Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Animale de casa > Prieteni de suflet

Prieteni de suflet

 

„Muse este puiul pisicii pe care am avut-o din liceu, când eram acasă, la Suceava. O am de şapte ani şi a fost adusă în Bucureşti cu maşina, într-un coşuleţ, când avea patru luni. Maia este adoptată, am luat-o de la un coleg de serviciu. Mi-am dorit dintotdeauna o pisică neagră, aşa că am luat doi pui. Sora ei este la un bun prieten – locuiesc împreună la Paris. Fluffy este iepuraşul surorii mele. Are şi el aproape şapte ani. Stă la noi de câteva luni şi ne place să-l avem în preajmă. A fost cumpărat de la o expoziţie de animale. În peisaj este şi Minnie, unul dintre puiuţii lui Fluffy, un ghem de blăniţă alb cu ochi albaştri.

http://localhost/femeia/wp-content/uploads/2015/04/06/animale-companie-1.png

Personalităţile lor? O întreagă poves-te! Muse este calmă, sociabilă şi miaună destul de puţin. Îi place să fie în centrul atenţiei, răsfăţată, dar ştie să te recompenseze frumos: toarce şi clipeşte, uitându-se în ochii tăi. Se spune că, atunci când clipesc încet, pisicile zâmbesc. Dimineaţa, vine la noi în pat şi stă neclintită ca un porţelan, până ce ne trezim. Maia, în schimb, demonstrează efectul lui Pavlov. Când aude alarma dimineaţa, se activează şi miaună până ce îi dai de mâncare. Este o pisică vorbăreaţă, e iubitoare şi îi place să fie mângâiată pe burtică, în special seara, înainte de culcare. S-a ataşat foarte tare de Mihai, soţul meu, şi-l caută prin casă seara, să meargă la somn împreună.

Fluffy este deosebit. Un iepuraş căruia îi place să-l ţii în braţe şi să-l mângâi pe cap. Primeşti şi un pupic dacă îi dai dropsurile favorite, cu fructe de pădure şi iaurt. Îi place să se joace cu pisicile, aleargă şi sare peste ele şi, când are chef, se urcă în pat alături de noi şi ne uităm împreună la televizor. Minnie are doar două luni şi e de două săptămâni acasă. Îi place să stea în compania lui Muse. Dorm una lângă alta. Este jucăuşă şi a făcut o pasiune pentru cablurile de net.

În fiecare seară, când venim de la birou, pisicile ne aşteaptă la uşă. Muse iese pe covoraşul de la intrare şi îşi toceşte gheruţele, aşa că stăm câteva secunde cu uşa deschisă, să se bucure pisica. Mănâncă, apoi vine cu mine la baie şi mă urmăreşte când fac duş. 

Animăluţele îţi aduc fericire. Asta, pe lângă un sistem imunitar mai bun! Simt când ai o zi mai proastă sau ţi-e rău şi caută, în felul lor, să te scoată din starea aceea. Şi cum ai putea să mai fii supărat când le ţii în braţe şi se uită la tine cu ochi umezi? Mulţi prieteni mi-au zis că te ajută să te antrenezi pentru momentul când apare un copil în familie. Tind să cred că e adevărat.“

 „Ulise are şase ani şi e cu noi de când avea doar două luni, din martie 2007. E un chow-chow cu limba albastră şi are mare succes la copii, care sesizează imediat asemănarea cu un urs. Sau cu un leu? (Râde) L-am luat de la un cabinet veterinar în urma unui anunţ văzut pe internet. Ulise fusese separat de cele două surori ale lui mai forţoase, care nu prea îl tolerau prin preajma lor. Avea una dintre lăbuţe prinsă într-o atelă şi a început să ne latre din momentul în care ne-a văzut. Irezistibil! La scurt timp, era la noi acasă şi de atunci suntem mereu împreună.

Primul lucru pe care îl facem dimineaţa este să scoatem câinele la plimbare. Ulise are grijă să ne atenţioneze că e timpul să ne trezim. Îl simţim că e gata să iasă când vine pe lângă pat şi oftează. Oftatul repetat e prima lui atenţionare. Dacă nu reacţionăm, trece la un sunet foarte subţire, ca un plânset. E foarte greu să-i rezişti, însă ni se întâmplă să vrem să tragem de timp şi să amânăm momentul ieşirii când suntem foarte obosiţi sau e mult prea devreme dimineaţa. Atunci, Ulise apelează la ultima şi cea mai sigură manieră de a ne convinge: lătratul.

Ulise e înnebunit după orez – se vede că la origini e chinez! În relaţia cu Ulise, eu am mai mult un rol de mămică. Eu sunt cea grijulie, iar el are încredere în mine. Ştie că de la mine va primi mâncare, că îl voi scoate la plimbare, îl voi strânge cu drag de botic (iar el îmi va permite asta) sau îl voi spăla pe dinţi cu peria şi el nu trebuie să se opună. Ulise e un câine foarte comic, pare tolomac şi cu capul în nori (de multe ori, chiar e), dar este foarte afectuos şi sensibil, încât simţi că te topeşti de drag. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, ni s-a stricat maşina noaptea târziu, undeva pe drumul dintre Târgu Mureş spre Sighişoara şi a trebuit să aşteptăm câteva ore o maşină care să ne trac-teze. S-a făcut atât de frig în maşină, încât ne-am pus pe noi toate hainele pe care le aveam în bagaj şi am avut grijă să-l îmbrăcăm şi pe Ulise cu vreo trei tricouri, pentru că şi lui îi era frig. Cu toată blana lui de leu, e destul de frigu-ros. Iarna, îi cam îngheaţă lăbuţele în zăpadă şi ne roagă, scâncind uşor, să îl luăm în braţe, că el nu mai poate.“




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus