Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Nordul nord, lecția vieții tale

Nordul nord, lecția vieții tale

Știi cu siguranță cărei zodii îi aparții, poate ai aflat și ce ascendent ai, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple în harta astrologică ce-ți ghidează destinul.

Dincolo de predicțiile zilnice (și, de multe ori, contradictorii) ale numeroaselor horoscoape pe care probabil le citești zilnic, există o lume a astrologiei bazată pe niște calcule geometrice foarte precise pe harta cerului și, implicit, pe cea a trecerii tale prin această viață. Iar la momentul întrupării tale pentru viața pământească, adică la naștere (cea naturală fiind relevantă din acest punct de vedere), Soarele, Luna și planetele sistemului nostru solar se aflau în anumite poziții pe bolta cerească, iar acest aranjament determină unghiuri de influență asupra evoluției energiei tale. Astfel încât nu contează doar zodia, ascendentul, planetele retrograde sau în ce case ale astrogramei au fost poziționate corpurile cerești în momentul nașterii tale. Deasupra tuturor acestor influențe, a cooperării și conflictelor dintre astre, a predicțiilor pe termen scurt sau lung despre sănătate, dragoste, bani, familie, există o linie definitorie pentru destinul tău, trasată între două puncte foarte importante ale astrogramei – Nodul Sud și Nodul Nord –, linie care a fost denumită axa destinului, axa spiritualității sau sensul vieții.

Dacă Nodul Sud este suma tuturor transformărilor și acumularea de experiență din viețile anterioare, Nodul Nord e o privire spre viitor, spre ceea ce avem de atins în această viață, este lecția vieții actuale, cea care trebuie învățată.

Nodul Nord te împinge înainte, Nodul Sud te trage înapoi

La nivel vizual, pe astrogramă, aceste două puncte importante rezultă din intersecția elipsei pe care Pământul o descrie în jurul Soarelui și orbita Lunii în jurul Pământului. Le poți determina singură doar dacă te pricepi la astrologie și geometrie – dacă nu, găsești o mulțime de website-uri care îți desenează astrograma după data, ora și locul nașterii, iar aceasta îți menționează și ascendentul, și Nodul Nord.

Tendința oricărui om este să folosească în viață, conștient sau în virtutea acțiunii subconștientului, informațiile pe care le-a adunat anterior, iar acest model de evoluție include mai ales „bagajul“ din viețile anterioare: felul său de-a fi construit până atunci, felul său de-a acționa/reacționa deprins până atunci, felul său de a se raporta la realitatea cu care s-a obișnuit până atunci. Dar vine un moment în viața fiecăruia când descoperă că aceste modele după care s-a călăuzit atâta vreme, conștient sau nu, nu mai funcționea­ză în relația sa cu lumea înconjurătoare, dar și cu sinele propriu. Este momentul când Nodul Nord începe să-și… ceară drepturile, iar nativul ar trebui să iasă de pe pilot automat și să-și plece urechea interioară spre aceste revendicări. Fiecare om s-a născut cu o misiune pe pământ, iar Nordul Nord o cunoaște și are grijă ca ea să fie pe cât posibil atinsă.

Odată ce natura misiunii tale ți-a devenit cunoscută în mare (nu te aștepta la un plan de atac amănunțit, ci la câteva indicații) și odată ce-ai decis să-ți concentrezi forțele în această direcție, fără să-ți mai risipești energia și talentul, calitățile în domenii care nu te ajută să evoluezi, vei avea parte de o ușurare emoțională, te vei simți mai centrată, cu o perspectivă mai clară asupra lucrurilor din jur și însăși realitatea se va modifica după noile aspirații.

Ce ți-a pregătit Nodul Nord în funcție de zodie

În funcție de zodia în care acest punct important de pe astrograma ta – Nodul Nord – a fost calculat, tipul tău de misiune în această viață este următorul, pe scurt:

Nodul Nord în Berbec

Vii din viața trecută cu deprinderea de a cunoaște lumea cu ajutorul minții, dar în această existență ai misiunea de a te impune – de multe ori fizic – și de a nu rata ocaziile de afirmare personală care-ți sunt oferite. Cheia este să te apuci de ceva nou, potrivit tipului tău de energie și misiunii tale: un sport în aer liber, călătorii, voluntariat.

Nodul Nord în Taur

Vii din viețile anterioare cu o neîncredere dezarmantă în oameni, cu aplecarea spre superficialitate în relațiile cu cei din jur, cu porniri sexuale puternice care au dus la legături și manifestări dubioase; rolul tău în această viață este să te rupi de toate aceste instabilități și să-ți concentrezi toate forțele pe construirea un mediu stabil în care să funcționeze sinele tău stabil, cuprins de pace.

Nodul Nord în Gemeni

În bagajul vieților trecute care te însoțește, tronează „sălbăticia“, un fel de-a fi singuratic, stăpân pe sine și puternic, dar care respinge ideea de socializare și pe membrii societății. În viața asta, trebuie să înveți să trăiești alături de ceilalți, să colaborezi cu ei, să te ajuți cu ei, să accepți că ești un om între oameni. Astfel, ai șansa să devii un individ sofisticat, scoțând la lumină toate comorile adunate în perioada de „sălbăticie“.

Nodul Nord în Rac

Toată experiența ta de lider, toată îndârjirea pentru ordine, toată aroganța că faci parte dintr-o castă superioară a societății, lucruri cu care vii din existențele anterioare trebuie să pălească în fața detașării și atitudinii relaxate. Fă-ți o familie – ai toate atributele s-o crești într-un mod sănătos; fă-ți o meserie din umor – este exact ce-ți trebuie ca să contrabalansezi încrâncenarea din trecut.

Nodul Nord în Leu

Ai o mare experiență în relaționare și socializare din viețile trecute, dar în această existență trebuie s-o folosești ca să înveți independența. Misiunea ta de acum este să te valorizezi pe tine prin tine, nu prin ceilalți, să-ți exploatezi la maximum latura creativă și să asculți de dorințele copilului din interiorul tău. De asemenea, trebuie să-ți însușești abilitatea de a te concentra pe un singur țel și a-l atinge, fără să-ți mai împrăștii energia.

Nodul Nord în Fecioară

Trebuie să ieși din starea de confuzie interioară și lipsă de încredere în sine și să înveți să-ți construiești eul cel
puternic și stabil. Vei fi mereu distrasă de problemele și suferința celorlalți, mereu vei înclina să îi ajuți, să le faci pe plac, dar asta te va abate de la misiunea ta în această viață: aceea de a-ți construi un univers stabil, cu un program zilnic, un loc de muncă stabil, o relație stabilă.

Nodul Nord în Balanță

Ai învățat, de-a lungul multor vieți, cum să te construiești pe tine ca individualitate, cum să devii autosuficientă, cum să-ți obții și exerciți autonomia în decizii, fără a mai lua în calcul consecințele. În această viață, va trebui să înveți lecția sacrificiului de sine și a colaborării cu ceilalți pentru a-ți putea atinge scopurile.

Nodul Nord în Scorpion

Ai fost o adevărată material girl în viețile anterioare, astfel încât acum trebuie să înveți să apreciezi valoarea lucrurilor depunând eforturi susținute pentru obținerea lor. Trebuie să te detașezi de aspectul material al realității și să înveți să te bucuri de energiile creatoare din interiorul tău. Menirea ta acum este să înveți autodisciplina și flexibilitatea, mai ales în fața schimbărilor pe care viața ți le aduce în cale.

Nodul Nord în Săgetător

Pe cât de schimbător ai fost în viețile anterioare, pe atât de loial și consecvent va trebui să înveți să fii în această existență. Misiunea ta va fi căutarea adevărului, pe care să ți-l însusești și să-l răspândești celor din jur, încetând a mai fi o persoană cu păreri după cum… bate vântul. Această viață așteaptă de la tine să-ți lărgești orizonturile cât mai mult posibil.

Nodul Nord în Capricorn

După o existență derulată în siguranța propriului univers domestic, acum este momentul să accepți un destin de succes public, să te maturizezi și să-ți asumi asta. Știi că ești destinat pentru lucruri mărețe, dar te trage mereu înapoi gândul că fără tine cei de-acasă nu pot supraviețui. Misiunea ta este să depășești aceste temeri și să lași succesul să-ți invadeze viața.

Nodul Nord în Vărsător

Ai o lecție grea de însușit în această viață: cea a umilinței. După ce ai fost centrul unui univers sau altuia în existențele anterioare, acum trebuie să înveți să te lași asimilat de vocea comunității, să renunți la toate eforturile pe care le făceai de a fi văzut numai în compania persoanelor celebre și să renunți la orgolii. Acum ești aici ca să trăiești în umilință.

Nodul Nord în Pești

Ai adus cu tine din viețile anterioare o aplecare puternică spre judecată și critică; din fericire, aceasta se atenuează pe măsură ce anii trec și, cu cât trăiești mai mult, cu atât îți dai seama cât de inflexibilă și încrâncenată ai fost. În viața asta, trebuie să înveți să simți mai mult și să raționezi mai puțin, să nu-ți mai fie frică de oameni, de lumea înconjurătoare și să ai mai multă încredere în energia ta.

Citește și:

Zodia de care sa nu te indragostesti

Test de compatibilitate

Semnificatia viselor urate

Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Georgiana Idriceanu

Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus