Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Ești compatibilă cu copilul tău?

Ești compatibilă cu copilul tău?

Este odorul tău și-l iubești ca pe ochii din cap. Însă vorbiți aceeași limbă, vă potriviți din punct de vedere zodiacal, ești compatibilă astrologic cu copilul tău?

Berbec

Mămicile născute sub acest semn zodiacal se implică în toate aspectele dezvoltării copilului lor. Lor le este cel mai ușor să crească copii independenți, fericiți și hotărâți. Compatibilitatea cea mai mare o au cu micuții nativi ai zodiei Leu, Gemeni, Săgetător și Vărsător. Iar copiii care-o pun cel mai mult pe mămica Berbec în dificultate sunt Racul și Capricornul, deoarece ei au nevoie de multă răbdare, iar Berbecii cam duc lipsă de asta.

Taur

Odată ce ajung să cunoască maternitatea, Tăuroaicele devin pâinea lui Dumnezeu, sunt blânde, iubitoare și cât se poate de protectoare. De fapt, cam prea protectoare, tinzând chiar să sufoce copilul cu grija pe care le-o oferă din suflet. Bebelușii Rac, Fecioară și Pești au o nevoie crescută de atenție, așadar cu ei fac echipă bună. Leii și Vărsătorii, în schimb, nu suportă fie dădăciți sau făcuți de râs prin gesturi exagerate de afecțiune publică.

Gemeni

Ești cea mai distractivă mămică! Copilul tău abia așteaptă să iasă la joacă cu tine pentru că știe că ai cele mai năstrușnice idei și se amuză grozav de fiecare dată. Faci pereche bună mai ales cu micuții născuți în Leu, Balanță, Vărsător și Berbec, pe când Fecioara și Peștii își doresc de la mama lor mai multă profunzime și seriozitate. 

Rac

Femeile Rac au niște legături speciale cu copiii lor, fiind mămici înnăscute. Însă la fel de bine pot fi și pretențioase, cerându-le progeniturilor să se ridice la un nivel superior al așteptărilor. Copiii Scorpion, Taur, Pești și Fecioară sunt peste măsură de încântați să facă performanță având alături un asemenea părinte, pe când Berbecul și Balanța nu reacționează bine când sunt presați să facă ceva și primesc constant ordine.

Leu

Ca persoană, deci și ca mamă, ești directă și onestă, spui lucrurilor pe nume și apreciezi aceeași atitudine din partea celor din jur. Chiar și a copiilor. Iar dacă ei sunt născuți în zodiile Gemeni, Berbec, Balanță sau Săgetător, cu atât mai bine, pentru că sunt la fel de direcți și sinceri ca tine. În ceea ce-i privește pe Scorpioni și pe Tauri, lucrurile sunt diferite. Acești copii preferă o abordare mai blândă decât cea cu care sunt obișnuite mămicile Leu.   

Fecioară

Ai darul de a-l face pe micuț să se simtă special și nu e puțin lucru. Ai intuiție și ești cât se poate de maternă, dar, pe de altă parte, critici orice gest făcut de junior. Copiii Tauri, Scorpion, Rac și Capricorn sunt încântați de rigoarea ta și dau cele mai bune rezultate când sunt împinși de la spate. Gemenii și Săgetătorii dimpotrivă: ei se vor bloca dacă se simt presați în vreun fel.

Balanță

Bunătatea ta și corectitudinea cu care abordezi majoritatea situațiilor te caracterizează și în relația cu copilul. Dacă ai mai mulți copii, nu îl vei favoriza niciodată pe unul în detrimentul altuia și îi vei copleși pe toți cu aceeași afecțiune. Gemenii, Leii, Vărsătorii și Săgetătorii apreciază cel mai mult integritatea unei asemenea mămici și fairplay-ul ei. Racul și Capricornul confundă felul rațional al mămicii Balanță cu indiferența, ceea ce poate da naște unor probleme.

Scorpion

Nu-ți scapă nicio mică greșeală de-a copilului și nu uiți să-i atragi atenția asupra ei. În plus, ai adesea o atitudine trufașă chiar și față de cel mic sau cea mică. Printre calitățile tale ca părinte se numără devotamentul și munca asiduă depusă în folosul familiei. Racul, Fecioara, Capricornul și Peștii sunt pe aceeași undă cu o astfel de mămică, pe când copiii Vărsător și Leu sunt într-un conflict continuu cu un părinte atât de intens, care, în viziunea lor, le limitează libertatea.

Săgetător

Se numără printre cele mai cerebrale și mai grijulii dintre mămicile zodiacului. Niște aventuriere înnăscute, aceste mame se vor înțelege de minune cu copiii născuți sub semnele zodiacale Leu, Berbec, Balanță și Vărsător. O legătură la fel de specială nu vor avea însă cu micuții Fecioară și Pești, care au nevoie de mai multă atenție decât sunt ele în stare să ofere.   

Capricorn

Ai o viziune fantastică asupra lucrurilor pe care urmează le faci și muncești din greu ca să îți atingi scopurile. Determinarea ta este apreciată de niște copii precum Taurii, Scorpionii, Peștii și Fecioarele, predispuși să ia inițiativă și să bifeze ceea ce și-au propus. Dacă ai copii Berbeci sau Balanță, ai grijă le recunoști meritele și să-i încurajezi constant. Altfel, îi vei răni și se creează o distanță între tine și ei.

Vărsător

Ești binevoitoare și îți sprijini copilul în tot ce întreprinde, dar la fel de bine uiți anumite lucruri care pot fi importante pentru prichindel. Dacă ești mmă de Geamăn, Balanță, Săgetător sau Berbec, o să ajungi să te simți ca un superpărinte, pentru că vă veți înțelege de minune. Dacă ai un copil Scorpion sau Taur, în schimb, va trebui să fii mai autoritară și să trasezi mai multe limite, ca săi ții în frâu pornirile de orice fel.

Pești

Adori să-ți petreci timpul împreună cu copilul într-un mod liniștit. Ai o sensibilitate înnăscută și o imaginație bogată, dai dovadă de compasiune și altruism, dar, în același timp, lași de la tine prea mult. Taurii, Scorpionii, Capricornii și Racii se bucură de toate aceste trăsături, însă Gemenii și Săgetătorii, care au și ei o imaginație impresionantă, nu sunt atât de impresionați de calitățile mămicii Pești.

Citește și:

Articol preluat din ediția de iulie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Alexandra Rotărescu
Foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus