Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Casa ta > 3 investiții istețe pe care să le faci acum pentru facturi mici la iarnă

3 investiții istețe pe care să le faci acum pentru facturi mici la iarnă

investitii

E cel mai bun moment din an să faci investiții de care să te bucuri în sezonul rece. Prețurile sunt mai scăzute, iar vremea e perfectă pentru mici îmbunătățiri.

Cu siguranță ai auzit măcar o dată până acum vorba aceea veche care spune că oamenii gospodari își fac vara sanie și iarna car, așa că probabil știi deja că cel mai bine este să te pregătești de pe acum pentru sezonul rece. În ultima lună de vară este cel mai bun moment pentru a face câteva investiții care să te ajute să ai facturi mici, fără să faci compromisuri în ceea ce privește confortul. Uite câteva sugestii de îmbunătățiri pe care să le faci chiar acum:

  • Ocupă-te acum de problema căldurii, pentru ca la iarnă să nu ai nicio grijă

Cea mai stringentă problemă în timpul sezonului rece este, fără doar și poate, încălzirea. Dacă încă te bazezi pe căldura furnizată de CET-uri, poate că este vremea să ai o locuință independentă și să te ocupi de această utilitate chiar tu. Fiecare debut de iarnă vine cu aceleași scenarii atunci când te bazezi pe sistemul centralizat – caloriferele sunt mai mult reci decât calde, iar căldura este pornită doar dacă trei zile consecutive temperatura medie zilnică, în intervalul orar 18:00-06:00, este mai mică de 10 grade Celsius. În cazul în care există avarii în zonă, poți rămâne și câteva zile fără căldură sau apă caldă.

Dacă alegi să te debranșezi de la sistemul centralizat, poți avea parte și de confort crescut, dar și de facturi mai mici. Cu o astfel de centrală termică, de pildă, facturile lunare sunt de câteva ori mai mici decât dacă te bazezi pe sistemul centralizat, fără ca familia ta să fie privată de căldură sau apă caldă în sezonul rece. În plus, dacă alegi să o cumperi și să o montezi acum, prețul este mai mic decât în timpul iernii, când cererea crește.

  • Oprește pierderile de căldură și risipa

Odată ce te ocupi de încălzirea casei ar fi păcat să lași energia să se risipească. E momentul cel mai bun să iei în considerare izolarea locuinței. Acest lucru te va ajuta întreg anul – vara să menții răcoarea în casă, iar iarna va împiedica risipirea căldurii. Poți izola atât pe exterior, cât și pe interior, pentru cazul în care locuiești la etajele superioare, iar anveloparea blocului nu este făcută din fondurile primăriei.

Izolarea locuinței nu este un proces atât de complicat pe cât crezi. În aproximativ o săptămână lucrarea este gata, iar tu te poți bucura și de confort termic, dar și de facturi mai mici. Este o investiție care se va amortiza în scurt timp, pentru că vei face economie vara la energia electrică (consumată de aparatul de aer condiționat), iar iarna la încălzire.

  • O investiție pe termen lung

O altă investiție importantă este înlocuirea ferestrelor cu unele 4 seasons. Ca și izolația, aceste ferestre te vor ajuta să ai parte de o temperatură plăcută în interiorul casei fără să consumi prea multă energie pentru a o obține. La nivelul ferestrelor are loc transferul termic, iar dacă împiedici pierderile din această zonă, poți face economii la facturi întreg anul. Investiția este una substanțială, dacă vrei să înlocuiești toate ferestrele din casă, dar pe termen lung va merita cu siguranță.

Pentru toate aceste îmbunătățiri acum este momentul perfect, însă de beneficiile de pe urma lor vei profita ani de zile.

 

Sursa foto: Shutterstock


Lasă un răspuns

Sus