Pentru doamnele secolului trecut, să se fi aflat la brațul unui ofițer era un act de mare mândrie. De altfel, dota miresei trebuia să corespundă acestui statut social.
Doamnele își susțineau soții, influențându-le definitoriu carierele uneori. În egală măsură, divorțul unui ofițer nu era văzut cu ochi buni în societate.
În perioada Marelui Război, elitele militare și clasa politică au purtat pe umeri responsabilitatea realizării idealului României Mari. Sentimentul datoriei și patriotismul au fost caracteristici dominante în luarea deciziilor; nu au fost cazuri de trădare la nivel înalt. Totuși, vanități și slăbiciuni au ieșit la suprafață, ceea ce în unele cazuri a fost dramatic.
Strategia de război și primele înfrângeri
Ofensiva armatei române a fost gândită după celebrul Plan Z: întreprinderea unui război pe două fronturi: a) pe Frontul de Nord, Nord-Vest, contra Puterilor Centrale; b) pe Frondul de Sud, contra Bulgariei. Planul Z de operațiuni a necesitat modificări, determinând schimbări la conducerea armatei, în funcție de evoluția evenimentelor. Înfrângerea de la Turtucaia, la nici două săptămâni de la intrarea României în război, a demonstrat incapacitatea armatei române de a lupta pe două fronturi. Bilanțul dezastruos a impus analiza imediată a faptelor. Generalului Aslan și subordonatului acestuia, generalul Basarabescu, li s-au reproșat pregătirea și coordonarea defectuoasă a ostilităților. Fapt și mai grav, generalul Teodorescu a părăsit trupele înainte ca lupta să se fi încheiat.
Omul politic Constantin Argetoianu consideră că, „odată cu dezastrul de la Turtucaia, s-a trezit şi opinia noastră publică la conştiinţa datoriilor ei“. Acest eșec, urmat de ocuparea Bucureștiului și a Munteniei de către trupele Puterilor Centrale, a determinat trecerea la tactica defensivă.
Și generalul G.A. Dabija a subliniat consecințele psihologice și diplomatice ale confruntării: „După Turtucaia, moralul conducerii superioare a suferit o mare depresiune, lucru care s-a repercutat ca fulgerul la comandamentele în subordine, iar acesta s-a transmis trupelor. Am pierdut prestigiul faţă de străinătate“. Autor al valoroasei cărți Armata română în Răsboiul Mondial (1916-1918), luptător la Mărăști și pe frontul din Transilvania, a consemnat cu amărăciune în Amintirile militare despre eficiența Marelui Stat Major: „Se spărgea frontul până ajungeau ordinele la soldați“.
Abia în vara anului 1917, cu ajutorul Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Berthelot, armata română a fost revigorată și capabilă de victoriile de la Mărăști, Mărășești, Oituz.
Tributul de sânge al generalilor
În luptele de la Jiu din toamna anului 1916, generalul Ioan Dragalina își îndeplinește până la capăt crezul – „apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român“.
Generalul Stan Poetaș a fost omorât în Basarabia, în ianuarie 1919, când verifica instalarea bandelor bolșevice, după ce fusese erou al luptelor de la Topraisar, Neajlov și de la Mărășești.
Figurile legendare
Celebra lozincă „Pe aici nu se trece“ a fost rostită la Oituz, în 1917, de către generalul Eremia Grigorescu, unul dintre eroii de la Mărăşeşti şi Oituz.
De o popularitate aproape profetică s-a bucurat Alexandru Averescu, eroul din 1917, de la Mărăști și Oituz. Deși la 1907 a avut un rol semnificativ în înfrângerea răscoalei țăranilor, iar în 1916 a proiectat desfășurarea bătăliei de la Flămânda, următoarea înfrângere după Turtucaia, la care s-a adăugat permanenta neînțelegere cu generalul francez Berthelot, generalul Averescu a reușit să se impună în memoria colectivă. Aceasta, fiindcă pe front izbutise să facă faţă situaţiilor disperate. Pe fondul acestei faime, Alexandru Averescu a intrat în viața politică. Din 26 ianuarie 1918, a prezidat guvernul desemnat să obţină o pace cât mai echitabilă pentru ţară. Eșecul Păcii de la Buftea a determinat demisia generalului. A prezidat Liga Poporului (1918-1938), înființată pentru sprijinirea reformei agrare, promisă soldaților de către Regele Ferdinand și realizată de Partidul Naţional Liberal. În anul 1930, lui Alexandru Averescu și concurentului său, Constantin Prezan, le va fi conferită demnitatea de mareșal.
Generalul Prezan, din decembrie 1916 șef al statului-major al Marelui Cartier General, a contribuit la elaborarea planurilor bătăliilor din 1917. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk dintre Rusia și Puterile Centrale, a fost însărcinat cu comanda armatei și semnarea armistițiului la 26 noiembrie 1917, din partea României. A coordonat trupele române ce au asigurat liniștea între Prut şi Nistru, în condițiile instaurării bolșevice. A condus și campania de eliberare a Transilvaniei şi Banatului, finalizată cu înfrângerea Armatei Roşii a Republicii Ungare a Sfaturilor.
Cert este că Marea Unire de la 1918 a fost posibilă și datorită acestor eroi și multor altor anonimi.
Citește și:
- Dan C. Mihailescu: Buna randuiala a feminitatii
- O fata de preot – George Orwell
- Tudor Furdui: Televiziunea mă fascinează
Articol preluat din ediția de iulie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Delia Bălăican
Foto: Biblioteca Academiei Române