Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Animale de casa > Regele din acvariu

Regele din acvariu

Graţios, cu o formă deosebită şi cu o paletă de culori care ar trezi invidia oricărui stilist, peştele discus este considerat regele acvariului. Deși provin din bazinul Amazonului, unde ai crede că sunt antrenaţi pentru supravieţuire, discuşii sunt timizi chiar şi în mediul lor natural.

Au fost introduşi în acvaristică prin 1920, fiind consideraţi de atunci cei mai frumoşi peşti de acvariu. Iar cum obrazul subţire cu cheltuială se ţine, așa cum spune o vorbă din bătrâni, peştii discus sunt pretenţioşi la îngrijire şi se reproduc cu dificultate.

Condiţii asigurate ca să-i fie bine

Peştele discus se adaptează uşor oricărui tip de apă, dar nu-i plac variaţiile de temperatură. Pentru a-l mulţumi, asigură-i un acvariu suficient de încăpător și o temperatură între 29 şi 32 de grade Celsis. Îi place apa lină, lipsa curenţilor fiind ideală, să aibă vegetaţie bogată și închisă la culoare, pentru a se putea ascunde. Hrana e bine să fie cât mai variată, ca peştii să se dezvolte armonios, dar şi pentru a le întări imunitatea. Se simt bine în acvariu dacă au şi familie, 7-8 exemplare sunt de ajuns pentru a-i asigura confortul. Nu instala în acvariu obiecte inutile! Sunt suficiente aparatul de filtrare a apei, precum şi cel pentru încălzire şi oxigenare. Poţi alege și un obiect de decor, dar să fie rotunjit la capete ca să nu rănească micile vietăţi.

Forma peştelui discus este rotundă, puternic aplatizată pe lateral (de aici îi vine denumirea). La maturitate, poate ajunge şi la 14-16 cm, uneori chiar şi la 20 cm. Există trei specii: roşu, verde şi albastru. Preţul unui exemplar variază între 45 şi 1.000 de lei.

Anca Ivan, specialist Animax

Compatibilitatea dintre peşti trebuie să ţină cont de mai mulţi factori: temperatură, pH, duritatea apei, comportament. Discușii sunt peşti care se dezvoltă corespunzător într-un volum mare de apă. Atunci când ne hotărâm ca în acvariul cu discuși să adăugam alte specii de peşti, aceştia pot fi neoni, ramirezi, corydoras, kuhli.

Articol preluat din ediția de martie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto: Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus