Îndeobște, biserica este lăcașul (la ortodocși, construit după un anumit tipic) în care credincioșii se roagă, se spovedesc, se simt mai aproape de Dumnezeu. Din când în când însă, biserica poate fi cu adevărat ciudată, dovadă a dorinței oamenilor de a atrage atenția, chiar și prin extravaganțe, a Divinității.
Biserica Oaselor din Sledec
O biserică romano-catolică, fără nimic spectaculos pe-afară, se ridică în cartierul Sledec al orășelului Kutna Hora din apropiere de Praga. Destul de mică, biserica este înconjurată de un mic cimitir. De fapt, de aici a început totul. Pe la 1278, aici se afla doar cimitirul, iar preotul care se ocupa de el a plecat într-un pelerinaj în Țara Sfântă. Întors de acolo, a împrăștiat pământ sfânt peste tot în cimitir, ridicându-i astfel valoarea… spirituală. Din ce în ce mai mulți oameni, din locuri tot mai îndepărtate, își doreau să fie înhumați aici. Așa că, la un moment dat, locul a devenit neîncăpător și s-a construit biserica, cu un osuar în pivniță. Pe la 1870, František Rint, tâmplar, este însărcinat să rearanjeze oasele pentru că nu mai aveau loc în osuar. Tâmplarul n-a stat mult pe gânduri și a rezolvat problema spațiului: din cranii, femururi și oase ale bazinului a făcut adevărate opere de artă: candelabre și crucifixe, steme și sfeșnice. Totul e din oase de om. Între 40.000 și 70.000 de oameni.
Capela Sfântului Mihail din Le Puy-en-Velay
Pe drumul spre Santiago de Compostela, pelerinii trec printr-un mic oraș francez, Le Puy-en-Velay, care atrage de departe atenția. În mijlocul orașului, pe o stâncă înaltă de 85 m, stă, ca un sfânt stâlpnic, o capelă mititică. Închinată, la 942, sfântului arhanghel Mihail, capela a fost construită pentru a celebra întoarcerea dintr-un pelerinaj închinat sfântului Iacov, fiul lui Zevedeu, a episcopului din Le Puy. Suprafața pe care construcția se întinde, să spunem astfel, este de 34 m x 13 m și nu mai există nici măcar un milimetru de teren plan de jur împrejurul ei, ci doar hău. Și cele 268 de trepte pe care pelerinii trebuie să le urce până acolo. Decorată cu fresce minunate, pictate în secolele X-XI, bisericuța are și un muzeu în care odihnesc străvechi obiecte de cult.
Mănăstirea din Zelve
Cappadocia este un spectacol în sine. Stâncile vulcanice (acum milioane de ani pe-aici fumegau „păduri“ de vulcani) s-au transformat și modelat în cele mai ciudate feluri. Unele atât de practice, încât acum mai bine de un mileniu oamenii preferau peșterile din stânci caselor construite de mâna lor. În regiunea Zelve, a existat, se pare, un adevărat oraș, cu dormitoare, bucătării și biserici, toate amenajate direct în stâncă. În primele secole ale creștinismului, aici se ascundeau credincioșii din calea păgânilor, dar și a iconoclaștilor. Astăzi, locul este muzeu și este impresionant să vezi desene și icoane datând de mai bine de-un mileniu.
Capela Sfintei Cruci din Sedona
Peisajul și-așa „extraterestru“ al Arizonei este îmbogățit cu o construcție specială. O biserică romano-catolică parțial săpată în piatră, în formă de cruce. Spectaculoasă din afară, biserica a fost concepută de Marguerite Brunswig Staude, sculptoriță. Ideea i-a venit după ce a văzut, în 1932, proaspăt construitul Empire State Building. Inițial, biserica ar fi trebuit construită în Ungaria, dar a început al Doilea Război Mondial și proiectul a căzut. La începutul anilor ’50 însă, dioceza din Phoenix (Arizona) a acceptat și a pus în practică proiectul.
Biserica Sfântului Gheorghe din Lalibela
Un orășel etiopian ce și-a luat numele după un rege trăitor la anul 1000. Războaiele și invadatorii l-au determinat pe Lalibela să ordone săparea în stâncă a 11 biserici, pentru a beneficia de mai mult ajutor prin rugăciunile preoților creștini. Biserica Sfântului Gheorghe este una dintre acestea, săpată dintr-un singur bloc de granit, în jos. Practic, de la nivelul pământului se vede doar o cruce imensă. Lalibela nu s-a gândit numai la rugăciuni, ci și la faptul că supușii nu ar fi ajuns prea lesne la locurile sfinte, așa că le-a construit practic un Nou Ierusalim.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.21/26.05.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF