Esti aici
Femeia.ro > Horoscop & Astro > Petrecăreață sau tradiționalistă? O spun astrele!

Petrecăreață sau tradiționalistă? O spun astrele!

Toată lumea sărbătorește la finele anului, în fel și chip. Uneori varietatea este foarte mare chiar și în cadrul aceleiași culturi bazate, cel puțin teoretic, pe aceeași tradiție. O bună parte a deosebirilor țin de percepția fiecăruia, de nevoile sale și de temperament. Ba chiar și de zodie.

Berbecului

îi place să primească oaspeți cărora le pune la dispoziție tot ce are mai bun. Își invită cu drag prietenii cei mai apropiați și rudele. Obișnuiește să încropească aproape spontan o mică petrecere veselă și antrenantă, la care el însuși se distrează, râde, dansează. Deși atent la modul de prezentare, nu ține la un cadru foarte pretențios și, cel mai important, le induce oaspeților sentimentul că sunt primiți cu căldură și inima deschisă. Este generos și îi place, la rândul lui, să meargă la evenimente, petreceri, locuri în care oamenii gustă viața din plin. Iubește atmosfera de sărbătoare, pe care o trăiește cu entuzismul lui sincer, puțin copilăresc. Oricât de restrâns i-ar fi bugetul, îi place să le ofere celor dragi cadouri și se bucură, la rândul său, de orice dar, oricât de mic, pe care îl primește.

Taurul

se bucură mai degrabă de bunătățile ce se prepară de obicei de sărbători sau pentru petreceri. Îi place să meargă în localuri publice unde se mănâncă bine, se dansează și toată lumea este bine dispusă. Contează mult pentru el să fie în compania persoanei iubite și eventual a prietenilor care au aceleași gusturi. Este amator de distracție, dar și selectiv, iar în perioada sărbătorilor preferă să respecte obiceiurile, mai ales că le apreciază pe cele culinare. Cum bucătăria românească este generoasă, nativul Taur va alege frecvent să petreacă în stil tradițional. Nu agreează întrunirile plictisitoare, conversațiile prea lungi sau ambianța foarte zgomotoasă. Trebuie precizat că adoră să primească cadouri valoroase, dar, când dăruiește, conferă subiectiv obiectelor o valoare mai mare decât au.

Geamănul

preferă să petreacă sărbătorile de iarnă cu lume multă, eventual hărmălaie. Într-un an este posibil să rămână acasă și să se distreze conversând telefonic cu toți prietenii și rudele, iar peste doi ani să plece într-o excursie la munte. Este mai dornic să devină musafir decât gazdă și se bucură de petreceri fără să facă deosebirea între revelion, Crăciun sau nunta prietenului Gică. Un bal mascat este mereu bine-venit pentru că are posibilitatea să își exerseze talentul de seducător. Mesele festive organizate în familie cu toate rudele, până la gradul IV, îl încântă puțin spre deloc, dar o întâlnire ad-hoc cu câțiva amici pe care abia i-a cunoscut îl va atrage neîndoielnic. În mijlocul petrecerii cuiva îi vine ideea să urce în mașină și să plece până în Sinaia – Geamănul, bineînțeles. Cadourile? Poate da, poate… data viitoare.

Pentru Rac,

perioada sfârșitului de an este o încântare fără seamăn. Sensibilitatea lui intră în acțiune: simte atmosfera de sărbătoare, îl încântă toata gama de tradiții, obiceiuri, ritualuri, turta dulce și colindele. Indiferent de vârstă, Racul este cel mai vajnic apărător al credinței în Moș Crăciun. Pregătește cu migală cadouri drăguțe pentru toți, se mobilizează pentru masa aceea importantă la care se vor așeza cele mai dragi persoane din viața sa și le va servi cu duioșie mâncăruri pregătite cu mânuța lui. Este esențial însă, ca evenimentul să îi lase suficient timp pentru pregătiri și să știe cu precizie cine va veni. În perioada Sărbătorilor este foarte puțin probabil să găsim nativi ai acestei zodii printre clienții agențiilor de turism. Cea mai plăcută variantă pentru el este cea în compania persoanelor cunoscute și simpatizate, chiar dacă este vorba despre petrecerea de Anul Nou.

Leul

adoră petrecerile, dar acordă rareori importanță semnificației sărbătorilor. Mai mult îi place festivismul ce însoțește această perioadă și se lasă ușor impresionat de atmosfera de sărbătoare din centrul orașului, de cadourile scumpe și frumos ambalate pe care le primește și le oferă, de felicitările în număr cât mai mare care îi sunt adresate. **Consideră petrecerea de Anul Nou o ocazie nemaipomenită pentru distracție: lume multă, dans, muzică, veselie, șampanie, entuziasm! Este adevărat că în aceste ocazii preferă localurile scumpe, unde să fie înconjurat de lume bună. Dar, chiar dacă se întâmplă să participe la o petrecere oarecare, va însufleți cu prezența lui întreaga atmosferă. Tradițiile îi stârnesc destul de rar interesul și adoptă ușor obiceiurile la modă sau provenite din alte culturi.

Fecioarei

îi plac petrecerile, dar nu prea mari și nu prea dese, iar atunci când participă la ele, are grijă ca toată lumea să fie bine servită, să nu ducă lipsă de nimic. De obicei, se oferă singură să ajute gazda cu pregătirile și se ocupă spontan de curățenia de după plecarea invitaților. Sărbătorile de iarnă reprezintă un motiv suficient de bun pentru ea de a ieși din rutina zilnică, iar perioada premergătoare, în care se face obișnuita curățenie în locuințe, este în asentimentul ei. Respectă obiceiurile și îi place să se afle în preajma membrilor familiei în această perioadă, dar, dacă printr-o întâmplare neprevăzută ar fi nevoie să meargă la serviciu în loc să petreacă, va alege prima variantă chiar dacă ar fi dorit să aibă câteva zile libere. La intervale de timp regulate, însă destul de mari, uimește prin câte o inițiativă de a aduna colegii la câte o agapă neanunțată.

Balanței

îi plac și petrecerile, și socializarea; prin urmare, e dispusă oricând și în orice fel  să se relaxeze, numai vacanță să fie și timp liber! Este o gazdă minunată, îi place să primească în casă oamenii pe care îi stimează și se pricepe să organizeze petreceri restrânse, dar reușite, la care toată lumea se simte bine. Îi place să iasă în lume, adoră să danseze, să cunoască oameni noi, să se amuze. Dacă toate acestea se pot corobora cu perioada sărbătorilor e cu atât mai bine. Uneori alege să stea împreună cu familia, alteori pleacă în excursii împreună cu aceștia sau cu câțiva prieteni buni. Un lucru este cert: balanței nu îi place să fie singură în general și de sărbători în special; cu colinde și cozonaci sau fără, ea suportă foarte greu singurătatea, de aceea va alege de fiecare dată să fie înconjurată de oameni. Face cu mare plăcere cadouri chiar și când are bugetul limitat.

Scorpionul

caută să fie văzut în public destul de frecvent, în ciuda preferinței sale pentru mister și locuri ascunse. Îi plac petrecerile, cu și fără motiv, cu și fără familie, dar mai ales atunci când își propune să capteze atenția cuiva. Dacă petrecerea abundă în senzații tari, băutură, muzică zgomotoasă, invitați necunoscuți, cu atât mai bine pentru el – toate astea reprezintă provocări și stimuli suficient de puternici pentru nevoia lui de a trăi intens și va fi cel care va dansa până în zori, va bea ultimul pahar, va fuma ultima țigară. Când organizează el însuși câte o chermeză (foarte rar!), se va da peste cap să fie totul perfect, iar invitații să plece atât de impresionați, încât să nu poată uita curând respectiva experiență. Scorpionul este petrecăreț atunci când consideră el că este cazul să fie – altfel, nu are nicio problemă să rămână singur, în niciun caz nu se va plictisi.

Săgetătorul

este nelipsit de la petreceri – pe de o parte, fiindcă îi place să se distreze, iar pe de alta, fiindcă oamenii îl invită fiindcă este mereu vesel și pus pe glumă. Îi place să mănânce, să danseze, să râdă, să-și facă prieteni și cuceriri – îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat petrecărețul zodiacului. Și totuși, când vine vorba despre sărbătorile de iarnă, alege în mod surprinzător căldura familiei și a căminului, iar expansivitatea bine-cunoscută intră în repaus. Probabil relația specială pe care o are cu divinitatea îl determină să facă această distincție între bucuriile lumești și cele spirituale. El are un profund respect față de tradiție, dar gustă intens plăcerile vieții. Cadouri face destul de rar– nu este nici foarte generos, nici foarte inspirat, ci doar bine intenționat. 

Capricornul

îmbină interesant o atitudine asemănătoare cu cea a Săgetătorului, dar în sens invers. Mult mai tradiționalist și acordând o atenție deosebită obiceiurilor și familiei, el oferă surprize atunci când organizează impecabil o petrecere. Întinde mese variate pentru că apreciază mâncarea bună, dansează, întreține atmosfera. Fără a fi deosebit de expansiv, se arată grijuliu cu invitații. Printre musafirii Capricornului se numără de cele mai multe ori rudele apropiate, asociații de afaceri și superiorii ierarhic – și asta deoarece în spatele întrunirii se află de obicei un scop pe care nativul îl consideră nobil (altfel, nu ar merita efortul). Dacă apreciază că este cazul, și dacă persoana este deosebit de apropiată, el poate oferi câte un mic cadou de sărbători – dar numai membrilor familiei și doar obiecte de a căror utilitate este absolut sigur.

Vărsătorul

poate încropi foarte repede o mică petrecere la el acasă. Câțiva prieteni pe care i-a întâlnit pe drum, niște alune și bere sunt suficiente pentru a sărbători orice eveniment, inclusiv Crăciunul. Nefiind un mare gurmand, sunt de neînțeles pentru el  mesele tradiționale de la care oamenii se ridică doar pentru a pleca acasă. Îi place să vorbească, să danseze și să vadă că oaspeții lui se simt bine. Are o permanentă disponibilitate de a stabili legături cu oamenii și se bucură când îi vede roind în jurul lui. Există Vărsători care adoră sărbătorile și tradiția și alții care, în spiritul rebel al zodiei, doar bifează o zi în calendar. Elementul comun al tuturor sunt doar spontaneitatea și lipsa de preocupare față de pregătirile dinaintea acestei perioade a anului. Îi place să ofere cadouri și, dacă bugetul îi permite (și își amintește!), face asta cu plăcere.

Peștii

vin la orice petrecere cu plăcere. Cu motiv sau nu, ei se bucură să fie printre oameni. Când primesc musafiri, ei reușesc să facă față cu brio, chiar dacă nu au depus un efort deosebit pentru pregătiri. Desigur, este mult mai simplu pentru ei să meargă la petreceri date de alții, unde stresul organizării nu îi atinge. Uneori tradiționaliști, alteori ba, nativii Pești resimt puternic atmosfera specială din preajma sărbătorilor pe care le trăiesc într-o manieră doar de ei știută. Le place să fie înconjurați de familie, dar în lipsa acesteia se mulțumesc și cu alte variante – inclusiv să se retragă în propriile gânduri. La petreceri au momente de sensibilitate în care, dacă nu se simt în largul lor, preferă să plece. Atunci când dispun de resurse, oferă cadouri cu drag…

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de decembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Melania Marin
Foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply