
Sunt atât de frumoase, încât aproape că-ți taie respirația prin felul în care au fost construite în urmă cu sute de ani. Culorile și aroma plantelor îți bucură sufletul, iar liniștea pe care o degajă le fac de neuitat.
Dacă-ți planifici o călătorie prin Europa, pune pe lista ta cu obiective turistice și cele mai apreciate și bine întreținute grădini de văzut într-o viață. Iată câteva dintre ele:
Paradisul din Grădina Majorelle
Dacă nu te sperii de arșița africană și ajungi pe pământ marocan, e musai să vizitezi un mic rai, Grădina Majorelle din Marrakech. Un paradis deschis publicului în 1947 de pictorul francez Jacques Majorelle. Iubitor și colecționar de plante, acesta a strâns în grădina casei sale sute de plante din toată lumea. Ajunsă acolo, vei putea admira sute de specii de cactuși în toată splendoarea lor, palmieri, bambuși, crini, lotuși, iasomii ori chiparoși și, nu în ultimul rând, vei fi vrăjită de culorile fascinante folosite în toate decorațiunile grădinii. Din 1980, Jardin Majorelle a trecut în proprietatea designerului francez Yves Saint-Laurent, iar după moartea acestuia, o minunată zonă a grădinii a fost transformată în spațiu omagiu adus celebrului creator de modă.
Grădinile din Dessau Worlitz
Creat la începutul secolului al XVIII-lea, regatul grădinilor din Dessau Worlitz (Germania) a intrat în patrimoniul UNESCO, este amenjat pe o suprafață de 120 de hectare și te întâmpină cu palate (șase la număr), parcuri, poieni, poduri, lacuri și râuri, printre care castelul Worlitz, construit în stil neoclasic, templul lui Venus și templul Florei, Casa Gotică, Oranienbaum, cu o grădină barocă excepțională, dar mai ales Georgium, cu grădina sa engleză. Locuri spectaculoase, neapărat de văzut și admirat.
Grădinile renascentiste Boboli
Grădinile Boboli (Italia – se mai numesc și Grădinile Poporului) se pitulesc în spatele Palatului Pitti și au fost amenajate în secolul al XVI-lea, în timpul domniei familiei Medici, care și-a pus amprenta asupra Florenței. Pentru vizitarea lor, alocă-ți mai mult timp, fiindcă ar fi păcat să vezi doar o parte din ele. Așadar, ia-o încet la pas spre Grădinile Cavalerilor, odihnește-te la Fântânile lui Neptun, intră în Grota Madama, Mare și Vulcan ori admiră în liniște Obeliscul egiptean.
Grădina lalelelor
Unde să fie raiul lalelor dacă nu în Olanda, în apropiere de Amsterdam? Mai precis, în orașul Lisse. Se spune că în această grădină, cu o suprafață de 32 de hectare, se plantează anual în jur de șapte milioane de fire! Parcul Keukenhof este deschis în fiecare an, începând din ultima săptămână a lunii martie până la finele lunii mai.
Grădinile Exbury
Dragostea pentru flori, mai ales pentru rhododendroni, l-a făcut pe Lionel Nathan de Rothschild, un cunoscut politician al vremii, să cumpere, în anul 1919, proprietatea Exbury și s-o transforme într-una dintre cele mai frumoase grădini din Anglia. Și, chiar dacă el s-a stins în 1942, visul său a fost dus mai departe de unul dintre copiii lui, Edmond. Printre atracțiile grădinilii Exbury, se numără Aleea cu camelii, unde poți admira mai mult de 250 de specii din aceste flori, Grădina de iarnă, lacul, în jurul căruia sunt plantate azalee, Zona azaleelor, Podul japonez, Copacul legănat, care este un platan cu trunchi imens, înconjurat de alți patru, Câmpul cu narcise, Poiana, Grădina de trandafiri ori Aleea îndrăgostiților.
Grădina de vară din St. Petersburg
A fost creată în anul 1704 la ordinul țarului Petru cel Mare, care de altfel s-a implicat personal în conceperea acesteia. În Grădina de vară, se află Palatul de vară al țarului Petru I, construit de marele arhitect italian Domenico Trezzini. O atracție aparte o reprezintă impresionanta fântână arteziană, cea mai veche din Rusia, pe care sunt prezentate scene dintr-o fabulă a lui Esop.
Grădinile Palatului Schönbrunn
În timp ce Maria Tereza se ocupa de palat, consortul său, împăratul Franz I Lorraine, s-a dedicat amenajării grădinilor palatului. În stil baroc, acestea au fost gândite ca un simbol al puterii imperiale și continuau linia decorațiunilor somptuoase din palat.
Palatul și grădinile Schönbrunn (Austria) au servit ca decor mai multor producții cinematografice: trilogia „Sissi“ din anii ’50, cu Romy Schneider în rol principal, „Scandal la nivel înalt“ (A Breath of Scandal) cu Sophia Loren protagonistă, și „Cortina de fier“ (The Living Daylights) cu Timothy Dalton în rolul agentului 007.
Grădina Reginei Maria
La o aruncătură de băț de granița noastră cu Bulgaria, grădina botanică a Palatului din Balcic, loc de refugiu preferat al Reginei Maria, coboară spre mare în șase terase. Grădina cuprinde o colecție impresionantă de cactuși, peste 250 de specii rare de arbori, trandafiri a căror frumusețe îți taie respirația. Printre speciile exotice se numără și gingko biloba, măslinii și falnicul arbore sequoia. Găsești acolo grădina stâncoasă, o alta franceză, formată din „pături“ întinse de flori multicolore, iar cactușii te vor uimi în Grădina lui Allah – unde poți admira vase de lut antice și băncuțe de piatră. Arborii pitici îi vei remarca în Grădina Ghetsimani, iar Templul apei îți va fura inima prin arcadele pictate, coloanele și bazinele acvatice.
Grădina Teoriei Cosmice
O grădina privată din Scoţia, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare, este o uniune între natura terestră şi conceptele fundamentale ale fizicii moderne: mecanică cuantică, teoria complexităţii etc. Creatorul ei, Charles Jencks, a avut nevoie de 15 ani pentru a o desăvârși. Minunăția desprinsă parcă dintr-o poveste poate fi vizitată una, cel mult două zile pe an. În ultimii doi ani, Grădina Teoriei Cosmice a fost deschisă publicului în primul weekend din luna mai.
Grădinile franceze
Arta grădinilor este un domeniu în care francezii și-au etalat din plin spiritul sofisticat. Cele mai cunoscute grădini din lume, prin grandoare și frumusețe, rămân
1 Grădinile Versailles, creația maestrului francez André Le Nôtre. Cu o suprafață impozantă, 800 de hectare, complexul de la Versailles cuprinde grădini obișnuite, cu statui, fântâni impozante, grădini de legume, o livadă de portocali, un lac artificial întins pe o suprafață remarcabilă, păduri și statui încântătoare și chiar o grădină zoologică.
2 Gazdă a probelor de scrimă la JO de vară din 1900, Grădinile Tuileries au fost construite la dorința Caterinei de Medici. Acestea sunt construite în stil italian și marchează punctul de plecare în promenada dinspre Luvru către Champs-Elysées.
3 Le Jardin des Plantes este principala grădină botanică din Franța. Este o oază de liniște, un „ierbar“ care instruiește vizitatorul în domeniul plantelor medicinale și florilor.
Articol preluat din ediția de septembrie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Mariana Fătulescu
Sursa foto: Thinkstock