Un vis al oamenilor dintotdeauna. Să se întoarcă în trecut ca să îndrepte greșeli ori să se ducă în viitor pentru a vedea ce și cum. Filme și cărți science-fiction, unele mai slabe, altele magistrale, ne-au făcut să sperăm că ar fi posibilă călătoria în timp.
Dar chiar e posibilă? Legile fizicii spun că da. Adică deplasarea în timp nu contravine acestor legi. Oamenii de știință susțin că, după ce Albert Einstein a enunțat teoria relativității, s-a demonstrat teoretic faptul că se poate călători în timp, în viitor.
Paradoxul gemenilor și basmul lui Ispirescu
Paradoxul este formulat astfel: un astronom care are un frate geamăn pleacă în spațiu, unde se deplasează cu o viteză foarte apropiată de cea a luminii. Când revine pe Terra după mai mulți ani, observă că fratele său geamăn, rămas pe Pământ, a îmbătrânit foarte mult în comparaţie cu el. Cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât timpul curge mai lent. Basmul despre care pomeneam este chiar Tinerețe fără bătrânețe, în care Făt-Frumos călătorește ca vântul și ca gândul, ajunge într-un tărâm minunat, apoi se întoarce „după câteva zile“ la ai lui. Nu mai găsește decât ruine și pe stră-strănepoții celor pe care-i lăsase când a plecat. Practic, o călătorie în viitor.
Putem schimba trecutul?
Dacă o călătorie în viitor pare posibilă, una în trecut, spun majoritatea oamenilor de știință, nu poate exista. Stephen Hawking, de pildă, susține că ar putea avea loc și călătoria în trecut, prin așa-numitele găuri de vierme, un fel de scurtături prin… timp. Dar, spun ceilalți, ce ne facem cu (din nou) paradoxurile? Și este dat ca exemplu paradoxul bunicului. Și anume: dacă un nepot s-ar întoarce în timp și și-ar ucide bunicul înainte ca acesta să aibă copii, atunci el, nepotul, n-ar mai exista și, prin urmare, n-ar mai avea cine să se întoarcă în timp…
Experiențe povestite
Și totuși experiențe de călătorie în timp au fost povestite. Poate au fost doar rodul imaginației, dar poate nu. De exemplu, în 1902, două bune prietene, Anne Moberly și Eleanor Jordain, englezoaice, profesoară la Oxford și, respectiv, asistenta ei, se aflau în vacanță la Versailles. Plimbându-se pe aleile celebrei grădini, au intrat într-o pădurice, încercând o scurtătură spre Micul Trianon. Când au ieșit în primul luminiș, au întâlnit o femeie îmbrăcată în haine ca-n tablourile din Palat.
Ceva mai încolo, doi bărbați în uniforme cu brandenburg și tricorn pe cap, scrutându-le amenințător. Le-au îndrumat totuși spre locul căutat. Pe drum, o căsuță care nu prea avea ce să caute acolo, în pragul căreia se juca o fetiță – la fel, în haine de epocă. După alte întâlniri la fel de ciudate, cele două au dat nas în nas cu un domn care le-a avertizat: „N-o luați pe acolo, e un drum fără întoarcere!“ Femeile, din ce în ce mai speriate, au apucat-o pe drumul cel bun. Odată ajunse în fața Micului Trianon, au simțit un fel de amețeală ciudată, iar când s-au dezmeticit, și-au dat seama că sunt iarăși în timpul lor.
Mașina timpului
Termenul în sine a fost impus de H. G. Wells în 1895, în romanul SF cu acest nume. El ar fi descris pentru prima dată călătoria în timp prin intermediul unui vehicul. În acest moment, este exclusă măcar tentativa proiectării unei asemenea mașinării, deși se zvonește că la Vatican ar exista ceva, cronovizorul, un aparat care ar putea aduce, cu ajutorul hologramelor, trecutul în prezent. Singura speculație în legătură cu „vehiculul“ care ne-ar putea duce în trecut sau viitor este legată de găurile de vierme. Așa că, deocamdată, călătoria în timp rămâne un vis, un subiect SF sau o experiență pe care ai putea s-o ai absolut întâmplător.
O secundă este definită ca a 86.400-a parte dintr-o zi. Dar rotaţia Terrei în jurul propriei axe şi în jurul Soarelui nu este perfectă. Frecarea mareică datorată Soarelui şi Lunii încetineşte mişcarea Terrei. Astfel, durata unei zile va creşte cu 3 milisecunde la fiecare secol.
Prima călătorie consemnată
Este vorba despre regele Kakudmi din Mahabharata, epopeea indiană. Nemulțumit de pețitorii fiicei sale Revati, acesta a pornit într-o călătorie inițiatică, încercând să ajungă la Brahma, căruia să-i ceară sfatul. La un moment dat, Kakudmi și fiica sa au auzit o muzică bizară și dintr-odată s-au trezit pe un alt tărâm – i-am putea spune astăzi într-o altă dimensiune – unde, după mai multe aventuri, l-au întâlnit pe Brahma, Creatorul. Acolo timpul trecea diferit față de lumea noastră, motiv pentru care la întoarcerea acasă trecuseră deja câteva mii de ani. Pare cunoscut, nu-i așa?
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.18/05.05.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF