Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Casa ta > 5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

living colorat

Când vine vorba de amenajarea interioară, puțini sunt cei care se încumetă să aleagă culori puternice, pline de energie, și să nu se rezume la banalele nuanțe de alb, bej sau gri.

Chiar dacă nuanțele pale sunt considerate o alegere sigură, cu care nu ai cum să dai greș, o locuință viu colorată poate face minuni pentru starea ta de spirit și pentru cum te simți în propria casă. Iată câteva sfaturi de urmat pentru a găsi echilibrul perfect între culori, tonuri și nuanțe, astfel încât livingul tău să arate ca și când ar fi fost amenajat de un decorator profesionist:

Mizează pe contraste puternice

Nu este nevoie să văruiești pereții într-o culoare puternică și să alegi cele mai trăsnite perne decorative pentru a da impresia unui living plin de viață. Și o încăpere decorată clasic poate fi revitalizată dacă alegi o canapea într-o culoare tare sau câteva taburete în nuanțe de verde, astfel încât să creezi un centru de interes în jurul acestor piese de mobilier. Dacă ai nevoie de puțină inspirație, uită-te la aceste imagini cu mobila de living și vei avea surprinderea să descoperi piese la prețuri accesibile, într-o gamă variată de culori, dintre care una va fi sigur pe placul tău.

Alege o combinație neașteptată de culori

O combinație mai puțin întâlnită de culori, texturi și imprimeuri poate da un suflu noi și unei încăperi decorate tradițional. Un model de design pe placul tău vei găsi în stilul eclectic, care combină detaliile arhitecturale de epocă, antichitățile tradiționale și o combinație de culoare și imprimeuri pentru a crea un spațiu revitalizant. Acest tip de amenajare este potrivit persoanelor care își doresc o îmbinare de modern cu tradițional și puțin vintage, fiind un stil complex și sofisticat, uneori chiar teatral.

Folosește tehnica de „color blocking”

Această tehnică presupune combinarea unor culori necomplementare pe suprafețe mari, apropiate una de cealaltă, astfel încât privirea nu îți este atrasă asupra unei singure culori în mod special. „Color blocking-ul” este folosit inclusiv în designul vestimentar, mai ales atunci când ținutele includ culori neon, și poate fi aplicată cu succes și în designul de interior.

Integrează decorațiuni cu aspect deosebit

Dacă nu vrei să îți transformi încă din prima livingul într-o oază de culoare și vitalitate, poți începe cu ajutorul unor mici modificări, care să te ajute să te obișnuiești mai ușor cu schimbarea. Un tablou colorat, de dimensiuni mari, pe care să îl plasezi deasupra canapelei, un covor cu un imprimeu original, câteva decorațiuni precum cele pe care le-ai întâlni într-un bazar din Maroc sau Abu Dhabi pot resuscita aspectul estetic al oricărei încăperi.

Folosește puterea de transformare a plantelor

Unele dintre cele mai subestimate decorațiuni pe care le poți folosi în amenajarea livingului sunt plantele. Acestea nu numai că te ajută să creezi o zonă verde care să acapareze privirile și atenția oaspeților tăi, dar sunt foarte ușor de integrat în orice tip de design. În plus, cu puțină imaginație poți concepe un colt dominat de culoare, dacă alegi câteva flori în nuanțe tari, pe care să le intercalezi cu ghivece cu ferigi, ficuși sau, de ce nu, lămâi.

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Photographee.eu

Comments

comments

One thought on “5 reguli de urmat în amenajarea unui living colorat și plin de viață

  1. Si mie imi place sa mizez pe culori puternice in amenajarea casei. Iti ofera un plus de bunadispozitie si te simti plin de viata chiar si in zilele innorate.

Lasă un răspuns