Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Numele si punctele tale tari

Numele si punctele tale tari

Se pare că inițiala prenumelui este un indicator al carierei pe care o alegi. Fiindcă, spun cercetătorii, îți descrie cel mai bine atuurile.

Literele alfabetului au o valoare numerică și dețin atribute și energii. Acestea, la rândul lor, întorc vibrațiile asupra întregului nume. Ideea că numele poate influența destinul apare și în Biblie, când lui Avraam i s-a schimbat numele în Abraham, care în ebraică înseamnă „tatăl celor mulți“. Iată cum îți influențează inițiala abilitățile personale. Fiecărei litere îi corespunde un număr și fiecărui număr – o anumită vibrație.

1: A, J, S

2: B, K, T

3: C, L

4: D, M, V

5: E, N

6: F, O

7: G, P

8: H, Z

9: I, R

Vibrația 1

Ai noroc să deții una dintre cele mai puternice inițiale din alfabet, ce-ți dă forța de a muta munții din loc. Ești o persoană cu influență și ai calități de lider vizionar. Te simți cel mai bine conducând o echipă sau susținând-o. Dovedești mult curaj în tot ce întreprinzi.

Vibrația 2

Te caracterizează emoțiile puternice și dualitatea. Pentru tine, parteneriatele și tot ce ține de exprimarea sentimentelor sunt principii pe care te bazezi. Mereu cooperantă, ești mânată de tendința de a empatiza cu ceilalți. În familie, ești preocupată să asiguri „cuibul“ pentru cei dragi.

Vibrația 3

Inițiala ta este echivalentă cu energia, curiozitatea, comunicarea. Ești foarte talentată, sociabilă și ai mult șarm. Plină de optimism, ai un entuziasm nativ și felul în care împărtășești ceea ce știi îi inspiră pe cei din jur. Ești capabilă de o iubire profundă și primești mult peste ceea ce oferi.

Vibrația 4

Reprezinți echilibrul, siguranța și munca asiduă. Energia ta este puternică și asociată cu prosperitatea. Muncești mult, dar cu folos, fiindcă această abilitate e cea care te poartă pe culmile succesului. Te simți obligată să creezi baze solide în ceea ce începi și ești o familistă convinsă.

Vibrația 5

Adesea, cunoscuții spun despre tine că ai o inimă de aur, datorită sufletului tău milos. Te adaptezi ușor la orice fel de mediu și accepți fără probleme schimbările. Energia te împinge către căutarea adrenalinei, ai o imaginație bogată și rezolvi natural și analitic orice obstacol care apare.

Vibrația 6

Oferi iubire sub toate formele și iubești oamenii cu tot sufletul. Te simți utilă dacă oferi grijă, ocrotești familia, construiești relații durabile, lupți pentru armonie. Probabil te ocupi în timpul liber de un adăpost de animăluțe, fiindcă îți este împlinită nevoia de a proteja.

Vibrația 7

Misticismul și preocupările religioase îți marchează existența. Debordezi de imaginație, dar nu ții neapărat să le împărtășești cu ceilalți. Ai tendințe către însingurare. Îți place să cauți adevărul și să înțelegi semnificațiile profunde ale vieții, pe care te străduiești să le judeci în amănunt.

Vibrația 8

Te domină înclinația către putere. Ai o afacere sau ai în plan să mergi pe calea antreprenoriatului. Ești o fire pragmatică, vezi într-un mod firesc perspectiva și mai puțin imaginea de detaliu. Ceilalți văd în tine persoana de care pot depinde și în care își investesc încrederea.

Vibrația 9

Personalitatea ta este sensibilă și preocupată de binele oamenilor. Îți place să ajuți, ești dispusă să faci sacrificii importante pentru cei mai puțin norocoși. Lupți cu ardoare pentru drepturile celor nedreptățiți. Cu toate acestea, nu-ți plac confruntările.

Articol preluat din ediția de iunie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus