Să fi trecut mai bine de șase mii de ani de când preoții egipteni au numărat 12 luni pline între două revărsări ale Nilului. Șase mii de ani de când, așadar, a fost creat primul calendar.
Mă rog, a fost puțin mai complex, dar, una peste alta, atunci s-a stabilit întâia dată că anul are 12 luni, o lună – 30 de zile și că rămân pe-afară cinci zile și ceva. Calendare sofisticate s-au descoperit în toate părțile lumii, iar cele despre care vorbim în continuare sunt dintre cele mai vechi și enigmatice.
Discul Nebra
Descoperit întâmplător în 1999, la 160 km de Berlin, lângă Nebra, discul era îngropat alături de alte artefacte din bronz. A fost descoperit de niște hoți de comori, cu ajutorul unui detector de metale, care încercaseră să-l vândă. Așa a ajuns pe mâna unor arheologi, care l-au datat în jurul anului 1600 î.H. Discul este din bronz, are diametrul de 32 cm, iar pe el sunt reprezentate, din foiță de aur, Luna şi câteva stele. Este un calendar lunar foarte complicat, care adaugă la anumite intervale o a 13-a lună, pentru „recuperarea“ zilelor în plus ale unui an. În iunie 2013, Discul Nebra a fost declarat de UNESCO drept una din cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului XX.
Calendarul de la Stonehenge
Cercul de megaliți din sudul Angliei este încă subiect de controverse. Că ar fi fost calendar solar, că ar fi fost templu al misterioşilor druizi (preoţi celţi), că ar fi fost construit de romani sau de danezi și alte asemenea. Un experiment digital făcut în urmă cu câțiva ani de cercetătorii de la English Heritage arată clar că totul, orientarea și structura pietrelor, precum și drumul pe care veneau oamenii spre cercul de piatră demonstrează că megaliții de la Stonehenge sunt un calendar solstițial. E drept, legendele spun că druizii, urmând anumite ritualuri, în anumite momente ale zilei şi ale anului, când lumina soarelui pică printre anumite pietre, pot lua legătura cu lumi necunoscute.
Primul, în Aberdeenshire
Săpăturile efectuate la Crathes Castle, în comitatul scoțian Aberdeen, au scos la iveală 12 vetre, dispuse astfel încât să imite fazele Lunii, precum şi pentru a ţine evidenţa celor 12 luni ale anului. Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham consideră că acest aliniament a fost creat în urmă cu 10.000 de ani, de băștinașii vânători/culegători. Ei estimează și că vetrele au fost folosite timp de aproximativ 4.000 de ani, în intervalul 8.000-4.000 î.H.
Marea numărătoare maya
În America Centrală, au fost cunoscute mai multe calendare asemănătoare, dar cei mai buni și mai riguroși s-au dovedit astronomii maya. Primul lor calendar, Tzolk’in, avea 260 de zile și se baza pe durata cultivării porumbului, spun unii, ori pur și simplu pe durata unei sarcini la femeie. Acest calendar însă nu i-a mulțumit și a apărut calendarul Haab, calendar solar cu 360 de zile numite plus cinci zile nenumite. Dar băștinașii maya voiau să știe cum stau pentru cât mai mulți ani, mii și mii. Așa a apărut Marea Numărătoare, un calendar pe 5.125 de ani. Fiind atât de complex, a fost calendarul care i-a pus pe jar pe cercetători și, mai ales, pe necunoscători, care au considerat că, după Marea Numărătoare, lumea s-ar sfârși pe 21 decembrie 2012. Se pare că interpretarea a fost greșită!
Calendar vine de la calende, primele zile ale lunilor romane. Se numeau astfel de la caleo, a chema, întrucât în prima zi a fiecărei luni romanii erau chemaţi în forum la adunarea publică.
Iulian și gregorian
În anul 46 î.H., Iulius Cezar, om hotărât și riguros, a combinat informațiile astronomilor egipteni, greci și romani și a stabilit clar cum e cu zilele (calendarul solar) și lunile dintr-un an (calendarul lunar). Ca să recupereze acel „și ceva“ de la cele 365 de zile, anul 46 î.H. a avut 445 de zile, iar de atunci încolo, anii au avut 365, iar la fiecare al patrulea an, 366 de zile. Acesta a fost calendarul iulian, folosit până în 1582, când Papa Grigore (a făcut asta pentru că se adunaseră prea multe zile suplimentare și Paștele nu mai putea fi calculat cum se cuvine) a scos 10 zile din anul 1582, iar anii bisecți au căpătat un regim special: vor fi omiși în ultimul an al fiecărui secol, cu excepţia anilor divizibili cu 400. Astfel, 1700, 1800 şi 1900 nu au fost ani bisecţi, dar anul 2000 da. Acesta este calendarul gregorian, după care ne orientăm astăzi.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr30/28.07.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF