Cascada Bigăr
România e frumoasă. De o bună bucată de vreme, mai toată lumea recunoaşte asta, ţărişoara noastră apărând din ce în ce mai des în topurile turistice. Să punem, la rându-ne, o vorbă bună pentru cinci dintre cele mai spectaculoase locuri de vizitat în România. Locuri ciudate unele, misterioase altele sau într-atât de frumoase că-ţi taie respiraţia.
Voalul de apă de la Bigăr
Anul trecut, într-un top realizat de The World Geography, pe primul loc, înainte de Niagara, Victoria şi ce alte cascade celebre ţi-ar veni în minte, se afla Bigar Waterfall – pe româneşte, cascada de la Bigăr, din România. Frumoasa frumoaselor se află în Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei, chiar pe paralela 45, un pic în afara DN57. Cascada se formează dintr-un izbuc care trece prin peştera Bigăr, apoi se varsă în Miniş după ce îmbrăţişează un dâmb plin de muşchi şi flori micuţe și viu colorate. Absolut spectaculoasă. Cei care au fost acolo iarna jură cu mâna pe inimă că se aşteptau ca dintr-o clipă într-alta s-o vadă pe Crăiasa Zăpezii ieşind din palatul de cleştar format de cascada îngheţată. Din păcate (sau din fericire pentru peisaj), în zonă nu este permisă nici o activitate comercială.
Marte sau Buzău?
Dacă ai zis Marte, ai greşit. Sunt Vulcanii Noroioşi din Buzău, rezervaţie naturală şi fenomen destul de rar întâlnit în Europa (izbucuri de noroi sedimentar).
Vulcanii de la Buzău au fost depistaţi de un geolog francez, H. Cognard, angajat în prospecţiuni petroliere, în 1867. În 1924, locul cu aspect marţian a fost declarat rezervaţie naturală. Bătrânii însă continuă să povestească, cu aerul că ştiu mai bine ce şi cum, că acolo s-ar ascunde un balaur fioros din care se vede numai pielea (pământul crăpat) şi rănile prin care iese sângele blestemat (vulcanii noroioşi). Legendă sau adevăr, locul trebuie vizitat neapărat, mai ales că intrarea în rezervaţie are un preţ mai mult simbolic (5 lei).
Citește și: Prin Țara Uriașilor, în Maramureș
Început şi sfârşit de ape
Spre vărsare, Dunărea se împarte în trei, cuprinzând între braţele ei, Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe, un ţinut fabulos, din nou rezervaţie naturală, Delta Dunării. Declarată oficial cea mai întinsă zonă de stufăriş din lume şi una dintre cele mai mari zone umede de pe planetă, Delta este unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase locuri din România. Să ajungi în Deltă e un pic mai complicat, dar deosebit de interesant. Să stai în Deltă poate fi o aventură (cu cortul pe un ostrov), un lucru sofisticat (în vile absolut superbe, unde o noapte ajunge şi la 150-200 de euro) sau o vacanţă la ţară (în gazdă la lipoveni). Recomand ultima variantă, care e cea mai pitorească și plină de culoare: gospodine ca pâinea caldă, pescari bătrâni plini de poveşti care ştiu locuri aproape neumblate și de o frumuseţe paradiziacă, pe care ţi le vor arăta şi ţie.
Panglicile de argint care leagă muntele
În fotografiile aeriene arată exact aşa, ca nişte panglici argintii cu care un uriaş a legat un cadou, muntele cel mare. Cele mai „înalte“ şosele din România şi printre cele mai spectaculoase din Europa, Transfăgărăşanul şi Transalpina străbat Carpaţii una prin Făgăraş, cealaltă prin Parâng. Peisaje ameţitoare, dar şi popasuri uluitoare, precum cabana Bâlea lac pe prima şi Rânca pe cea de-a doua, fac din cele două drumuri o aventură în sensul apreciativ al cuvântului. Transfăgărăşanul, tăiat în munte ca drum strategic pe vremea comuniştilor, a fost un fel de răspuns la geniul roman care a tăiat Transalpina acum aproape două mii de ani.
Citește și: În secuime, între sare și lut
Vestea nouă de pe faleză
În nordul Dobrogei, la Sarichioi, lângă Tulcea, se află ruinele unui străvechi bastion genovez: Enisala (în turcă, noua vestire). Dominând cel mai mare lac din România, Razelm, dealul calcaros se termină cu o cetate. Construită de negustori genovezi pe la începutul secolului al XIV-lea, preluată de Mircea cel Bătrân şi apoi de Imperiul otoman, cetatea şi-a făcut datoria, păzind bucata de Dobroge din spate de năvălitori. Pentru că genovezii aveau pâinea şi cuţitul pe Marea Neagră, locul a fost înfloritor, iar de jur împrejurul cetăţii s-au aşezat oameni din toată Europa. Să urci până la cetate nu e greu şi merită efortul: peisajul, cu lacul, marea, terenul calcaros mirosind a sare, ciulinii şi măgarii la fel de nemişcaţi, este unic. Şi-apoi Dobrogea ştie atâtea poveşti aduse de ape şi de vântul şfichiuitor, că este imposibil să nu-ţi treacă şi ţie pe la urechi măcar una.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.36/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: © catalinlazar – Fotolia