Esti aici
Femeia.ro > Horoscop & Astro > Ce ne însuflețește și ne menține vie speranța în funcție de zodie

Ce ne însuflețește și ne menține vie speranța în funcție de zodie

Ce ne însuflețește și ne menține vie speranța – Mitul Pandorei, soția lui Epimeteu, întruchipează paradoxul obținerii echilibrului într-o situație profund neechilibrată.

Omul poate face față volumului uriaș de încercări, trăiri, provocări și eforturi la care este supus din exterior de-a lungul întregii vieți, printr-un singur instrument care depinde însă integral de el însuși: încrederea în deznodământul favorabil. Sau, cum s-ar spune, în „happy end”. Păstrându-ne oarece doză de realism, desigur că nu toate vor merge strună mereu. Este foarte probabil să pierdem ce considerăm noi că este mai important la un moment dat și să simțim cum ne fuge pământul de sub tălpi sau, și mai grav, că ne-am pierdut dorința de a mai lupta pentru supraviețuire. În acele momente, un singur lucru este esențial, și anume să nu ne pierdem reperele și direcția. Acestea pot fi diferite pentru fiecare în parte, dar, așa cum nevoia ne împinge, speranța în reușită ne motivează să ne atingem scopul.

Dacă ești născută în zodia Berbecului, nu este prea greu să pornești la acțiune, dată fiind voința ta puternică, dar ai nevoie de scopuri mărețe și să simți că lumea, în complexitatea ei, îți oferă o multitudine de variante încă nedescoperite. Simpla idee că procesul de rezolvare a unei probleme implică niște necunoscute și, prin urmare, presupune un gen de aventură te atrage ca un magnet. Planurile și proiectele de viitor îți mențin spiritul viu datorită faptului că acesta este chiar modul tău de a trăi: ancorată în (și fascinată de) viitor.

Pentru tine, nativa Taur, perspectiva durabilității de nezdruncinat a universului în care trăiești (indiferent de dimensiunile sale) te motivează, te liniștește și te împlinește. Tot ce este solid, concret și construit cu trudă îți stârnește entuziasmul și admirația. De aceea, în clipele dificile îți este ușor să îți sufleci mânecile și să te apuci conștiincioasă de treabă, știind că vei izbândi prin perseverență și răbdare. Visezi la cât mai multă liniște, frumusețe, romantism și acestea, odată atinse, vor reprezenta pentru tine cea mai importantă realizare.

Cum ieși din orice situație delicată, dacă aparții zodiei Gemenilor? Comunicând și gândind, desigur, dar nu oricum, ci mânată de convingerea că o persoană rațională și conectată la tot ce reprezintă informație de ultimă oră are cele mai mari șanse de a fi liberă și independentă. Mișcarea (fizică și mentală) este cel mai eficient stimulent pentru tine. Impulsul de a porni o acțiune fie ea cât de măruntă te face să simți că trăiești și că poți să realizezi orice îți propui. Te animă dorința de a încerca, din curiozitate, experiențe și trăiri destul de riscante uneori.

Ești atât de plină de imaginație dacă ești născută în zodia Rac, încât ai puterea de a visa cu ochii deschiși și de a anticipa deznodământul oricărui eveniment. Crezi cu putere în ajutorul providențial și această atitudine te ajută enorm. Dar și când lucrurile eșuează greu te mai aduni! În ciuda sociabilității și a bucuriei de a trăi, te simți mai încrezătoare când reduci drastic interacțiuunea cu persoane necunoscute. Scopul tău primordial este să menții o situație cât mai stabilă (fără suișuri, fără coborâșuri), să îți satisfaci toate necesitățile și să te bucuri cât mai mult de ele.

Când ești născută în zodia Leu, ești înzestrată cu o voință foarte puternică –de aceea, vei ajunge extrem de rar în situația de a spera ceva. Tu alegi instinctiv calea către succes și, dacă (prin absurd) nu-l obții din prima încercare, vei recurge la a doua, a treia ș.a.m.d. Te motivează puternic conștiința autonomiei și plăcerea de a ști că îți vor urma exemplul ceilalți. În spatele acestei desfășurări de energie se află o nevoie de a te juca, de a experimenta, de a învăța câte ceva din fiecare întâmplare, mai bună sau mai rea. Găsești motiv de bucurie în orice și viziunea acesta îți călăuzește drumul în viață.

E greu de crezut că o gândire atât de concretă cum ai tu, nativa zodiei Fecioară, ar putea fi surprinsă de hazard. Când viața se desfășoară în așa fel încât te afli mereu în momentul potrivit la locul potrivit, nu poți spera decât la ceea ce tu însăți ai clădit cu grijă și, dacă se poate, la sporirea acestor reușite. Spiritul tău de prevedere nu prea așteaptă nimic din exterior și te simți cel mai bine când poți avea tu grijă de ceilalți. Gestul de a-ți oferi seviciile și de a-ți demonstra astfel priceperea te motivează și îți oferă satisfacție.

Dacă ești născută Balanță, speri și crezi cu tărie în ideea găsirii „celeilalte jumătăți” sub toate aspectele, de la partenerul  de viață până la varianta alternativă a unei situații: cealaltă opinie, cealaltă posibilitate, celelalte piese. Depinzând atât de mult de mediul înconjurător, îți proiectezi așteptările asupra celorlalți și riști ca deseori să fii dezamăgită. Găsești repede explicații raționale, recurgi la veșnicul compromis și lași evenimentele la voia întâmplării. Dorința cea mai mare este să fii bine văzută, lăudată, admirată și în niciun caz ignorată.

Ce speri dacă ești nativă a zodiei Scorpion? Să poți pătrunde în miezul lucrurilor și să le dai forma ori direcția dorită de tine. Sau ca nimeni să nu afle despre tine decât ceea ce ești tu dispusă să se afle. Într-o situație de criză, te simți ca la tine acasă, ai toate instrumentele pentru a o gestiona, ba știi chiar să tragi foloase din asta. Te motivează puternic eficiența, precizia, rezultatele concrete și rapide, dar mai ales dorința de a-ți testa și depăși limitele. Iar dacă reușești să aplici același experiment și pe pielea altora, te simți perfect!

A spera și a-i convinge și pe ceilalți să o facă sunt menirea vieții tale de nativă Săgetător. Uneori optimismul tău poate părea exagerat, dar altfel nu știi să trăiești și nici n-ar avea rost, de vreme ce nu se prea întâmplă ca speranțele să-ți fie înșelate. Ești puternic motivată de sinceritate, onestitate, corectitudine și amabilitate, trăsături pe care tu însăți le manifești și în egală măsură le apreciezi la ceilalți. Dorința de a face oamenilor un bine gratuit, de a-i vedea liniștiți și împăcați îți bucură mult sufletul.

Deci ești născută în zodia Capricorn. Pentru tine speranța nu este un concept ci o faptă concretă. Speri să obții aprecierea generală pentru munca și eforturile depuse, pentru randamentul deosebit și volumul sarcinilor asumate. Cu cât dificultățile sunt mai mari cu atât hotărârea și determinarea ta cresc. Misiunile prea ușoare îți inspiră neîncredere deoarece doar depășirea unor piedici uriașe te validează cu adevărat. Se spune că ambiția ta este de neîntrecut? Perfect, acum ești mulțumită.

Imaginația ta fecundă de nativă Vărsător va merge atât de departe încât îți va depăși propriile așteptări. Vei asista uimită la dialogul tău interior: rațiunea va veni cu argumente concrete și de necontestat iar imaginația anticipativă cu idei atât de geniale încât îți va fi imposibil să găsești calea de mijloc. Motiv pentru care vei râvni la libertatea necondiționată, la acceptarea viziunii tale largi, complexe și neconvenționale asupra vieții, ideilor, oamenilor, cosmosului,…și în cele din urmă, dacă nu ți-au venit între timp și alte idei, poate vei fi mulțumită.

Se spune frecvent că nativa Pești trece ciclic, printr-o serie de decepții. Că își pune speranțe în persoane nedemne ori intră în situații compromițătoare sau periculoase, că se păcălește și o ia de la început. Putem trage concluzia că puterea ta de a spera este nesfârșită și că se regenerează după fiecare dezamăgire?… Poate că da, și tocmai așa s-ar explica marea ta rezistență în fața dificultăților, a limitărilor, a condițiilor în care alții ar renunța imediat. Capacitatea ta neobișnuită de adaptare, are un fundament interesant: o zonă sufletească inaccesibilă ce ascunde idealuri de neatins și dorința unei vieți perfecte.

Citește și:

 

Articol preluat din ediția de noiembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Melania Badea
Foto: pexels.com

Comments

comments

Lasă un răspuns