Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Casa ta > 5 lucruri pe care nu știai că le poți spăla la mașină. E foarte ușor și sigur

5 lucruri pe care nu știai că le poți spăla la mașină. E foarte ușor și sigur

Mașina de spălat rufe este nelipsită din casa unei femei moderne și face mult mai multe decât ți-ai putea imagina.

După cum însuși numele o recomandă, mașina de spălat rufe este concepută pentru țesături – haine, lenjerii și alte astfel de obiecte. Cu toate acestea, există mai multe lucruri pe care le poți curăța în mașina de spălat rufe fără griji pentru defectarea ei sau deteriorarea obiectelor.

În plus, dacă ai una dintre aceste mașini de spălat rufe, recunoscute pentru rezistența lor în timp, poți să o folosești cu încredere chiar și pentru alte lucruri, în afară de haine. După cum vezi, numărul mare de programe îți permite să cureți orice material, așa că este, în mod cert, printre cele mai utile electrocasnice inventate vreodată. Iată ce alteceva ai putea curăța cu ajutorul ei:

  • Încălțăminte – teniși, adidași, espadrile

Curățarea tenișilor, atât ai noștri, cât și a copiilor, este destul de anevoioasă și, oricât am freca petele, ele se încăpățânează să rămână acolo. Îi poți pune în mașina de spălat rufe fără griji, la un program scurt, cu un număr de rotații mediu, și împreună cu un prosop vechi, pe care să îl folosești special pentru asta. Prosopul va proteja cuva, așa că nu uita să-l pui și pe acesta în mașină.

  • Jucăriile din pluș

Și prichindelul tău are o mulțime de jucării de pluș? Aceste jucării atât de simpatice adună și o mulțime de praf și de bacterii. Copilul ia mereu după el un animăluț de pluș, îl așază peste tot – pe scaunul din autobuz, pe covorul de acasă, pe covorul de la grădiniță, așa că aceste jucării trebuie spălate din când în când. Pune-le în mașina de spălat rufe, se vor curăța foarte bine și nu ai de să-ți faci griji în legătură cu deteriorarea lor.

  • Sacii de la aspirator

Nu e suficient să golești și să scuturi sacul de la aspirator pentru o curățănie desăvârșită. Din când în când, sacii ar trebui curățați, iar mașina de spălat rufe este perfectă pentru asta. Nu uita că doar sacii lavabili pot fi spălați, nu și cei din hârtie. Partea și mai bună este că odată ce speli sacii, diferența se va simți și în aerul din casă. Să-ți mai spunem un secret? Pune câteva picături dintr-un ulei esențial în sacul de la aspirator – mirosul se va împrăștia în casă ori de câte ori faci curat.

  • Pernele

Pernele pot să acundă o mulțime de alergeni și acarieni, chiar și dacă schimbi des fețele de pernă. Ele trebuie lăsate la aerisit din când în când, dar și spălate periodic. Le poți pune în mașina de spălat rufe pentru a avea parte de o curățare în profunzime. Nu pune foarte multe perne odată – 1-2 este suficient, însă e bine să analizezi și mărimea lor. Pune mai puțin detergent decât la o spălare normală și folosește un program pentru rufe delicate sau cel de spălare manuală. Chiar și pernele cu fulgi pot fi spălate la mașină, însă trebuie să te asiguri înainte să nu există niciun orificiu pe unde ar putea să iasă penele.

  • Sacii de dormit

Obișnuiești să mergi des cu familia la camping și să petreceți noaptea în cort? Atunci ai, cu siguranță, și mai mulți saci de dormit. Ei trebuie curățați ori de câte ori sunt folosiți, iar spălarea lor de mână este anevoioasă pentru că sunt voluminoși. Ei pot fi igienizați și la mașină. Pune-i la spălat pe rând – câte unul – și folosește programul de spălare manuală.

Știai că poți spăla atât de multe lucruri la mașină? Ai încercat să cureți vreunul dintre cele enumerate de noi la mașina de spălat rufe?

 

Sursa foto: Shutterstock

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus