Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Călătorii > România mai puțin cunoscută

România mai puțin cunoscută

Dacă vrei să vizitezi ceva deosebit în România, am ales pentru tine șase rezervații naturale mai puțin cunoscute care nu te vor dezamăgi!

Grădina Zmeilor

Nu departe de Jibou (Sălaj) există un tărâm de legendă, care te uimește pur și simplu: o rezervație naturală de basme împietrite. Aici vei face cunoștință cu Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu’, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldații, Eva, Dorobanțul, Degețelul și Sfinxul. Iar formele lor ciudate îți vor aminti, poate, de Meteora din Grecia. Drumul e asfaltat și duce până la scările prin care urci în rezervație. Îți recomand ca întâi să te duci la punctul de belvedere, care este la 10 minute de parcare. Apoi, poți urma cele două trasee marcate: deși sunt foarte scurte (40 de minute), ar fi bine să ai bocanci și condiție fizică. Am mers pe traseul marcat cu punct roșu după ce dimineața plouase. Drumeagul are porțiuni abrupte care au fost și mai dificile pe lutul ud. Dacă nu vrei să-l faci, coboară tot pe scări de la punctul de belvedere, apoi urmează aleea pietruită care se lasă în dreapta, să vezi pietrele și de la bază!

Peștera Bolii

Am ajuns la Peștera Bolii din întâmplare, văzând un indicator la 6 kilometri de Petroșani, pe drumul care duce spre Hațeg. Am oprit, am intrat și am rămas uimită: o peșteră imensă, amenajată și electrificată, plină de răcoare într-o zi toridă. Mai mult, prin peșteră trece pârâul Jupâneasa, peste care sunt făcute patru podețe care te lasă să înaintezi fără să te uzi. Cea mai mare încăpere a peșterii se numește Sala de concert și dans și, datorită acusticii impresionante, acolo se mai țin uneori concerte în numele tradiției.

Peștera este accesibilă pe toată lungimea ei, însă pentru ultimii aproximativ 100 de metri din cei 450 ai peșterii ai nevoie de lanternă și bocanci, fiind neamenajată. Caută cu luare aminte înspre tavan: dacă ai noroc, vei vedea și câțiva lilieci!

Cascada Cailor

Cascada Cailor este cea mai înaltă cădere de apă din România – 80 de metri în trepte. Obiectivul are și o legendă, care spune că sus se aflau la un moment dat mulți cai speriați de furtuna zgomotoasă ce tocmai începuse. Tot atunci și-a făcut apariția ursul, care i-a încolțit pe marginea prăpastiei. A fost îndeajuns ca un cal să se arunce de acolo, că și ceilalți l-au urmat. Localnicii, îngroziți de tragedie, au numit locul Cascada Cailor.

Este foarte ușor accesibilă. Din Stațiunea Borșa, iei telescaunul, apoi cobori spre cascadă un kilometru. Traseul este foarte ușor.

Parcul dendrologic Arcalia

Parcul din Arcalia este una dintre frumusețile ascunse ale României, pe care o găsim la 17 km de Bistrița. Intrarea în parc se face pe lângă biserica din Arcalia, pe o alee mărginită cu molizi. Dincolo de porți, poți vedea deja în dreapta minunatul castel, unic în țară, în stil mauro-bizantin, care impresionează atât prin arhitectură, cât și prin culorile în care a fost pictat. La începutul secolului al XX-lea, groful Benthlen, un mare iubitor de natură, a început amenajarea grădinii castelului. El a investit mult în parc până la cel de-al Doilea Război Mondial, când armata sovietică a distrus o parte dintre frumusețile domeniului. Apoi, proprietatea a fost dată Universității “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a reamenajat-o și o folosește ca bază de cercetare a facultății. Astăzi, parcul uimește prin diversitatea speciilor prezente. Dincolo de arborii specifici României, există și rarități floristice.

Tinovul Mohoş

Tinovul Mohoș este o rezervație naturală deosebită, care se află în apropierea lacului Sfânta Ana. Zona mlăștinoasă s-a format ca urmare a activității vulcanice. Toată zona de 240 ha este acoperită cu turbă groasă de 10 până la 20 de metri, iar ochiurile de apă sunt negre, ceea ce le oferă un luciu aparte. Tinovul a devenit sit Natura 2000 datorită plantelor rare care se găsesc aici, printre care și o specie de plantă carnivoră.

Vizita se face numai în grupuri însoțite de ghid, din două în două ore – de la 10:00 până la 18:00. Turul durează 45 de minute, iar traseul este amenajat cu podețe de lemn. Nu te abate de la traseu, în rezervație există urși și râși!

Comana

Parcul Natural Comana, întins pe 25.000 de hectare, este la doar o oră de București, ideal să-ți petreci o zi aici. Rezervația se suprapune unui sit care protejează ghimpele și bujorul, iar balta Comana este o zonă avifaunistică de interes internațional. Parcul a fost amenajat și deschis publicului pe baza unui tarif de acces (3 lei). Aici, ai zeci de feluri în care îți poți petrece ziua: la Parc Aventura, cu trasee care mai de care mai provocatoare, la locurile de bird-watching, ca să vezi niște rarități ale României, în plimbare cu bicicleta spre Satul Celtic sau vizitând Biserica „Sf. Nicolae” din Comana, un monument istoric ridicat în secolele XVI -XVIII, ctitorie a lui Vlad Țepeș.

Citește și:

Dulcea Bucovină

Țara Hațegului, ţara misterelor

Un weekend în Bulgaria

Articol preluat din ediția de august 2016 a revistei Femeia.

Autor: Corina Matei

Foto: Corina Matei

Comments

comments

Lasă un răspuns