Esti aici
Femeia.ro > Horoscop > Astrosfaturi > Zodiile si cocktailul potrivit

Zodiile si cocktailul potrivit

 

Balanţă De încredere, greu de scos din fire, mereu dispusă să asculte şi altă variantă, Balanţa se potriveşte perfect cu… 
Martini: cinci părţi gin cu o parte vermut alb şi o măslină. Paharul special (cu picior şi în formă de triunghi cu baza în sus) trebuie foarte bine răcit.
 
Scorpion Puternici, dominatori, mereu gata de atac, Scorpionii au nevoie de o băutură la fel de puternică. Adică whisky. Sau, ca să-şi demonstreze cu adevărat puterea, un…
Manhattan: în acelaşi pahar special pentru martini, torni, în cantităţi egale, whisky, vermut dulce şi vermut sec. Amesteci bine, adaugi un cub de gheaţă şi o cireaşă.
 
Săgetător Oneşti, persoane care se bucură de lucrurile simple, Săgetătorii ar bea mai repede o bere decât cine ştie ce fiţoşenie de cocktail. Şi chiar ţin la băutură!
Bloody Mary: cocktailul simplu este, poate, cel mai nimerit pentru Săgetători – doar votcă şi suc de roşii. Proporţia ideală ar fi 1:1, cu un praf de piper şi un strop de suc de lămâie.
 
Capricorn Practici, prudenţi, cu butonul „control“ mereu la îndemână, s-ar rezuma oricând la un pahar cu vin roşu uşor. Dacă însă e să bea un pic de tărie, să fie…
Mojito: într-un pahar de 200 ml, amesteci 50 ml de rom alb, câteva frunze de mentă, un vârf de linguriţă cu miere, o felie de lămâie şi una de limetă, ambele tăiate în bucăţi. Adaugi apă şi 3-4 cuburi de gheaţă.
 
Vărsător Excentrici, nehotărâţi, fără prejudecăţi, Vărsătorii sunt dispuşi la combinaţii surprinzătoare.
Diablo: mai surprinzător decât rom cu sos Tabasco? Destul de greu. Aşadar, amestecă 100 ml de rom cu 5 ml de Tabasco şi un pic de gheaţă. Se bea dintr-odată. Dar nu trebuie să te forţezi.
 
Peşti Sensibili, blânzi, puţin naivi, se asortează perfect cu votca. Chiar şi amestecată cu sirop.
 
White Russian: pui două cuburi de gheaţă într-un pahar de 100 ml, peste care torni 30 ml de votcă şi 30 ml de lichior de cafea. Comple-tezi cu frişcă şi bei cu paiul.

Tot datorită alinierii astrelor preferi băuturile în anumite combinaţii. Care-ţi plac, dar care se şi potrivesc cu personalitatea ta. Te fac să te simţi mai bine după ce le-ai băut. 

Berbec Aventuros, mereu dornic de lucruri şi locuri noi, Berbecul va cere întotdeauna cel mai sofisticat preparat de gen dintr-un meniu. Unul mai cunoscut, care-l satisface ar fi cocktailul Cosmopolitan.
Cosmopolitan: amesteci, în shaker, 25 ml de votcă, 25 ml de triplu sec, 5 ml de grenadine, ½ limetă stoarsă, 3-4 cuburi de gheaţă. Torni într-un pahar cu gură largă, cu o felie de limetă ca decor.
 
Taur Prietenos, îi place să „vorbească“ băutura, care trebuie să fie de bună calitate, însă fără prea mari sofisticării.
Cuba libre: este un cocktail de cursă lungă, făcut din 50 ml de rom Havana de trei stele (alb), o lămâie şi cola. Torni romul într-un pahar de 200 ml, storci lămâia, apoi o tai în bucăţi, pe care le pui în rom şi completezi cu cola. Poate şi un cub de gheaţă…
 
Gemeni Îi place să flirteze, să aibă public, să fie aplaudat la scenă des-chisă. Pentru un efervescent, băutura potrivită este cea… efervescentă. Aşadar, să curgă şampania! Sau un cocktail cu şampanie. Iar ca fie spectaculos, aşa cum le place Gemenilor, cu puţină bere.
Black Velvet: într-un pahar de 200 ml, pui 30 ml de bere neagră (reţeta originală este cu bere Guinness) şi adaugi (cu mare grijă, ca să nu se amestece) 90 ml de şampanie, apoi un pic de lichior de coacăze (o lingură) şi gata!
 
Rac E omul extremelor. Uneori inventiv şi exuberant, alteori morocănos şi conservator, i se potriveşte doar un vin roşu sec. Poate încerca şi un cocktail, pentru a satisface trecerea de la o stare la alta.
Bishop: storci în shaker un sfert de lămâie şi un sfert de portocală, la care adaugi o lingură cu zahăr pudră. Amesteci bine până ce se topeşte zahărul, apoi torni într-un pahar (150 ml) cu picior. Completezi cu vin şi un cub de gheaţă.
 
Leu Creativi şi puţin grandomani, Leilor le plac cocktailurile mai sofisticate, cu arome diferite, dar şi tăria (de caracter). Poate cu gin ori cu tequila.
Margarita: una ca la mama  ei ar trebui să păstreze proporţia 2:1:1, adică 50 ml de tequila, 25 ml de triplu sec şi 25 ml de suc de lămâie, limetă sau portocală (sau amestec), totul turnat într-un pahar cu sare pe margine.
 
Fecioară Meticuloase, dar visătoare, analitice, dar romantice, Fecioarele s-ar potrivi mănuşă cu un gin tonic. Dar n-ar trebui să refuze nici…
White Lady: într-un pahar de martini, amesteci o linguriţă cu gheaţă pisată, o treime gin, o treime Cointreau şi o treime suc de lămâie. Este cu adevărat un cocktail maiestuos.
 
 


Lasă un răspuns

Sus