Ştefan în timp ce-l mângâie afectuos pe Klint după urechi.

Cine se aseamănă se adună

Ştefan împarte absolut totul cu Klint. Inclusiv personalitatea. Klint e nebunatic, vioi și energic. Este exact ca mine. Mereu gata de acţiune, comunic foarte bine cu el. Mă simte imediat, mai ales când vin acasă de undeva. Este foarte responsabil şi, dacă întârzii cu mâncarea lui, mă atenţionează sonor doar o dată, povesteşte Ştefan râzând. În momentul în care va trebui să se pensioneze, Klint nu se va despărţi de Ştefan. Indiferent cât de greu va fi, spune ferm adolescentul, voi face orice ca să rămân alături de el. Este greu să nu observi dragostea dintre cei doi. Astfel de relaţii, de fiinţe care-şi depăşesc constant condiţia în ciuda tuturor piedicilor ne pot inspira şi pe noi în mod frecvent, aşa cum s-a întâmplat cu Alina şi Ana, voluntare la Fundația Light into Europe.

Iubind aproapele

Tinerii care lucrează la fundaţie înţeleg cât de importantă este activitatea lor pentru cei peste 100.000 de români cu dizabilitate vizuală. În prezent, Light into Europe se poate mândri cu un număr mare de voluntari. Poveştile Alinei şi Anei sunt obișnuite, dar oglindesc frumuseţea pe care o au ele în suflet. Alina Lazarovici a aflat de Fundaţia Light into Europe prin intermediul logodnicului, care era la rândul său voluntar acolo. Este studentă în anul al doilea la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti şi a decis să profite de vacanţa de vară ajutând şi învăţând lucruri noi.

A fost şi este o experienţă cu totul nouă. Am cunoscut oameni minunaţi şi o mulţime de câini, fiecare cu personalitatea lui. Am învăţat să conduc o persoană nevăzătoare şi am început să iubesc câinii chiar mai mult decât înainte. În primul rând, mă ocup de câini. Îi hrănesc, îi plimb, îi periez, mă asigur că sunt sănătoşi. Voluntariatul mi-a deschis o oportunitate cu totul nouă pentru carieră – postul de instructor de câini ghizi. Momentan, încearcă să pătrundă tainele dresajului şi speră să reuşească, deoarece rezultatele acestei munci sunt absolut fascinante. Tocmai de aceea mama Alinei este foarte mândră de fiica ei!

Dar nu ce învaţă o motivează cel mai mult, ci faptele şi emoţiile la care este martoră. Cel mai mult m-a inspirat blindfold challenge-ul pe care l-am făcut cu Max, un câine ghid care astăzi lucrează cu un cuplu din Arad. Blindfold challenge-ul constă în parcurgerea unui traseu legat la ochi, cu ajutorul câinelui ghid, pentru a-i testa nivelul de pregătire. Evident, Max s-a descurcat extraordinar, iar când am văzut toate obstacolele de care m-a ferit, am rămas fără cuvinte. Cel mai tare m-a impresionat conştientizarea sentimentelor pe care le are o persoană nevăzătoare când merge pentru prima dată cu ajutorul unui câine ghid. Există teamă şi nesiguranţă, dar cu fiecare pas se naşte încredere. A fost o experienţă care, dacă se poate spune aşa, mi-a deschis ochii la propriu, şi la figurat.

Societatea este pregătită?

La nivel social, pe Alina o supără cel mai tare comportamentul oamenilor vizavi de aceşti câini. Foarte mulţi nu ştiu sau nu vor să înţeleagă faptul că ei nu reprezintă un pericol pentru cei din jur şi că le este permis accesul în spaţiul public. Am primit până şi înjurături de la o mamă speriată că unul din câini i-ar putea muşca pe copii, deşi acesta era în lesă şi la o distanţă considerabilă de micuți. Însă părerile sunt împărţite şi variază de la o extremă la alta. Am văzut oameni absolut încântaţi că, în sfârşit, câinii ghizi au ajuns în România, care admiră foarte mult curajul persoanelor nevăzătoare, dar şi inteligenţa câinilor.

Din cauza lipsei de educaţie, societatea nu este obişnuită să perceapă nevăzătorii ca oameni normali. Majoritatea nu se aşteaptă ca persoanele cu dizabilităţi să fie independente, ci să primească pasive ajutor. Şi nu este vorba numai de societate, spune Alina, ci şi de piaţa muncii. Oamenii nu cred că persoanele cu dizabilităţi sunt în stare să-şi găsească un loc de muncă. Aş spune că ne îndreptăm totuşi în direcţia potrivită. Utilizarea câinilor ghizi în ţara noastră, chiar dacă într-un număr mic, este deja un pas înainte. Cu multă răbdare, dedicaţie şi informare, putem să educăm publicul şi să schimbăm mentalitatea generală, adaugă studenta.

Cel mai important lucru pe care Alina ar vrea să-l reţină toată lumea este ca, la întâlnirea cu o persoană nevăzătoare însoţită de câinele său ghid, să nu se interacţioneze cu el fără permisiunea acesteia, deoarece o clipă de neatenţie poate avea consecinţe tragice. În aceeaşi măsură, dacă aveţi la rândul dumneavoastră un câine, indiferent de talie sau rasă, trebuie să-l ţineţi în lesă, pentru a nu distrage sau a nu speria câinele ghid. Acelaşi lucru e valabil când vine vorba de mâncare, gesturi bruşte sau zgomote.

Satisfacţii nemărginite

Ana Păun provine dintr-o familie de oameni care îşi ajută semenii. Anul trecut, am aflat de fundaţie de la tatăl meu, care lucrează în domeniul asistenţei sociale, şi, pentru că îmi place să ajut şi să fiu de folos, m-am documentat şi apoi am decis să mă înscriu în programul de voluntariat, spune ea cu zâmbetul oglindit în priviri. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Bucureşti. A început deja să se pregătească pentru a studia Dreptul, la fel ca Ştefan.

Chiar dacă Ana nu a lucrat încă direct cu persoanele nevăzătoare, e încântată de munca depusă alături de căţei. Are grijă de ei şi ajută la dresarea lor. Toată munca la fundaţie este şi va fi o amintire foarte frumoasă. Oricine vine aici, chiar şi pentru o perioadă scurtă, rămâne fascinat după ce observă de ce sunt în stare câinii ghizi şi de modul în care colaborează oamenii de acolo.

Cel mai greu i-a fost în prima zi. Când am avut pentru prima dată responsabilitatea de a lucra cu un câine ghid, Heidi, nu m-au speriat munca şi nici faptul că nu voi putea să determin câinele să execute comenzile aşa cum a fost instruit, însă mi-a fost teamă ca nu cumva să nu reuşesc eu să respect regulile. Mai exact, m-am luptat cu mine însămi pe parcursul întregii zile să nu mă joc cu ea şi să nu o mângăi, pentru că un singur gest de afecţiune putea să-i distragă atenţia şi să distrugă luni de atrenament, îşi aduce aminte Ana. Aceasta este cea mai mare provocare pentru toţi cei care doresc să lucreze cu câini ghizi. Recompensele sunt însă nepreţuite.

În Europa, există 24 de ţări în care se desfășoară programul „Câini ghizi pentru nevăzători“. Marea Britanie are aproximativ 5.000 de câini pentru 5.000 de persoane cu deficiențe de vedere. România este printre ultimele țări care s-au alăturat acestui demers. În prezent, în țara noastră există doar cinci beneficiari de câini ghizi, din 110.000 de persoane cu deficiențe de vedere, iar Fundaţia Light into Europe a întreprins o activitate de pionerat prin acest program.

Articol preluat din ediția de ianuarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M Dumitrașcu

Sursa foto: Vlad Stănescu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus