De Balcic m-am îndrăgostit întâi din cărţi, pe vremea când eram, precum Diana Slavu, captivă într-o uriaşă şi amară iluzie. Citeam „Pânza de păianjen“ a Cellei Serghi, eram soră de suferinţe în amor cu eroina poveştii şi-mi luasem obiceiul de a-mi orna însemnările din jurnal cu citate la care vibram. Printre ele, următorul: „Nopţile Balcicului erau pline, calme, dar cu atât mai neliniştitoare. La Mangalia marea se izbea cu atâta furie de stânci, se frământa atât de dureros, că zbuciumul meu mi se părea neînsemnat pe lângă al ei. Aici, dimpotrivă, în această perfectă armonie, orice mişcare sufletească se înregistra“.
Am vizitat oraşul ani mulţi după această întâmplare şi emoţiile au reînviat, pentru că Balcicul are o putere ciudată de a resuscita sentimente apuse, duioşii uitate. Probabil tocmai de aceea Maria, soţia regelui Ferdinand şi mama lui Carol al II-lea, regina cea veşnic îndrăgostită, l-a iubit atât de pătimaş.
Povestea castelului alb
În 1924, la îndemnul pictorului Alexandru Satmari, Regina Maria a vizitat Balcicul, iar inima ei a rămas acolo definitiv. Doar la figurat, pentru că, vom vedea, istoria s-a-mpotrivit ultimei dorinţe a reginei cucerite de frumuseţea acelei fâşii de litoral. Construcţia domeniului de la Balcic a început un an mai târziu, iar în vecinătatea plajei a răsărit o vilă cu pereţi albi, cu interioare modeste, dar pline de nobleţe, străjuită de un turn semeţ. Castelul, numit Cuibul Singuratic, a devenit reşedinţa de vară a reginei şi refugiul ei preferat.
Vin şi suvenire
În clădire, vei descoperi o cramă cu vinuri aspre bulgăreşti – degustă câteva, s-ar putea să le adori şi să vrei să iei acasă, iar scumpe nu-s deloc, cam 15 leva (7 euro) sticla. Tot în incinta castelului, găseşti un magazin de suvenire şi albume de pictură.
Plimbare prin grădină
Grădina botanică amenajată lângă castel de un renumit arhitect francez te îmbie să-ţi omori timpul pe alei înguste, printre flori colorate şi parfumate, cactuşi uriaşi, arbori umbroşi, gard viu tuns în diferite forme, fântâni, pâraie artificiale şi plante exotice.
Noapte în Cadrilater
În Balcic, poţi înnopta modest sau luxos, după cum ţi-e bugetul. Pentru o cameră de pensiune, obţii tarife convenabile, dar, pentru răsfăţ, ai la dispoziţie un complex de cinci stele. Totuşi, eu te-aş sfătui să te cazezi într-una dintre vilele din vecinătatea castelului, ca să adormi – de preferat, în braţele cuiva drag – în acea atmosferă învăluită de romantism.
Popas la Cap Caliacra
Înainte de a ajunge la Balcic sau la întoarcere, opreşte-te la ruinele vechii cetăţi medievale de la Cap Caliacra şi urmăreşte, de la zeci de metri înălţime, spectacolul mării în lupta cu stâncile roşii. Peisajul te îmbie la relaxare şi meditaţie, dar, după ce sfârşeşti exerciţiul introspectiv, treci pragul restaurantului cu specific pescăresc din zonă şi desfată-te cu o porţie delicioasă de scoici!
Jilţul de piatră
Aici, pe tronul de piatră din faţa castelului, îşi odihnea regina picioarele şi dorurile şi contempla, melancolică, întinderile albastre.
De băut, de mâncat, de visat
Bucătăria bulgărească, cu influenţele ei orientale, e ispititoare, iar la Balcic un adevărat festin e ieftin ca braga. Cu 20 de euro de persoană, mănânci de toate: fructe de mare, peşte, inele de ceapă aurii, ardei umpluţi cu brânză şi tăvăliţi prin pane (o minune!) sau Kavarma Kebab, mâncărica din carne şi legu-me servită în vas de lut. Udă totul cu o bere autohtonă, Stara Zagora, ieftină şi gustoasă. Dacă-i frumos afară, ia masa la una dintre terasele de pe malul mării, ca, între feluri, să admiri peisajul boem. Despre desert, îţi spun doar atât: în ţara eclerelor ce se topesc în gură şi a îngheţatei cu gust divin, nu ai cum să ţii dietă!
Inima reginei
Regina Maria a României a lăsat cu limbă de moarte ca trupul să-i fie înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima – la reşedinţa de la Balcic. Dorinţa i-a fost împlinită, dar, după ce românii au pierdut Cadrilaterul în 1940, inima a fost adusă la o capelă de lângă castelul Bran, construită după modelul celei de la malul mării. În 1968, comuniştii au vandalizat sarcofagul, scoţând inima din cutia preţioasă şi azvârlind-o, într-un ambalaj modest, în subsolul Muzeului Naţional de Istorie, unde se găseşte şi azi.