Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Gradina ta > Plantele cățărătoare, plante care te agață

Plantele cățărătoare, plante care te agață

Că ai casă la curte sau apartament, plantele cățărătoare îți sunt la îndemână pentru înfrumusețarea pereților exteriori sau a balconului și a-ți furniza un parfum floral constant. Iată cele mai frumoase sau parfumate plante agățătoare pentru casa ta.

Glicină

Wisteria, cunoscută drept glicină, este una dintre cele mai parfumate plante cățărătoare. Are flori mari, aranjate sub formă de ciorchini violeți sau albi. Întrucât are o creştere rapidă, glicina are nevoie de spațiu… mult spațiu. Poate ajunge până la 20 de metri în înălţime şi zece metri ca întindere laterală. Cere un loc plin de soare. Tunderea ei are se face numai în sezonul rece, ca primăvara să poată înflori complet (în toamnă este indicat să-i fie redusă lungimea). Atunci când se simte amenințată (vreme, poluare), glicina are tendința să se înmulțească haotic, astfel că trebuie să fie tunsă des (de 3-4 ori pe an).

Trâmbiţă sau luleaua-turcului

Este o plantă americană cu flori sub formă de trompetă, de unde denumirea ei populară. Are nevoie doar de foarte multă lumină. Ajunge la 15 metri înălţime şi înfloreşte din iulie până în septembrie, iar florile sunt de obicei portocalii, galbene sau roşii. Rezistă foarte bine la secetă, la ger și la umezeala în exces. Cel mai intrigant lucru la ea este că n-are parfum puternic, iar în primii 3-4 ani de la plantare nu înflorește. Spre finalul verii, are tendința de a inunda mediul înconjurător în culori solare.

Clematită

Este mai degrabă o tufă cățărătoare și poate creşte până la zece metri înălţime. Este indicată pentru acoperirea teraselor deoarece înfloreşte de la începutul primăverii până toamna târziu, astfel încât suportă cu stoicism vremea rece sau ploioasă. Poate avea culori precum roz, mov, albastru, fucsia, roşu sau alb, motiv pentru care se cultivă în buchete, mai mult pentru paleta de culoare decât pentru miros, ea neavând un parfum aparte.

Trandafir căţărător

Este o plantă ideală dacă vrei să obţii arcade de flori. Are un miros puternic şi plăcut şi crește destul de repede. Rezistă în orice mediu (cald, rece, ploios), însă are nevoie de mai multă atenție decât alte plante cățărătoare. Ramurile uscate sau bolnave trebuie imediat îndepărtate și nu trebuie să crească alături de alte flori. Are nevoie de mult soare și de câteva „complimente din când în când.

De știut despre plantele agățătoare

  • necesită mult spațiu (balcon mare, pergolă încăpătoare, perete amplu);
  • au nevoie la început de un suport de prindere;
  • au nevoie de soare, unele mai mult decât altele;
  • pot atrage insecte variate, așa că înarmează-te cu soluții insecticide;
  • pot distruge cu rădăcinile sau greutatea florilor fundația pe care sunt puse (perete, boltă);
  • dacă nu vrei să se întindă haotic, trebuie tăiate frecvent, pe lungime, nu de la rădăcină.

Citește și:

Cele mai folosite plante medicinale, cele mai bune

Liliacul tâlcuit

10 plante care purifică aerul din casă

Articol preluat din ediția de iulie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M Dumitrașcu

Foto: Guliver/Thinkstock

Comments

comments

Lasă un răspuns