Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Horoscop zilnic – 27 octombrie 2020. Emoții și introspecție

Horoscop zilnic – 27 octombrie 2020. Emoții și introspecție

Horoscop 29 septembrie

Luna în Pești ne provoacă la introspecție profundă. Iar această analiză interioară pe care ne-o facem, în liniște aduce emoții, și ne răscolește sentimentele cele mai intime. Dincolo de acest fapt, ziua este bună și aduce echilibru în dragoste, pentru că Venus intră în Balanță și oferă tuturor acea stabilitate de care este nevoie. Ne simțim în siguranță și avem încredere în forțele proprii. Să lăsăm dragostea clară, limpede și sinceră să ne ghideze și să ne inspire.

Berbec – Informațiile care îți sunt oferite azi ar putea să-ți aducă multe clarificări și oportunități. Este posibil să fie ceva legat de afaceri și de jobul tău, dar la fel de bine poate să fie ceva care ține de partea sufletească. Oricum ar fi, ceea ce afli te va ajuta să-ți găsești echilibrul interior și o stare generală de pace și armonie.

Taur – Îți asumi multe responsabilități și ești capabilă să găsești echilibrul perfect între viața profesională și cea sentimentală. Ești condusă de un sentiment cald de unitate cu familia și prietenii apropiați și asta fac, din această zi, una foarte plăcută pentru tine. Chiar și munca de la serviciu va fi plăcută. Urmează și o seară grozavă.

Gemeni – Ai excelente abilități de comunicare, iar asta pur și simplu îi adună pe oameni în jurul tău, cu scopul de a atinge un obiectiv comun. Comunicarea este esențială și în dragoste pentru că ar putea clarifica rapid niște situații ce au putea să devină complicate.

Rac – Este posibil să vină niște bani pe care nu i-ai luat în calcul. Ai o serie de mici complicații și întârzieri în a-ți atinge obiectivele, dar asta nu pare să fie o problemă majoră. Găsești echilibrul de care ai nevoie în relațiile tale de suflet și ești extrem de avantajată de faptul că ești înțeleasă, apreciată și iubită.

Citește și: Ce stil vestimentar ți se potrivește în funcție de zodie

Leu – Gândurile tale sunt mai focalizate ca de obicei și mintea ta pătrunde lucruri care le sunt inaccesibile celor din jur, ceea ce te pune în real avantaj. Profită de acest context favorabil și clarifică aspectele pe care le-ai lăsat în urmă și la serviciu și acasă. Perspectivele sunt pur și simplu strălucitoare.

Fecioară – Gândurile practice sunt dominante azi și asta este foarte bine. Traumele și fobiile vechi sunt depășite, așa că te poți aventura către noi realități, care să-ți facă plăcere și care să te scoată din anonimat. Ai idei extrem de utile, mai ales dacă vei face efortul de a le pune efectiv în practică.

Balanță – Adunările sunt locul tău preferat azi. Ai nevoie de oameni în jurul tău, ai nevoie de socializare și de comunicare intensă. Un mesaj așteptat, te poate ajuta mai mult decât crezi, atâta vreme cât îl vei înțelege exact. Relațiile cu toți cei din jurul tău – de la partenerul tău la colegii de la serviciu sunt pe drumul cel bun, sunt calde și agreabile.

Scorpion – Succesul într-un proiect la care ai lucrat cu patimă îți aduce mari satisfacții și apreciere. Eforturile tale sunt apreciate, recunoscute, lăudate și răsplătite. Bucură-te de norocul tău! În această seară este momentul să uiți de muncă și să-ți oferi răsfațul pe care îl meriți. Ai nevoie de acest moment de pauză.

Citește și: Conexiuni cosmice. Nu întâlnim pe nimeni din întâmplare 

Săgetător – Un detaliu esențial pentru tine prinde contur. Lucrurile încep să meargă bine. Ai capacitatea de a gândi practic și constructiv, ai logica perfectă, clară, concentrată, iar toate acestea te fac deosebit de activă și eficientă, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Nu te lăsa pradă unor îndoieli ocazionale.

Capricorn – Impresiile emoționate ale unor momente trecute, pe care le simți azi nu-ți afectează pragmatismul rece care te caracterizează. Nu ai timp pentru sentimentalisme, nu ai vreme pentru lamentări, ești profund ancorată în realitate, trăiești intens fiecare clipă și te bucuri de realizaări. Te relaxezi abia seara care este liniștită alături de cei dragi.

Vărsător – Mici evenimente sociale și activități de grup sunt pe agenda de azi. S-ar putea să fii prezentată cuiva care s-ar putea dovedi util în cariera ta. O scrisoare care conține vești bune vine de la un prieten. Orice nouă încercare de a obține bani, va avea succes, atâta timp cât rămâi pragmatică și realistă. Nu cere mai mult decât meriți și acceptă că până și un geniu ca tine poate avea limite.

Pești – Ai o stare de sănătate perfectă și asta, în actualul context, este un avantaj important. Relațiile cu prietenii și familia sunt calde și cooperante. Ziua este lină și bună. Ceva emoții spre seară, dar pozitive și ele. Ai calmul și logica necesară pentru a le face pe toate rapid și bine.

 

 

 

Text: Otilia Ignat

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns