Esti aici
Femeia.ro > Home&Deco > Animale de casa > Sezonul iubirii la catei

Sezonul iubirii la catei

De doua ori pe an

In cazul cainilor, sezonul imperecherii se repeta din 6 in 6 luni, cam in fiecare primavara si toamna. Din punct de vedere sexual, rasele de talie mica sunt mai precoce, adica intra in perioada de pubertate cand au intre 4 si 6 luni. Cainii de talie mare, cam pe la 14 luni sau chiar mai tarziu. Inceperea pubertatii e momentul in care catelul tau poate sa faca pui. Cu toate astea, e recomandat sa nu il grabesti!

Varsta conteaza

Imperecherea la femele e indicat sa se faca abia de la al treilea ciclu de calduri, respectiv in jurul varstei de 20-21 de luni, la rasele de talie mare (chiar daca primul ciclu apare de la 14 luni) si cam de la 18 luni la cainii de talie mica (chiar daca ciclul apare inca de la 4-6 luni). Abia acum organismul lor este dezvoltat si se pot naste pui sanatosi si vigurosi. In ceea ce priveste masculii, ei sunt considerati „apti” abia dupa varsta de 15 luni, desi sunt fertili inca de la 6 luni.

Cat dureaza?

Sezonul iubirii, respectiv perioada in care cainii sunt „in calduri”, dureaza intre 12 si 15 zile, in functie de fiecare femela in parte. Intr-o prima faza (care dureaza cam 7-10 zile), femela atrage masculii, dar nu accepta inca imperecherea. Abia dupa aceasta perioada, ea va deveni mai cooperanta si va accepta avansurile. Cu toate astea, sansele de a ramane gestanta sunt de doar 50%.


Lasă un răspuns

Sus