Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Horoscopul lunii ianuarie, numai pentru femei

Horoscopul lunii ianuarie, numai pentru femei

Prima lună din Noul An este surprinzătoare şi specială. După agitaţia lunii decembrie, ianuarie vine cu o monotonie dulce şi binefăcătoare (dar numai pentru cei/cele care ştiu să o aprecieze). Luna ianuarie este o lună în care facem ordine, şi începem punerea în practică a planurilor ambiţioase pentru 2016. Deşi este o lună liniştită nu lipsesc tensiunile, emoţiile şi pozitive şi negative şi nici angoasele, dar ceea ce merita remarcat este ca nimic nu te poate lua prin surpindere. Ianuarie este luna Capriconului, nativ prin excelentă răbdător, calculat şi foarte meticulos. Sub semnul Capriconului lucrurile vor începe domol şi se vor accelera pe parcurs.

http://localhost/femeia/wp-content/uploads/2015/01/03/horoscopul-lunii-ianuarie-numai-femei-3.jpgBerbec

Prietenii sunt punctul central, chiar daca unele relatii se rup sau slabesc, apar altele. Este timpul ca cei care nu mai fac parte din evolutia ta viitoare să o ia pe alt traseu. Nu privi în urmă! Tu mergi înainte!  Lasa lucrurile să se întâmple şi fii doar spectator; vei intelege mult mai bine deznodamantul privind doar din exterior! Casa iubirii este activă şi în continuă schimbare, moment în care te poţi reîndrăgosti sau poţi da altă nuanţă relaţiei actuale!

Afla aici totul despre Berbec!

Taur

Uneori esti tentată să judeci şi poţi fi încăpăţânată într-un mod absurd. Controleaza aceste porniri. E spre binele tău! Pe parcursul lunii treci printr-o perioadă  foarte inspirata! Fă-ti un jurnal unde să notezi toate lucrurile care-ţi atrag atenţia, de la muzica până la citate motivationale. O să vezi efectele mai repede decât credeai. Dorinţele tale pe plan sentimental sunt pe cale să se îndeplinească, aşa că fii încrezătoare. Merită să explorezi noi moduri de a te exprima inclusiv atunci când sunteți doar voi doi, în intimitate.

Afla aici totul despre Taur!

Gemeni

Luna ianuarie o sa fie plină de negocieri şi discutii despre salariu – pentru că apar noi oportunitati pentru tine! Valorifică-le fără regrete și nu te gândi la ceea ce lași în urmă. Trebuie să știi că meritele trebuie recunoscute și răsplătite! Fii tare pe pozitie şi menţine-ţi punctul de vedere, dar fii abilă și nu exagera. Trebuie să știi când te oprești. Foloseşte-ţi energia pentru a seduce, pentru a fi mai frumoasa şi pentru a te redescoperi la nivel fizic!

Afla aici totul despre Gemeni!

Rac

Preocuparea ta vor fi bani, afacerile, conturile cu datorii sau împrumuturi, domenii în care trebuie să fii pe fază pentru a colecta toate informaţiile de care ai nevoie. Familia îţi dă putere, așa că este recomandat să coopereazi cu ai tăi pentru a-ţi rezolva problemele sau fii alături de ei atunci când ei au nevoie de tine. Dacă luna trecută au existat disensiuni între tine şi persoana iubită, acum este momentul să le clarificaţi, să le rezolvaţi şi să mergeti înainte, sub o formă sau alta. Curaj! Deciziile pe care le vei lua, indiferent care sunt cele pe care trebuie să le iei, așa că nu trebuie să ai nici un regret!

Afla aici totul despre Rac!

http://localhost/femeia/wp-content/uploads/2015/01/03/horoscopul-lunii-ianuarie-numai-femei-1.jpgLeu

Ia seama la cuvintele celorlalţi, chiar dacă parerea şi modul lor de gandire sunt total diferite de ale tale. Ai mereu ceva de învățat care la un momnet dat își poate fi de folos. Mai putin ego, mai multe activitati de echipa! Vei înţelege că fără ceilalti nu ai fi ajuns la acelaşi rezultat și că cei din jurul tău sunt importanți. Mercur, planeta comunicarii, retrogradeaza în casa cuplului, moment în care multe lucruri nespuse pot ieşi la suprafata. Fii sinceră, deschisă şi ascultă până la capat ce ţi se spune, înainte de alua orice decizie.

Afla aici totul despre Leu!

Fecioara

Vei avea deplasari de scurta durată, proiecte d eprezentat și probabil cursuri. Aprofundeaza ceea ce auzi sau ţi se spune, fără să emiti judecati. Vei intelege cu adevărat semnificaţia lor mai târziu. Ceva din tine este pe cale să se transforme, iar personalitatea ta integreaza acum alte valori. Ti se cere să fii mai ingaduitoare, mai cooperanta şi mai empatica atunci cand vine vorba de partenerul de viaţă. Balanţa trebuie să fie echilibrata între voi doi!

Afla aici totul despre Fecioara!

Balanţă

Acordă mai multă atenție laturii spirituale! Pot exista momente de revelatie, de intelegere sau de luciditate, în care semnificatii abstracte până acum ti se arată. Ceilalti te pot ajuta să întelegi mai mult. Discută cu părinții, familia sau cei dragi problemele pe care le ai sau felul în care te simti și îți vor da cele mai bune și mai înțelepte sfaturi. Sectorul iubirii este pus serios la încercare şi totul este în mişcare sau schimbare. Gândeşte-te la ceea ce vrei cu adevarat şi acţioneaza în consecinţă!

Afla aici totul despre Balanta!

Scorpion
Ești foarte preocupată de sport, mişcare şi canalizarea energiilor în ceva pozitiv. Un hobby sau o pasiune nouă se pot naşte în acest moment și vor avea efecte pozitive pe termen lung! Vorbeşte despre tot ceea ce simţi şi înlătură stările conflictuale cu jumătatea ta. Se prea poate să fii tensionata sau pusă pe scandal, deși nu sunt motive reale. Cuvântul cheie pentru luna în curs este comunicarea şi ascultarea. Încearca să le aplici relaţiei în care te afli, iar lucrurile se vor aşeza de la sine!

Afla aici totul despre Scorpion

Săgetător

Serviciul, colegi şi subalterni sunt principalul obiectiv al lunii. Informatiile primite în acest domeniu şi discutiile purtate sunt necesare pentru a soluționa o problemă mai veche! Fii pe fază, mereu. Destinul îţi dă niste indicii și îți dechide niște căi dar nu-ți bagă în traistă! Exista oportunitati pentru a avansa sau pentru a câştiga mai mult! Revigoreaza relaţia curenta sau porneşte la… cucerit! Una din două, nu amândouă dintr-o dată!

Afla aici totul despre Sagetator!

http://localhost/femeia/wp-content/uploads/2015/01/03/horoscopul-lunii-ianuarie-numai-femei-4.jpgCapricorn

Veșnica ta preocupare sunt bani, sursele de finațe și afaceri. Este momentul oportun să iei unele decizii pe baza experienţei acumulate în aceste domenii! Fă o pauza ca să poti merge mai departe! Introspecteaza tot ceea ce simti, mediteaza şi fii melancolica vizavi de trecutul tău.
Casa iubirii este activată până în luna iulie a acestui an. Profita de aceste aspecte şi canalizează-ţi energia în sensul în care doresti!

Afla aici totul despre Capricorn

Vărsător

Trebuie să fii preocupată de dezvoltarea ta personală, de cursuri şi de dezvoltarea ta intelectuală! Luna ianuarie iti aduce informaţii noi, foarte utile pentru tine şi pentru viitorul tau! Fii deschisă şi urmăreşte oportunitîţile ce ti se arata. Dacă nu ești încă într-o relație, luna ianuarie poate fi momentul în care destinul îți scoate în cale pe cineva. În caz contrar, relația în care te afli, poate trece la un nou nivel!

Afla aici totul despre Varsator!

Pesti

Prietenii şi sfera sociala sunt obiectivul acestei luni! Se arata o luna în care comunicarea cu oamenii apropiati iti aduce unele avantaje sau îți lămureste probleme mai vechi! Coopereaza, lasă de la tine şi asculta şi punctul de vedere al celor din jurul tău. O să-ți fie mai bine. Marte, planeta acțiunii, se află încă în casa căsătoriei şi a partenerului de viata, stimuland relația din toate punctele de vedere. Folosește aceasta energie în scopuri pozitive şi nu da curs certurilor.

Afla aici totul despre Pesti!


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus