Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Gradina ta > Florile soarelui

Florile soarelui

Soarele arzător de august nu este tocmai prietenos cu unele flori. Dar, dacă le alegi pe cele care iubesc soarele, te vei bucura întreaga vară de corole zâmbitoare, vesele și viu colorate.

Una dintre regulile de aur ale îngrijirii florilor spune că vara, când soarele arzător pare să pârjolească totul în cale, plantele se udă dimineața devreme sau seara după apusul soarelui. Adică abia atunci când temperatura mai scade un pic și nu există riscul ca florile să fie arse de soare (explicația constă în faptul că picăturile de apă care pot rămâne pe frunze amplifică lumina soarelui și se comportă asemănător unor lentile).

Apa de la robinet are mult clor, care nu face bine plantelor. Din acest motiv, umple sticle cu apă de la robinet și lasă-le deschise minimum 24 de ore înainte de a o folosi.

Hortensii frumoase, dar periculoase

Sunt plante iubitoare de apă, deci trebuie să le uzi cât mai des, mai ales în zilele toride. Dacă îți dorești flori în nuanțe de roz, folosește un fertilizator mai puțin acid. Dacă îți plac nuanțele de albastru, utilizează un amestec de apă cu oțet (la 5 l de apă, adaugă 200 ml de oțet alb). Atenție, părțile lor otrăvitoare sunt frunzele și mugurii!

Cârciumărese pline de viață

Cresc și se dezvoltă repede, astfel că, dacă le semeni la sfârșitul primăverii, te vei bucura de petalele lor multicolore până în toamnă. Se dezvoltă bine în soluri ușor nisipoase, iar pentru a-ți încânta ochii au nevoie să le uzi regulat și să le asiguri solul umed, dar fără a exagera.

Steluțe gingașe (Coreopsis)

Sunt atât de suave, încât ai crede  că orice adiere fierbinte de vânt le-ar doborî. Dar steluțele din familia  Coreopsis sunt mai rezistente decât par. Florile prosperă când sunt așezate într-un sol afânat și bine drenat și nu au nevoie de fertilizări. Sunt frumoase în grădină sau ghivece, dar la fel de spectaculoase sunt și tăiate și puse într-o glastră.

Gazania, iubită de soare

Pentru a înflori, gazania are nevoie de mult soare și de un sol îmbogățit cu îngrășăminte. Este o plantă rezistentă la secetă și, cu puțină atenție, te poți bucura de culorile-i minunate până la începutul toamnei. Dacă vrei să-ți înveselești ziua la birou, taie câteva fire și așază-le într-o vază.

Barba-împăratului

Nu e un personaj de poveste, chiar dacă numele ei te-ar duce cu gândul într-acolo. Mai mult chiar, negrilica, cum mai este cunoscută, este folosită pentru calitățile ei culinare, dar și pentru proprietățile tămăduitoare. Strânge-i semințele și folosește-le măcinate în ceaiuri, salate, aluaturi.

Margarete fierbinți

Sunt cunoscute și ca margarete africane și iubesc soarele fierbinte al verii. Preferă pământul îmbogățit cu îngrășământ natural și bine drenat. Nu iubesc surplusul de apă, așa că scurge de fiecare dată apa care se strânge în tăvița de colectare.

Crăițe vesele și îndrăgostite

Ne înfrumusețează orice spațiu și parcă ne zâmbesc de fiecare dată când le privim. Sunt deosebit de rezistente și nepretențioase. Dacă vrei să te bucuri de florile minunate și discret parfumate, trebuie doar să le uzi moderat și să le îndepărtezi pe cele uscate pentru a le face loc altora la fel de frumoase și vesele. Cu cât primesc mai mult soare, cu atât sunt mai fericite. Iar dacă mai ai nevoie de un motiv pentru a le iubi, crăițele te protejează de țânțari ori gândacii de vară.

Articol preluat din ediția de august 2014 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus