Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Cum scapi de cele mai epuizante treburi casnice în doi timpi și trei mișcări

Cum scapi de cele mai epuizante treburi casnice în doi timpi și trei mișcări

Când vine vorba de treburile casnice, fiecare are una pe care ar prefera să o amâne la nesfârșit. Nimănui nu îi place să desfunde țevile, să dezghețe frigiderul sau să curețe grăsimea întărită de pe aragaz, dar ne putem consola cu gândul că acestea sunt activități pe care le faci periodic.

Cum rămâne însă cu treburile casnice de zi cu zi, cele pe care trebuie să le faci fie că ai venit obosită de la serviciu sau că te grăbești să pleci în altă parte? Tehnologia ne-a ajutat să suportăm mai ușor aceste sarcini, așa că vedem ce soluții există pentru fiecare treabă enervantă pe care o avem de făcut prin casă:

Spălatul vaselor, prima în topul celor mai enervante activități  

Oamenii urăsc cel mai mult să spele vasele. O arată un sondaj conform căruia 34% dintre respondenți au concluzionat că ar prefera să dea cu mătura sau să calce decât să mai curețe o farfurie murdară. E de înțeles, mai ales dacă ai o familie mare și gătești săptămânal sau dacă ai des invitați acasă. Dacă te numeri printre femeile pentru care spălatul veselei este un adevărat coșmar și vrei să nu se mai aglomereze munți de farfurii, tăvi și tigăi murdare în chiuvetă, atunci soluția ar fi să-ți iei o asemenea mașină de spălat vase. Așa nu numai că o să ai mai mult timp pentru lucrurile care chiar îți fac plăcere, dar vei avea și garanția că vesela este bine spălată și igienizată.

Coșul plin cu haine murdare, un coșmar pentru mămici

„Deși nu mă deranjează să arunc hainele în mașina de spălat, durează o eternitate până se termină ciclul de spălare și până le usuc. Iar spălatul de mână mă omoară, nu știu niciodată când hainele sunt curate, este apă în toată baia și mă dor mâinile”, a mărturisit o mămică participantă într-un studiu al P&G despre treburile casnice. Când ai o familie mare, coșul cu rufe murdare se umple imediat, așa că ajungi să speli haine aproape zilnic. Dacă vrei ca această activitate să îți ia cât mai puțin timp, poți separa de la bun început hainele pe culori și să le pui deoparte pe cele care trebuie spălate de mână.

Aspiratul și ștersul prafului, considerate activități „învechite”

Cel puțin 13% dintre participanții la sondaj nu suportă să dea cu aspiratorul, în timp ce alți 8% spun că să ștergi mobila durează mult și este un lucru… „învechit”: „Mereu mă gândesc că ștersul prafului este ceva ce se făcea în anii ’50. Dar cum locuim în oraș, cantitatea de praf și de murdărie care intră pe geam și se depune pe mobilă ne dă bătăi de cap”. Nu avem cum să scăpăm complet de ștersul prafului, dar dacă vrei să-ți ușurezi treaba, este bine să alegi o cârpă moale, din microfibre, pentru că îți va lăsa mobila strălucitoare și va curăța și cele mai mici fire de praf. Un pămătuf pe care doar să-l treci ocazional pe suprafețele aflate la vedere te va ajuta să întreții curățenia mai mult timp.

Curățenia din baie, sarcina pasată cel mai des celorlalți membri ai familiei

Nimănui nu îi place să spele chiuveta și să șteargă vasul de toaletă sau să frece calcarul care se depune pe țevile de la duș și pe cadă. Însă, dacă nu au cum să scape de această sarcină, multe femei recunosc că o pasează soțului sau iubitului. Mai ales în cazul familiilor numeroase sau cu copii mici, curățarea băii se poate transforma într-una dintre cele mai epuizante și neplăcute activități din casă.

Eterna întrebare din orice familie: cine duce gunoiul?

„Tata este cineva la noi în casă, pentru că de fiecare dată când mama spune: Cineva să ducă gunoiul!, el se oferă”. Să duci gunoiul este o corvoadă care a dus la apariția multor glume și bancuri. Dacă ai ghena în apropiere, să iei sacul și să îl arunci este o treabă de un minut, însă pentru cei care trebuie să meargă la tomberonul din spatele casei sau al blocului, aruncatul gunoiului completează topul celor mai enervante treburi casnice.

Pe tine ce treburi casnice te epuizează cel mai tare? Ce soluții ai găsit ca să scapi de ele mai rapid?

 

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Evgeny Atamanenko


Lasă un răspuns

Sus