Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Casa ta > Cum ai grija de bradul natural

Cum ai grija de bradul natural

Oricate oferte de de brazi artificiali ar exista pe piata, oricat de stufosi, simetrici si colorati ar fi, tot tanjesti dupa un pom natural de Craciun, ca asa ai fost invatata in copilarie. Daca vrei sa te bucuri pana la anul de el si sa nu aspiri una-doua ace de brad de pe covor, iata ce ai de facut, din momentul in care pleci la cumparaturi:

Stai departe de brazii deja trecuti

Oricat ar lasa comerciantul la pret, daca are chiar si cateva ramurele vestejite, nu-l lua. Iar daca arata bine la prima vedere, fa-i testul rezistentei: ridica-l un pic de la sol si bate cu trunchiul in pamant de cateva ori. In functie de cate ramurele i-au cazut in timpul acestei operatiuni o sa-ti dai seama daca il vrei sau nu.

  • Citeste si: Decoratiuni de Craciun de la cei mici

Inveleste-l la transport

Daca de la locul achizitionarii si pana acasa faci mai mult de 15 minute, iar bradul va fi legat in exteriorul masinii, roaga comerciantul sa ti-l infasoare. Sau leaga-l de jur imprejur cu sfoara. Pozitioneaza-l cu coada spre sensul de mers. Toate aceste operatiuni sunt menite sa pastreze integritatea bradului pana la destinatie.

Protejeaza-l pana la impodobire

Daca respecti traditia si astept pana in Ajun cu globurile si beteala, atunci ai grija mare de brad cat timp il depozitezi: ideal ar fi sa-l tii infasurat, pe un balcon racoros, ferit de soare si cu apa la „radacina“.

Alege cu grija locul pomului de Craciun

Ideal ar fi sa stea cat mai departe de o sursa de caldura si sa aiba loc suficient sa poata „respira“.

„Uda“-l din plin odata ce l-ai adus in casa

Un brad poate sa consume si patru litri de apa in primele zile de la montare. Ca sa-l ajuti sa bea mai bine, taie-i 1,5-2 cm din baza cu ajutorul unei panze de bomfaier. Incearca sa faci taietura dreapta, o sa ai un brad mult mai stabil. Ai grija ca mereu nivelul apei din vas (poti folosi un borcan mare) sa depaseasca baza trunchiului.

Si daca ai animale de casa, iti mai dam un pont: au aparut in comert diverse „cuverturi“ pentru suportul bradului. Nu numai ca arata foarte elegant, dar mai impiedica si animalutele sa bea din apa bradului (daca vasul este suficient de larg incat sa le-o permita).
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus