Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Fii zi de zi în acord cu astrele

Fii zi de zi în acord cu astrele

Miercuri

Este ziua celui mai simpatic dintre zei – Mercur, zeul comerţului, dar şi al comedianţilor, al celor ce transmit veşti, dar şi al isteţilor. Iese la iveală diplomaţia, chiar şi pentru zodiile mai puţin dedate negocierilor. Afacerile merg mai bine.

Ce să faci azi. Tranzacţii financiare, rezolvarea corespondenţei, gimnastică. Este ziua cea mai potrivită pentru împăcări, excursii sau studiu.

Ce să nu faci azi. Nu-ţi lua angajamente cu termene-limită.

Cui îi merge bine miercurea: Gemenilor şi Fecioarelor.

Îţi poartă noroc: o pereche de cercei cu lapislazuli şi o eşarfă multicoloră (galben, bleu, violet, verde).

Joi 

Ziua lui Jupiter, părintele zeilor, sau a Marelui Benefic, joi este ziua echilibrului, armoniei, cumpătării. Simţul tău critic este mai ascuţit, îţi aduci aminte mai mult de tradiţii, eşti un picuţ mai conservatoare.

Ce să faci azi. Să pleci într-o călătorie, să intentezi un proces, să te înscrii voluntar, să te întâlneşti cu prietenele.

Ce să nu faci azi. Să nu-ţi soliciţi prea tare ficatul.

Cui îi merge bine joia: Săgetătorilor şi Peştilor.

Îţi poartă noroc: o tunică purpurie şi un colier cu ametiste.

Vineri 

Ziua zeiţei frumuseţii şi a dragostei, Venus, cea născută din spuma mării. Pe lângă dragoste, frumuseţe, senzualitate, vinerea aduce cu ea superficialitate, un pic de delăsare, inconştienţă. 

Ce să faci azi. Grădinărit sau întâlniri romantice, pictură (sau altceva artistic, precum decorarea casei, transforma-rea unei rochii sau un pic de bricolaj).

Ce să nu faci azi. Să nu începi activităţi importante, să nu pleci la cumpărături (eşti predispusă la risipă).

Cui îi merge bine vinerea: Taurilor şi Balanţelor.

Îţi poartă noroc: o centură verde şi brăţări cu jad.

 

Sâmbătă

Ziua lui Saturn, zeul agriculturii. Sâmbăta, eşti înclinată spre singurătate, reculegere, introspecţie. Eşti mai conştientă de trecerea timpului, dar şi de siguranţa şi confortul căminului.

Ce să faci azi. Evident, activităţi administrative, o întâlnire sau măcar o conversaţie la telefon cu părinţii, poţi să începi renovarea casei sau chiar construcţia uneia noi, să faci 
escaladă sau o drumeţie la munte. 

Ce să nu faci azi. Nu sta în frig, pentru că articulaţiile tale sunt sensibile, nu te contrazice cu prietena cea mai bună, fiindcă s-ar putea să afli adevăruri neplăcute, evită conflictele cu copiii, deoarece azi eşti mai aspră decât 

ar trebui!

Cui îi merge bine sâmbăta: Capricornilor şi vărsătorilor.

Îţi poartă noroc: un inel cu diamant, 

o rochie neagră sau gri.

Duminică

Sărbătoarea Soarelui, ziua creaţiei omului, ziua a şaptea, cea în care optimismul şi încrederea în sine sunt la cote maxime. Din păcate, este şi ziua în care eşti predispusă la excese care, de orice fel ar fi, nu-s bune.

Ce să faci azi. Să citeşti şi/sau să te ocupi de educaţia copilului, să vizitezi un muzeu ori să te gândeşti la un plan de afaceri. Să te laşi de fumat!

Ce să nu faci azi. Să nu te întâlneşti cu prietenii dificili (aroganţa ta îi va transforma în duşmani), să nu te cerţi cu partenerul de viaţă (dorinţa de schimbare şi susceptibilitatea exacerbate astăzi pot duce la ruptură).

Cui îi merge bine duminica: Leilor.

Îţi poartă noroc: o tunică albă şi un medalion din chihlimbar.

Dacă te-ai născut într-o…

Luni: eşti bună şi blândă, eşti dispusă să-ţi asculţi mai degrabă inima decât raţiunea.

Marţi: eşti pasională, vrei aventură şi libertate, dragoste tumultuoasă şi parteneri inteligenţi.

Miercuri: îţi place corectitudinea, aşa te simţi tu bine. Eşti sinceră şi raţională.

Joi: îţi place să-ţi trăieşti viaţa din plin, eşti curioasă şi deschisă la tot felul de experienţe. De aici, un farmec aparte care-i pune la pământ pe bărbaţi.

Vineri: senzuală, romantică, visătoare; cu toate acestea, o familistă convinsă.

Sâmbătă: inteligentă şi contra curentului, dai impresia de femeie pragmatică. E doar o mască.

Duminică: nu-ţi plac griurile – ori e albă, ori e neagră; ori iubeşti cu pasiune, ori urăşti cu toată fiinţa. Nu există actuali sau foşti care să-ţi fie indiferenţi. Compromis este un cuvânt care-ţi lipseşte din vocabular.

Viaţa de zi cu zi, de luni până duminică, este şi ea dependentă, spun astrologii, de planete.

Prin urmare, fiecare zi a săptămânii este influenţată într-un fel sau altul de o planetă guvernatoare şi acţionează, la rândul ei, asupra anumitor caracteristici, însuşiri, sentimente ale fiecăruia dintre noi. De aceea, dacă ai şti de la bun început ce-i bine şi ce nu e potrivit să faci într-o anumită zi a săptămânii, lucrurile ar fi, poate, mai simple în viaţa ta.

Luni 

Este ziua misterioasei, romanticei, mult cântatei Luni, satelitul natural al Pământului. Este, în cea mai mare parte a lumii, prima zi a săptămânii. E ziua în care eşti mai capricioasă, predispusă schimbărilor, greu de mulţumit, dar şi cea în care romantismul, feminitatea şi chiar fertilitatea se situează la cote maxime.

Ce să faci azi. Să începi o dietă sau un tratament, să faci şi să primeşti declaraţii de dragoste, să mergi la cumpărături pentru copii.

Ce să nu faci azi. Să nu mănânci prea mult pentru că s-ar putea să ai probleme cu stromacul, să nu vorbeşti în public fiindcă astăzi eşti mai emotivă ca oricând, să nu iei vreo hotărâre importantă pentru viitorul tău şi/sau al familiei.

Cui îi merge bine lunea: Racilor.

Îţi poartă noroc: o eşarfă argintie şi un colier cu cristale-de-stâncă.

Marţi

Ziua războinicului Marte, a luptei pe faţă, a acţiunii directe. Azi, eşti mai curajoasă, entuziastă, combativă. Dar tot azi poţi deveni arţăgoasă, geloasă, impulsivă.

Ce să faci azi. Să stabileşti interviul pentru o nouă slujbă, să-ţi atenţionezi şeful că uitat să-ţi dea mărirea de salariu promisă, să-i pregăteşti iubitului o surpriză plină de pasiune, să faci sport.

Ce să nu faci azi. Să nu te duci să plăteşti vreun impozit (eşti prea agitată pentru a face faţă „greutăţilor“ unei cozi la Fisc), să nu pleci într-o călătorie mai lungă (e ziua accidentelor), să nu mănânci dulciuri (eviţi problemele stomatologice la care eşti predispusă în această zi).

Cui îi merge bine marţea: Berbecilor şi Scorpionilor.

Îţi poartă noroc: un tricou sau o cămaşă în nuanţe de roşu şi un inel cu rubin.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus