Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Care perioadă a vieții rezonează mai mult cu zodia ta?

Care perioadă a vieții rezonează mai mult cu zodia ta?

Poate este surprinzător să afli acest lucru, dar există o corespondență, e adevărat, indirectă, între zodia în care ești născută și diferite etape ale vieții umane.

Berbec

Ești prima în tot ce se întâmplă în jurul tău, pentru că scânteia marțiană din tine freamătă permanent, indiferent ce vârstă ai. De când te naști până pe la… 110 ani, ești ca un copil zburdalnic, năstrușnic, nonșalant și pus mereu pe fapte curajoase. Mai uiți, din când în când, că ai crescut și că nu te mai avantajează genunchii juliți, dar nu contează – ceea ce ai deprins încă din momentul în care ai apărut pe lume te va impulsiona mereu de-a lungul timpului. Cei „7 ani de-acasă” își vor spune permanent cuvântul, deoarece Berbecul este asociat simbolic intervalului 0-7 ani.

Taur

Te întrebi cum se face că ești mereu răbdătoare? Iată explicația: între 7 și 14 ani, te dezvolți atât fizic, cât și mental, iar acest proces necesită hrănire (și ție îți plac mâncărurile bune!) și multă răbdare. Forma corpului, statura, tot ceea ce acumulezi structural și organic în această perioadă a vieții, reprezintă o bază solidă pentru viitor. Începi să îți aperi obiectele personale, înveți să te apropii de ceea ce îți place (activități sau persoane), inclusiv tragi cu coada ochiului către un coleg mai simpatic – este o perioadă în care planeta Venus își pune amprenta asupra ta.

Gemeni

Mintea adolescentului este cea mai activă în perioada 14-21 de ani, ce corespunde astrologic zodiei tale. Așa se face că până la adânci bătrâneți îți păstrezi aerul adolescentin, androgin, privirea ghidușă și mintea pusă pe șotii. Sunt și unii care, de-a lungul timpului, vor  aștepta (în zadar!) să te maturizezi – probabil aceia au foarte mult timp de irosit, fiindcă, din punctul tău de vedere, structura și stabilitatea sunt noțiuni ținând de geologie eventual, nicidecum de sfera ta de preocupări. Tu ești mereu pe fugă sau antrenată într-o discuție spumoasă, la fel cum făceai în adolescență, cu colegii și prietenii.

Rac

Vine o vreme când omul se gândește să se așeze la casa lui, să își întemeieze o familie, să aibă copii, iar aceea este vremea Racului, adică între 21 și 28 de ani. Dorința de a avea un adăpost și de a ne simți în siguranță este în general mai pregnantă în acest interval al vieții. Iar tu, dacă vei deveni mămică în acest timp, vei simți că intri chiar în pielea mamei tale – așa se face că, pe parcursul întregii vieți, dorința ta de a oferi, dar și de a primi protecție este foarte pronunțată. Dacă apare și vreo bunică în decor, tabloul este complet: cu albume de fotografii vechi, milieuri și ibrice din vremea războiului.

Leu

Între 28 și 35 de ani, consideri că ai făcut tot ce era necesar pentru a ieși la rampă: ai terminat niște școli, ai obținut un job, o casă, ai copii. Ai cu ce să te mândrești și, în concluzie, toată lumea este (măcar un pic!) datoare să observe multitudinea realizărilor remarcabile, a însușirilor tale speciale și, ca o persoană care are conducerea în sânge, este momentul să preiei frâiele. Nu prea contează care frâie, important este să fii în frunte și, mai mult decât atât, să ți se vadă steaua ce îți strălucește acolo! Da, o viață în care le-ai făcut celorlalți favoarea supremă de a-i conduce este o viață trăită la adevărata ei valoare!

Fecioară

Te-ai obișnuit să mergi zilnic la serviciu, știi toate detaliile meseriei, dar și numarul scamelor de pe scaunul de la birou. Și această performanță nu o poți atinge decât după 35, către 42 de ani. Ai sentimentul că mereu ai fost așa, că te-ai născut pentru a fi o bună profesionistă și că vei munci până hăt, dincolo de 114! Asta în cazul în care nu vor apărea noi reglementări și  va fi necesar să extinzi până pe la 143, ca să îi supraveghezi pe nepricepuții ăia de debutanți care nu sunt deloc pregătiți, deloc atenți și cam neglijenți – ca să fii sinceră până la capăt… Te-ai născut să fii utilă și eficientă, așadar!

Balanță

Când s-au adunat câțiva bănuți în cont și soțul te răsfață cu câte un cadou drăguț în fiecare zi de joi, când savurezi un concediu în fața televizorului în fiecare weekend (dacă pe Riviera franceză nu este posibil de această dată), când copiii au crescut și în sfârșit e liniște și pace în familie (!), asta înseamnă că au ajuns să înțeleagă și ceilalți care este rolul și rostul tău pe această planetă. Așa înțelegi tu viața și așa ai visat-o mereu. În concluzie, frumoasa și „rotunda” vârstă de 42-49 de ani ilustrează cel mai bine trecutul, prezentul și viitorul tău. Restul sunt bomboane, flori și o bibliotecă elegantă!

Scorpion

Cunoști tot ce mișcă (inclusiv ce nu mai mișcă) în familie, la serviciu, pe scara blocului și în cartier, în lumea văzută (prin vizor) sau nevăzută, în sistemul solar și în galaxia vecină. Iar această cunoaștere profundă a realității vieții ai dobândit-o în timp, cu răbdare și perfecționându-te continuu, încă de când te-ai născut. Este inutil să spunem că procesul va dura de-a lungul întregii vieți, deoarece umblă zvonuri cum că ai fi nemuritoarea zodiacului. Probabil că între 49 și 56 de ani câțiva cunoscuți vor afla cam de ce ești în stare, dar nici aceia nu vor ști prea multe, pentru că există o zicală: „Cine știe multe moare repede“…

Săgetător

Unii se tot așteaptă să te maturizezi. Alții își imaginează că te pot prinde din urmă. Nici unii, nici ceilalți nu s-au prins că pentru tine vârsta este ultimul lucru care să te preocupe și că, sportivă cum ești, alergi mai repede decât timpul! Ai atâtea de văzut, de aflat și de povestit, încât abia pe la 56-63 de ani îți amintești că ar trebui să mai inviți câțiva amici la petrecerea de majorat… Se zice că în acest interval de vârstă oamenii devin mai înțelepți și că tu ai avea o înclinare către înțelegerea superioară a vieții. Așa o fi, dar, până una-alta, e doar o presupunere, pentru că tu știi una și bună: viața e roz!

Capricorn

Mereu ai privit cu seriozitate lumea și viața. Nu-i de joacă și cineva trebuia să își dea seama de asta; dacă toți ar fi aiuriți și iresponsabili, nu s-ar ajunge nicăieri! Tu ești mereu stăpână pe tine și pe situație; de când erai în leagăn obișnuiai să te înfășezi singură și puneai ceasul să sune când mama trebuia să te alăpteze. Permanent ai știut să îți drămuiești bine timpul, energia, banii, cuvintele etc., așa încât pe la 63-70 de ani ești exact ca în tinerețe: neschimbată, neridată (ai aflat că râsul face riduri), respectată, conservată, ambalată (gurile rele spun că aproape mumificată, dar nu sunt surse de încredere).

Vărsător

În mod ciudat, cu cât avansezi în vârstă, îți vin idei tot mai geniale. De fapt, încă din copilăria mică dădeai semne de inteligență atât de precoce, încât ți-ai auzit părinții spunând ceva despre IQ 475, dar, cu siguranță, testele acelea erau depășite moral… Ai o înzestrare aparte și un bagaj informațional despre care nici tu nu știi de unde provine – pur și simplu parcă ai fi conectată la tine, cea care vei fi peste vreo 50 de ani, și știi de pe acum cum va arăta atunci lumea. Se pare că poți trăi simultan în prezent și în viitor. Dacă tot poți face acest lucru, asta înseamnă că între 70-77 și 27 nu este nicio diferență!

Pești

Despre Pești se zice că ar fi bătrânii zodiacului. Dar umblă și alte zicale, de genul „urma scapă turma” și „cei din urmă vor fi cei dintâi”…  Adevărul este că le cam știi (spontan) pe toate,  iar ceea ce nu știi, constați ulterior că nu îți este necesar. Niciun zodiac nu menționează prezența antenelor parabolice la nativii Pești, deși tu însăți ești dovada vie a acestei realități ușor paralele. Așadar, există șanse ca pe la 77-84 de ani, când se vor aduna prietenii tăi la o petrecere de zile mari, să descopere că paharele de șampanie nu le dădeai pe gât, ci doar ungeai instalația… încorporată de captare a semnalelor!

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2017 a revistei Femeia.
Autor: Melania Marin
Foto: Guliver/Thinkstock

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus