Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Ce sanse ai sa-ti gasesti perechea in toiul verii

Ce sanse ai sa-ti gasesti perechea in toiul verii

N-ar fi de mirare să-ți găsești perechea în vara asta. Căldura soarelui te face mai vorbă­reață și astfel legi mai ușor prietenii. Oare lucrurile stau la fel pentru toate semnele zodiacului?

Sezonul cald se arată blând pentru unele zodii și canicular pentru altele. Iar dacă sunt semne care trec prin furtuni, depinde doar de ele să le transforme în ploi trecătoare de vară. Iată care e prognoza meteo pentru nativii dornici de o nouă iubire!

Berbec

E vara ta în ce privește amorul! Zona relațiilor sentimentale e favorizată mai ales în perioada concediului estival. Te simți ca o zeiță în toate lunile de vară, plină de energie și voie bună, dornică de senzații tari. În luna iulie, când Jupiter se instalează în casa iubirii, vei simți că el e alesul, dar va trebui să faci niște schimbări de atitudine pentru a-l păstra, adică să treci de la „eu, mie, pentru mine“ la a ține cont și de dorințele lui.

Taur

După o jumătate de an în care ți-ai analizat situația sentimentală pe toate părțile și ai reușit să stabilești ce vrei și, mai ales, ce nu vrei de la o relație, e cazul să treci la acțiune, fiindcă astrele sunt de partea ta în vara asta! Acum e momentul să lași garda jos, trecutul în urmă și să faci loc iubirii în sufletul tău. Vara asta descoperi acel partener minunat pe care îl aștepți de multă vreme. Te ajută Jupiter, care adaugă mai mult romantism relației pe care o vei construi.

Gemeni

Oricât de mult îți face plăcere să flirtezi și să flituiești, Saturn pune în această vară presiune pe tine să te decizi la a te lega cu seriozitate de partenerul cucerit. Vei fi surprinsă de energiile trimise de astre și cât de benefică pentru tine va fi o relație pe care o începi acum. Prin urmare, va trebui să reziști unui test important: dacă o să cazi în propria capcană de a alege ceva ușor, nu te vei simți la fel de bine ca atunci când îți pui sufletul pe tavă într-o legătură sigură.

Rac

Ai tendința să porți grija oricui, mai puțin a ta! În această vară, astrele îți cer să te concentrezi pe tine și pe sectorul iubirii. Va fi nevoie să temperezi anumite excese, fiindcă ai tendința să fii prea emoțională și să nu faci compromisuri prea ușor, dar vei reuși cu grație să-i intri în suflet unui om special. Relația pe care o vei începe în perioada estivală te va ajuta să-ți dai seama care îți sunt minusurile și cum le poți valorifica pentru a-ți fi mai bine.

Leu

În luna iulie, Jupiter îți hrănește latura amoroasă cu dorințe erotice abundente. Vara asta, inima ta mărinimoasă va avea tendința să exagereze, dar într-o manieră irezistibilă. Te simți pe cai mari, sigură că vei face cuceriri cu nemiluita, dar ai grijă să iei în calcul și un strop de moderație acolo unde este necesar, mai ales dacă vrei să-ți găsești sau să păstrezi sufletul pereche! Dacă mândria tinde să acapareze sectorul dragostei, refuză politicos și fă ceea ce știi să faci bine – exprimă-ți pasiunea!

Fecioară

Înveți cât de importantă e comunicarea într-o relație. Chiar dacă tu vrei să întâlnești un partener genial, e momentul să accepți versiunea lui mai… umană. Fiindcă vei găsi pe cineva care să-ți înțeleagă sensibilitățile. Pune în aplicare lecțiile de până acum, și anume că nu ești compatibilă cu cineva care nu are același statut mental, indiferent cât de arătos este, și fă compromisul de a-i acorda o șansă!

Balanță

Ești pregătită în sfârșit pentru ceva care să meargă! Deși ești romantica zodiacului, a te lega de cineva este adesea o povară pentru tine. Fiindcă pornești de la ideea că e mai bine să rămâi cu capul pe umeri decât să te avânți într-o iubire nesigură. Dar vara se anunță cu surprize foarte plăcute și nu vei mai fi nevoită să te gândești prea repede să-l părăsești. Dimpotrivă! Îți vei da seama că singură ți-ai sabotat relațiile de până acum.

Scorpion

Ai fost obligată de astre ca abia acum să ai răgazul de a vedea punctul de vedere al celuilalt, înainte de a face numai cum crezi tu. Însă Marte, planeta care te guvernează, îți vine repede în ajutor și lunile toride vor fi benefice pentru viața ta amoroasă. Este momentul când vei putea să-ți exprimi nemulțumirile și dorințele pe un ton afectuos, nu să ții totul în tine.

Săgetător

Vara asta îți aduce nu doar vacanța mult visată, dar călătoria va fi plină de romantism. Dacă ești în căutarea unui partener, acum există șansa să-ți apară în cale cineva special. Atitudinea ta este una în schimbare – ai nevoie mai mult ca oricând de clipe de singurătate și perioade de meditație pentru a te pregăti pentru un 2016 palpitant. Vestea bună e că persoana de lângă tine îți este alături.

Capricorn

În zadar tânjești după o iubire veche și neterminată. Vara asta te așteaptă noi provocări, așa că lasă nostalgia pe altă dată. Jupiter îți aduce nenumărate ocazii să cunoști un nou partener, cu care să aprofundezi o relație plină de pasiune. Sigur că perspectivele îți impun să renunți la anumite fixații, dar în final te vei simți recompensată cu vârf și îndesat. Noua cucerire te va ajuta să scapi de temeri legate de iubire, iar ăsta nu-i puțin lucru.

Vărsător

Te animă un spirit nebun de generozitate și energie. Sunt momente când abordezi viața practic și detașat, tratându-ți partenerul ca pe un prieten. Dar sunt altele, ca în această vară, când ești spontană și latura ta romantică preia controlul. Bucură-te de ce ți-au rezervat astrele și relația de iubire se va transforma din câmp de bătălie într-un loc de joacă animat de dorințe intense!

Pești

Vara ta sentimentală începe cu lecții profunde despre angajarea în relație, pasiunea și înfruntarea celor mai puternice frici în intimitate. Toate sunt aspecte de care poate nu ți-ai dat seama până acum. Profită de energia cu care te înzestrează astrele în toiul verii și acordă atenția cuvenită plăcerilor și romantismului, controlându-ți tendința de a înota împotriva curentului când o nouă iubire înoată spre tine!

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus