Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrele predispun, dar omul dispune! Doar astrele ne trasează drumul?

Astrele predispun, dar omul dispune! Doar astrele ne trasează drumul?

Există un dicton invocat de majoritatea astrologilor: „Astrele predispun, dar omul dispune“. Cu alte cuvinte, în momentul nașterii suntem înzestrați cu anumite însușiri care ne înlesnesc ulterior succesul, împlinirea, fericirea. Noi hotărâm, mai târziu, ce facem cu ceea ce destinul ne-a pus în desagă, dacă ne valorificăm resursele ori nu.

Învățăm totul din manuale, de la profesori, din bibliotecă sau de pe internet? Ori ne uităm în jurul nostru și observăm cum merge treaba, cum se descurcă unul sau altul și ne adaptăm ori imităm modelele, pe care le preluăm cu mai mult sau mai puțin discernământ?

Adevărul este că ne sunt absolut necesare ambele forme de instruire și pregătire pentru viață.

Pentru nativul Berbec, pregătirea profesională se oprește exact în punctul în care el va descoperi că nu îl satisface ceea ce face, că nu obține rezultate imediate sau că își pierde timpul. Este foarte inteligent și îi place să se autoinstruiască, dar se întâmplă frecvent să sară etape, să abandoneze o facultate plictisitoare pentru a-și dezvolta propria afacere, pe care o conduce din mers, oferind sfaturi inclusiv celor din jur, bazate pe propriile lui experiențe. Nu poate fi împiedicat să dea cu capul de pragul de sus, pentru că tocmai din acele situații învață cel mai mult.

Taurului i-ar plăcea să se nască gata învățat și apt să facă față tuturor nevoilor de supraviețuire. Adevărul este că știe în mod natural să se adapteze la viața concretă și să își aleagă o meserie ce ține mai mult de îndemânare sau de plăcerea de a trăi decât de domenii abstracte. Știe să speculeze situații din care poate obține un profit și nu insistă foarte mult pe acumularea de noțiuni teoretice. El dorește să aplice concret ceea ce știe să facă și asta îl mulțumește.

Nativul Geamăn este abonat permanent la cursuri de tot felul, din simpla dorință de a afla cât mai multe. Poate i-ar prinde mai bine să se oprească la un moment dat și să încerce să valorifice cunoștințele acumulate. Sau dacă le-ar împărtăși celorlalți o parte din informațiile pe care le deține și astfel și-ar împlini vocația de scriitor, jurnalist, profesor. Dacă tot este înzestrat cu o inteligență peste medie, atunci ar fi util nu doar să și-o îmbogățească, ci și să o folosească!

Racul are nevoie ca încă de mic să fie pregătit pentru viață și pentru a da piept cu lumea crudă și periculoasă din jur și nu este o exagerare! Mai mult decât pregătirea profesională, care pentru el nu este o problemă, date fiind memoria foarte bună și conștiinciozitatea cu care este capabil să urmeze orice formă de învățământ, Racului îi este necesar antrenamentul în vederea depășirii situațiilor care nu-i plac și care nu-i convin. Pe tot parcursul vieții, Racul se pregătește, metaforic vorbind, pentru examenul de maturitate.

Nativul Leu știe că școala îi deschide orice drum în viață, că o facultate de prestigiu este cea mai bună carte de vizită pentru o carieră de succes și se va remarca chiar din clasele primare ca un elev bun, foarte inteligent, de perspectivă certă. Probabil însușirea lui de căpătâi, respectiv încrederea în propriile forțe, îl împinge permanent către performanță, chiar și atunci când viața îl pune la încercare. Capacitatea de a ieși mereu cu capul sus îl face un reper pentru ceilalți.

Fecioara învață în primul rând făcând. Este prototipul autodidactului, care își predă singur lecțiile de viață și apoi, cu maximă obiectivitate, se testează. Reușita sa provine din autoexigență și mai puțin dintr-o pregătire teoretică remarcabilă, pe la universități renumite. Poate deveni un profesionist excepțional în meseria pe care o practică și față de care este foarte devotat. Nici nu concepe să nu fructifice tot ce știe sau să nu obțină un rezultat concret când depune un efort.

În lista persoanelor îndrăgostite de cărți, lectură și educație, Balanța deține un loc fruntaș. Viața ei se desfășoară în mare parte la nivel strict intelectual, dar are totuși o capacitate interesantă de a deprinde o mulțime de îndeletniciri doar observându-i pe ceilalți ce fac și cum procedează. Se adaptează din mers condițiilor sociale, chiar dacă de multe ori evenimentele la care asistă o revoltă. Învață din tot ce trăiește și vede, iar pentru ea procesul de învățare nu încetează niciodată.

Pentru Scorpion nu contează atât de mult dacă a beneficiat în copilărie de o educație bună sau dacă a avut un părinte, bunic, profesor, mentor să-l ghideze. Este programat astral să-și atingă scopurile și va ști cum să procedeze și de care instrumente să se folosească pentru acest lucru. Dacă este nevoie să urmeze patru facultăți, le va urma. Dacă este nevoie să facă față unor condiții sociale sau economice dificile, va trece cu brio peste ele. Pentru această persoană există doar ținte de atins, restul venind de la sine.

Săgetătorul este campionul și promotorul educației și instruirii. Dacă ar depinde de el, facultatea ar deveni obligatorie, iar promovarea examenelor ar fi posibilă numai după ce studenții, exasperați de insistențele profesorilor, nu vor avea altă soluție decât să învețe. El însuși însetat de cunoaștere, caută informația din orice sursă, în orice situație și o împărtășește cu entuziasm. Graba și neatenția cu care se aruncă în viață îl cam umplu de vânătăi, dar partea pozitivă este că, fiind destul de flexibil și încrezător, învață să se descurce trecând pur și  simplu prin greutăți.

Un Capricorn autentic va căuta să se asigure că școala pe care o urmează îi va asigura o meserie bănoasă și durabilă în timp. Dat fiind că de multe ori este nevoit să se descurce singur, este posibil să nu urmeze prea multe școli, dar, atât cât își va permite, le va face cu simț de răspundere și doar din rațiuni de utilitate, subliniem! Se pricepe în mod natural să se descurce în toate activitățile casnice care necesită îndemânare, răbdare. Știe să respecte legile și regulile din societate, astfel încât să se pună mereu la adăpost.

Vărsătorul urmează sau nu o facultate ori cursuri de specializare, asta nu se știe, dar, cu siguranță, la un moment dat ajunge să îi pregătească el pe alții, să organizeze el cursuri în care să vină cu informații despre care n-a mai auzit nimeni sau cu o abordare dintr-o cu totul altă perspectivă a unor subiecte despre care se credea că se știe cam totul. Vărsătorul își inventează propria viață după propriile sale repere; pentru el informația este vitală, dar modul în care individul o folosește devine permanent o provocare și adevăratul scop al vieții lui.

Nativul Pești este făcut dintr-un aluat atât de complex, încât pare a fi pregătit pentru orice. Poate urma școli la care părinții săi nu s-ar fi gândit, dar despre care el a simțit că i se potrivesc. Sau poate renunța cu ușurință la școală când condițiile de viață sunt prea grele. Deține niște resurse de cunoaștere și de înțelegere a tot ce se întâmplă în lume absolut uimitoare, de la activități mărunte, de rutină până la noțiuni abstracte sau filosofice. Este una dintre persoanele cel mai bine pregătite în mod natural pentru viață, deși lasă impresia contrară de multe ori.

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Melania Badea
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns