Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > 4 iulie, Ziua Independenței, Ziua Națională SUA

4 iulie, Ziua Independenței, Ziua Națională SUA

4 iulie este Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii. Se numește Ziua Independenței pentru că în această dată, în 1776, a fost adoptată de Congres Declarația de Independență, prin care treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente.

15 de lucruri despre Statele Unite ale Americii

Pe 4 iulie, americanii, oriunde s-ar afla, sărbătoresc ziua prin parade, artificii sau în familie, cu un barbeque, pop-corn și bere.

Statuia Libertății a fost oferită americanilor de poporul francez în 1884, pe 4 iulie! Statuia are o înălțime de 45,3 metri, cântărește 225 tone și este opera sculportului Frédéric Auguste Bartholdi, ajutat tehnic de celebrul Alexandre Gustave Eiffel.

Coroana Statuii Libertății are 25 de fereste, ce simbolizează mineralele pământului și 7 raze, câte una pentru fiecare continent al planetei.

În 1984, Statuia Libertăţii face parte din Patrimoniului Umanităţii listat de UNESCO, fiin considerată o capodoperă a spiritului uman.

Pe steagul american sunt reprezentate cele 50 de state actuale, prin stele albe pe fond albastru, dar și cele 13 state care și-au declarat indepentența, simbolizate de cele 13 benzi albe și roșii. Steagul, așa cum arată azi, este un proiect al unui elev, Robert Helf, în 1958. A luat calificativul B pentru el, dar în 1959, Congresul Statelor Unite l-a declarat steagul oficial SUA. Cine a zis că notele contează?

George Washington a fost primul președinte al Statelor Unite ale Americii.

Donald Trump este al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Este un reprezentant al republicanilor, cei care au dominat la Casa Albă în ultimii 150 de ani.

În Statele Unite ale Americii bacșișul (tip-ul) este obligatoriu!

Violența domestică este foarte dur pedepsită!

Americanii merg foarte mult cu mașina, chiar și pentru drumuri scurte, iar cei care nu dețin o mașină personală își închiriază una. Acest lucru fiind foarte popular în SUA.

Washington D.C. este azi capitala SUA, dar New York a fost prima capitală până în anul 1790.

Alaska este pe lista celor 50 de state americane, ea a fost cumpărat de la ruși în 1867.

Deși în SUA se vorbește engleza, o engleza americană, totuși această țară nu are o limbă oficială!

50 de bordeie cu tot atâte obieceie! În statul Pennsylvania, bărbații pot cumpăra alcool cu acordul scris al soțiilor.

Golden Gate, podul din San Francisco, este unul dintre cele mai lungi poduri suspendate ale lumii: 2,7 km în lungime.

Text: Luminița Tăbăran

Foto: Pixabay

Citește și:

Alina Cimpoieru e cu Hollywoodul la picioare

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns