Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Feng Shui > Feng Shui traditional – definitie si scurta istorie

Feng Shui traditional – definitie si scurta istorie

Origini si scurta istorie

Pornind de la studierea mediului inconjurator, tendinta care este cunoscuta acum sub numele de Xing Fa sau Scoala formelor, Feng Shui a evoluat in timp cu ajutorul maestrilor care l-au imbunatatit, aducandu-si aportul prin crearea a multor scoli. In prezent, Scoala formelor este folosita in conjunctie cu Li Qi Pai sau Scoala tiparelor energiei (Qi), devenind curentul cunoscut sub numele de Feng Shui traditional sau clasic.

In Occident, se pare ca Feng Shui a ajuns prin cercetarile facute de Stephen Skinner care a publicat cartea „The Living Earth Manual of Feng Shui – Chinese Geomancy” in anul 1976. In timp, din dorinta de a simplifica si a oferi o aplicabilitate imediata, Feng Shui a fost denaturat, ajungandu-se la folosirea unei singure scheme energetice pentru orice casa (faimosul „patrat magic” sau Luo Shu) care se suprapune peste casa. Spre deosebire de variantele moderne, in in scoala de Feng Shui traditional a Stelelor Zburatoare, de exemplu, exista 216 configuratii energetice calculate la fata locului, pe baza observatiilor si masuratorilor facute cu o busola speciala (Luo Pan).

Revenind la Feng Shui traditional, acesta ramane un sistem complex de analiza a spatiului si timpului si a modului in care acestea ne influenteaza. Configuratia energetica a unui spatiu este analizata impreuna cu influenta mediului exterior, rezultant astfel o imagine clara a spatiului in care locuim si muncim. Configuratia energetica ne spune ce este posibil sa se intample celor care traiesc in spatiul respectiv si pe baza ei se ofera sugestii de amenajare, activatori ai energiilor bune si remedii care sa corecteze influentele energiilor negative.

Definitie

Termenul „Feng Shui” se traduce prin „vant-apa” – doua elemente care influenteaza curgerea energiei in spatiu. Un nume mai vechi al acestei arte este Kan Yu, termen aparut in perioada Statelor combatante (403 – 221 I.H.) si desemnand un tip de divinatie. Kan inseamna „calea Cerului”, iar Yu „calea Pamantului”. Kan Yu este deci studiul modului in care Cerul (timpul) influenteaza mediul (spatiul, pamantul pe care traim).

Feng Shui se aplica la spatii construite, deci nu putem vorbi despre Feng Shui pentru autoturism, Feng Shui gastronomic, bijuterii, coafuri si cosmetice Feng Shui.


Lasă un răspuns

Sus