Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Gradina ta > Cultiva plante aromatice in bucatarie (II)

Cultiva plante aromatice in bucatarie (II)

Este o bucurie sa folosesti plante aromatice pe care sa le cultivi la tine in bucatarie. Le ai la indemna, cresc sub ochii tai, si-ti decoreaza si bucataria.

Ca sa poti face aceasta mica gradina de plante aromatice investitia este minima. Plantele aromatice cresc practic singure, cu foarte putina grija din partea ta, fara nici un fel de bataie de cap.

Aici poti afla ce iti trebuie ca sa-ti faci gradina si cum poti creste marar, tarhon si menta.

Cum cultivi busuiocul

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta anuala. Creste bine la caldura si are nevoie de cel putin cateva ore de soare pe zi. Busuiocul este foarte decorativ. Frunzele sunt foarte aromate, mai ales inainte ca planta sa infloreasca. Dupa ce infloreste, aroma scade. Busuiocul are nevoie de pamant gras, afanat, astfel ca este bine ca pamantul de gradina sa fie amestecat cu o parte de nisip. Trebuie udat des si are nevoie de ingrasamant. Planta creste incet in prima luna dupa rasarire, dupa care ritmul de dezvoltare devine foarte accelerat.

Cum cultivi arpagicul

Arpagicul (Allium schoenoprasum) se simte cel mai bine in gradina dar il poti creste la fel de bine si in ghiveci. Arpagicul este cel mai mic soi din familia cepei. Are nevoie de soare, pamant mai gras si apa multa. Rupe florile de culoare albastru-violet, pe care le poti folosi in salate, ca sa stimulezi planta sa produca frunze noi. Florile de arpagic, puse in otet de vin alb, vor da acestuia o aroma delicata si o incredibila nuanta roz, numai buna pentru salata de vara.

Arpagicul are nevoie de un vas de cultura cu suprafata mai mare. Dupa plantare firele de arpagic rasar foarte repede si sunt bune de folosit in doua saptamani.

Cum cultivi cimbru

Cimbrul (Thymus selections) are o radacina puternica si adanca, astfel ca are nevie de un vas mai inalt. In cateva luni va forma o tufa cu o singura radacina si mai multe tulpini. Are nevoie de un loc insorit, ferit de curenti puternici de aer. Semintele se aseaza direct pe pamant. Are nevoie de un sol nisipos si germineaza in 10 – 15 zile. Cimbrul se pastreaza uscat, iar momentul optim de recoltare este atunci cand este inflorit, pentru ca aroma este foarte puternica. Iarna trebuie tuns, radacina acoperita cu pamant si tinut la loc racoros, intunecat si ferit de inghet, pana in primavara, cand germineaza, din nou. 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus