Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Călătorii > 11 curiozități despre Roma, Italia

11 curiozități despre Roma, Italia

roma

Capitala Italiei este una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru români. Indiferent dacă ai ajuns deja acolo sau urmează să o faci, iată câteva curiozități interesante despre Roma.

1. În Roma Antică, destitatea locuitorilor era de 8 ori mai mare decât cea a New Yorkului din prezent.

2. Roma mai este numită și Capitala lumii, Orașul etern, Pragul apostolilor, Orașul celor șapte coline sau Orașul.

3. Roma a fost un centrul mondial al Renașterii.

4. Cripta Capucină din Roma constă din cinci capele și un coridor de 60 de metri lungime și este decorată cu oasele a 4000 de călugări decedați.

5. Primul mall din lume a fost construit de împăratul Traian. Acesta era format din mai multe niveluri și peste 150 de puncte de vânzare unde găseai orice, de la alimente și condimente până la haine.

6. Prima universitate din Roma, La Sapienza (construită în 1303), este cea mai mare din Europa și cea de-a doua ca mărime din lume.

Fântâna Trevi

7. În fiecare seară, din Fântâna Trevi sunt strânși aproximativ 3 000 de euro. Banii sunt donați unei organizații caritabile.

8. Legea din Roma permite pisicilor să trăiască în locul în care s-au născut. Pisicile sălbatice pot urca pe pereții Colosseumului și pot dormi printre ruinele Forumului.

9. Bazilica Sf. Petru din interiorul Vaticanului este cea mai mare biserică construită vreodată.

10. Roma este, de asemenea, un important centru de modă și design datorită brandurilor precum Fendi, Bulgari, Renato Balestra, Valentino sau Laura Biagiotti.

11. Locuitorii Romei Antice aveau o zeiță a canalizării, un zeu al toaletei și un zeu al excrementelor.

Tu ai vizitat vreodată Roma?

 

Citește și: 5 sfaturi pentru a economisi bani în vacanță

 

Sursă foto: Pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns