Esti aici
Femeia.ro > Horoscop & Astro > Oare ne potrivim? Afla raspunsul in functie de zodie

Oare ne potrivim? Afla raspunsul in functie de zodie

Oare ne potrivim? Una dintre întrebările cel mai frecvent adresate astrologului se referă la potrivirea dintre două persoane aflate într-o relație sentimentală. Răspunsul se bazează pe compararea celor două hărți și, în urma unei analize detaliate, se poate stabili care sunt punctele forte ale relației și unde este cazul ”să se lucreze” pentru ca lucrurile să funcționeze armonios.

Cum fiecare suntem născute într-un moment unic din punct de vedere astral, analiza individuală este cea mai relevantă pentru a obține răspunsuri concludente în sensul amintit mai sus. Dar, pentru a ne face o idee generală cu privire la elementele ce ne pot avantaja în relația cu o anumită persoană, vom enumera mai jos câteva posibilități de închegare a unui parteneriat pentru nativele celor 12 zodii, situații care se pare că sunt mai frecvent întâlnite și funcționale.

Femeii Berbec, corectă, sinceră și generoasă, exigentă și curajoasă, un bărbat Balanță îi va face viața mai frumoasă. Ea așteaptă permanent dovezi de dragoste, el este incapabil de minciună și dornic de a forma un cuplu. Statistic se pare că Fecioara îi oferă seriozitate și onestitate, iar Taurul muncitor îi oferă stabilitate și fidelitate. În mod interesant, Scorpionul pare a fi suficient de asemănător cu ea așa încât, odată intrată în relație, ea o păstrează.

Femeii Taur îi place deseori tot un bărbat Scorpion, fascinant și pasional ca și ea. Cuplurile nu rezistă însă întotdeauna din cauza posesivității exagerate. Cu Racul însă, relația se bazează pe preocupări domestice și nevoia de stabilitate, iar la Berbec apreciază hărnicia. Femeia Taur se pare că reușește să se acomodeze destul de bine și cu bărbații Leu, Balanță, Vărsător și Pești pe care îi atrage cu marea ei senzualitate și alături de care reușește să rămână grație devotamentului, fidelității și plăcerii de a trăi.

Despre Femeia Gemeni există convingerea că în ciuda marii adaptabilități, este destul de capricioasă, rece din punct de vedere afectiv, deseori foarte critică și, cel mai important, foarte independentă. Preferă relații necomplicate și fără mari responsabilități. Cu toate acestea, Capricornul îi poate oferi securitate și stabilitate, Leul va aprecia spiritul ei ludic, cu Vărsătorul intră în discuții și jocuri de idei interminabile, iar cu bărbatul Pești reușește să conviețuiască datorită sensibilității și devotamentului său. Săgetătorul o completează și îi oferă atât libertatea, cât și dinamismul de care are nevoie.

Femeia Rac are darul de a face pe oricine să se simtă în siguranță, iubit și protejat. Este fidelă și romantică, foarte feminină, tandră și dornică de a întemeia o familie. Bărbatul Taur se pare că este varianta ideală pentru ea și împreună pot construi un cămin foarte trainic. La fel de bine va conlucra și cu bărbatul Fecioară, harnic, dedicat și foarte cumpătat. Cu Scorpionul fuzionează foarte bine emoțional, dar acesta îi poate răni marea ei sensibilitate. Bărbatul Pești o simte și o înțelege foarte bine, dar trebuie să fie foarte hotărât și sigur pe el.

Femeia Leu are nevoie să fie tratată cu mult respect și admirație, dar care nu face niciun fel de concesii unui partener care o jignește sau o rănește. Dorește un partener de care să fie mândră și, în lipsa unuia, fiind foarte demnă, preferă solitudinea. O relație bună se poate realiza cu bărbatul Balanță, concesiv și atras de frumusețea și gustul pentru lux și distracție al femeii Leu. O combinație ciudată, dar frecvent întâlnită este cu Capricornul și se bazează pe dorința de succes și afirmare socială a amândurora.

O Femeie născută în zodia Fecioarei se lasă foarte greu în voia sentimentelor și va pune rațiunea pe primul plan. Un bărbat Pești poate compensa prin sensibilitatea lui, tot ceea ce pare a-i lipsi Fecioarei. Practica astrologică demonstrează o bună compatibilitate cu stabilul și echilibratul Taur, dar și cu bărbatul Balanță care o respectă și îi apreciază calitățile. Cu un bărbat de asemeni Fecioară, la fel de echilibrat și muncitor ca și ea, formează o echipă bine sudată, cei doi împărtășind aceeași viziune asupra vieții.

Născută sub semnul relaționării și căsătoriei, Femeia Balanță știe să se facă plăcută și dorită atât prin atitudine, cât și prin înfățișare. Atrage ca un magnet bărbatul Leu superb și generos, cu care formează deseori un cuplu solid și armonios. Cu bărbatul Gemeni se armonizează bine datorită intereselor intelectuale și a libertății pe care și-o acordă reciproc. O variantă similară o reprezintă Săgetătorul, cu condiția ca femeia Balanță să aibă o doză de independență și o minimă dorință de mișcare. Vărsătorul reprezintă o opțiune doar până la un punct, el fiind cam agitat și imprevizibil.

Femeia Scorpion, așa cum se știe, este profundă, curajoasă, loială, vulcanică și foarte greu de păcălit. Ea nu face compromisuri și nu împarte nimic cu nimeni. În mod cu totul surprinzător, relația ei cu cele două mari categorii de ”liberi și independenți” ai zodiacului, Săgetătorul și Vărsătorul, funcționează foarte bine – după cum indică statisticile. Se pare că aceștia îi oferă pasiunea și intensitatea de care ea are nevoie. Alte variante care s-au dovedit viabile sunt Taurul, Gemenii și Peștii.

Naturală, sinceră și deschisă, femeia Săgetător este pe cât de independentă și dezinhibată în stare de celibat, pe atât de devotată și protectoare atunci când se căsătorește. Se pare că ei nu îi prea plac bărbații liniștiți, blânzi și cuminți, care nu pot ține pasul cu energia ei. Tot statisticile arată o compatibilitate surprinzătoare în relația cu bărbatul Rac probabil devotamentului său față de familie, cu ambițiosul Scorpion și foarte muncitorul bărbat Fecioară.

Într-un parteneriat, Femeia Capricorn își ia rolul în serios și devine mai blândă și concesivă decât bărbatul născut în aceeași zodie. Cumpănește foarte bine înainte de a alege și preia conducerea de multe ori. O variantă minunată se pare că o reprezintă Taurul cu care face bani, casă, familie și mâncare. Cu bărbatul Pești face pereche bună, datorită dragostei sincere oferită de acesta. Uneori bărbatul Scorpion este o opțiune, mai ales atunci când ea vizează obținerea unui statut sau construirea unei afaceri importante.

Interesantă, instruită și dezinvoltă, Femeia Vărsător caută un partener pe măsura ei, acordând multă libertate partenerului. Dacă nu se căsătorește repede nu suferă prea mult. Există totuși un risc în relația cu ea: se poate transforma ușor dintr-o iubită înflăcărată, într-o persoană rece și indiferentă dacă ceva a nemulțumit-o. Semnul opus, Leul, o fascinează, bărbatul Gemeni îi alimentează nevoia de a se distra și de a râde, bărbatul Fecioară posedă atât spirit practic, cât și inteligență – exact ceea ce ea apreciază. Bărbatul Săgetător este plin de umor, inteligență și la fel de independent, dar relația se încheie destul de rapid.

Renumită pentru sensibilitate, farmec și senzualitate, Femeia Pești are din păcate și reputația de a fi mereu deziluzionată în dragoste. Blândă și docilă în aparență, dar în realitate foarte rezistentă, ea are calitatea interesantă de a se îndrăgosti repede, temeinic și eronat. Bărbatul Fecioară se pare că îi oferă cea mai bună complementaritate. Toate celelalte zodii – cu excepția Vărsătorului și Săgetătorului – pot reprezenta o variantă relativ satisfăcătoare pentru ea, în măsura în care sunt capabili să aprecieze devotamentul și căldura acestei native.

Citește și:

Articol preluat din ediția de octombrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Melania Marin
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns