Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Călătorii > Dacă e primăvară, e Amsterdam

Dacă e primăvară, e Amsterdam

Bănuiesc că oraşul ăsta s-a născut într-o zi de aprilie. Altfel, n-ar fi atât de senzaţional pe la 14-15 grade Celsius, cu un pic de nori sau chiar piatră udă și case sobre.

Sobre, dar care parcă abia-şi reţin râsul. Veselia li se citeşte doar în ochi, pardon, ferestre care râd multicolor cu jardiniere pline cu lalele. În copilăria mea, am văzut un film, „Urmărire la Amsterdam“. Nu mai ţin minte mare lucru în afară de canalele incredibile, străjuite de nişte case care mie, bucureşeancă crescută în mahalaua Giurgiului, mi se păreau neverosimile, de poveste cu zâne dolofane şi spiriduşi ghiduşi. Şi multe-multe lalele. Înainte însă de zâne, spiriduşi şi lalele, au fost marinarii. Port important încă de Evul Mediu, Amsterdamul s-a dezvoltat rapid. Iar canalul înconjurător, un fel de şanţ de apă navigabil, a devenit neîncăpător. La sfârşitul secolului al XVI-lea, a fost trasat noul oraş, cu multe canale, astfel încât, în 50 de ani, vaporul cu produse ajungea până la poarta, mă rog, pontonul comercianului.

Poduri şi biciclete

Nu ştiu dacă Amsterdamul are vreo emblemă, dar cu siguranţă i s-ar potrivi bicicleta. Sau podul. Sute şi sute de poduri peste canelele mici şi mari, pe sub care trec vaporaşe şi şalupe mai ceva ca-n „Urmărire la Amsterdam“. Noroc că din două-n două poduri dai de câte o terasă pe marginea canalului. Câteva mese, o cafea, dulciuri şi, desigur, bere. Nu ştiu cum o fi vara la Amsterdam, eu mă gândesc că e plăcută, dar toată lumea e unanim de acord că primăvara e specială. Lalele de toate felurile, culorile şi mărimile. Chiar şi vaporaşele au jardiniere cu flori. Pomi de pe marginea canalelor de un verde crud, în perfect acord cu piatra gri a pavajului. Oameni relaxaţi, chiar dacă bate vântul ori stropeşte câte o ploicică. Şi milioane de biciclete. Am aflat că în toată Olanda sunt aproape 20 de milioane de biciclete. Cele mai multe pe cap de locuitor din Europa.

Cartierul cu felinare roşii

Este celebru. Îl ştie o lume întreagă şi, dacă ai ajuns în Amsterdam şi n-ai trecut măcar în viteză să vezi fetele din vitrină, asta înseamnă că n-ai văzut nimic. Spectacol de la un capăt la altul. Felinarele roşii se aprind de cum se înserează, chiar şi becurile care luminează podurile de acces spre cartierul roşu sunt tot… roşii. Dar, fiind unul dintre cele mai vechi ale oraşului, are şi alte atracţii. Dintre care, culmea, cea mai veche clădire din oraş, o biserică! Are hramul sfântului Nicolae, cel care le face zestre fetelor sărace. Deh, o fi vreo legătură…

Van Gogh şi Rembrandt

De cum am intrat în oraş, am fost instruită de prieteni olandezi care mă ştiu cafegioacă despre diferenţa dintre coffee shop şi cafee: unul sau mai multe jointuri de marijuana sau haşiş. La primele, îţi poţi procura droguri de mult timp legale în Olanda. La celelalte, poţi bea cafea. Şi-atât! Mult mai interesant mi s-a părut însă faptul că Olanda este numită ţara celor o mie de muzee. Nu ştiu câte or fi în rest, dar în Amsterdam am dat de Van Gogh. Nu-mi venea să mai plec. Şi de Rembrandt. Şi de un muzeu al Evului Mediu, unul al lalelei şi altul al votcii. Ba chiar de o casă memorială a locuitului în barcă. Şi, din păcate, n-am epuizat tot ce era de văzut.

Fără ele nu există Olanda, darămite Amsterdam!

Pe canalul Singel, cel mai vechi din oraş, încă se ţine piaţa de flori. La 1560, au fost aduse aici, întâmplător, cele mai prețioase flori din Olanda: lalelele. Există, bunăoară, un parc imens, Keukenhof, situat între Amsterdam şi Haga, în care până în mai înfloresc milioane de lalele.

Saboţii din lemn (anin, salcie sau plop) au fost omologaţi și acum, în vremurile moderne, drept cele mai sigure încălţări pentru fermieri. Cel mai vechi sabot (klompen) a fost găsit într-o suburbie a Amsterdamului şi a fost datat pe la 1200.

Locuitorii din Edam, situat la 20 km nord de Amsterdam, pregăteau o brânză grea, cu un conţinut mare de grăsimi, gust de nuci coapte şi un pic afumată. Putere navală recunoscută, Olanda a ştiut cum să folosească brânza de Edam: ca hrană, dar şi pe post de ghiulea.

În Zaandam, există o casă superbă, care pare construită din mai multe căsuţe puse una peste cealaltă. Este un hotel celebru, la care poţi rezerva o cameră contra a puţin peste 100 de euro pe noapte. Condiţii excepţionale. În urmă cu sute de ani, Zaandam a fost un fel de câmp eolian, aici fiind montate şiruri de mori de vânt.

Amstelveen, o comună din apropierea Amsterdamului, este cunoscut pentru faptul că o vreme s-a aflat sub ocupaţie franceză, locuitorii se pricep la condus căruţe-le, că acolo este, în cea mai parte a zilei, o linişte nefirească şi se poate călări ca-n filme.

Articol preluat din ediția de mai 2014 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Fotolia

Comments

comments

Lasă un răspuns