Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Rugăciuni în Săptămâna Mare zi de zi

Rugăciuni în Săptămâna Mare zi de zi

Rugăciuni, evanghelii și denii sunt lucrări spirituale din Săptămâna Mare. Săptămâna Mare este cea care precede Învierea Domnului și Mari sunt evenimentele petrecute în aceste zile. Se cuvine să închinăm rugăciuni în fiecare zi.

Hristos vine și ne dă exemplu de cum se iubește cu adevărat. În acest an, mai mult ca oricând, depinde de noi cât de intensă și autentică e bucuriei Învierii. Chiar dacă nu mai mergem la biserică, ne putem ruga de acasă, putem citi textele biblice ori asculta slujbele la televizor sau pe internet. Luând contact cu textele sfinte, sufletul este alături de suferițele lui Hristos și va reînvia odată cu EL!

„Nu ne putem bucura cu adevărat de Învierea lui Hristos dacă nu mergem împreună cu El pe drumul Golgotei, dacă nu punem și noi umărul sub greutatea crucii, daca nu plângem și noi împreună cu Maica Domnului la picioarele pironite ale lui Hristos. De aceea în această săptămână să nu ne lăsăm furați de grija pregătirilor pentru cele materiale (deși nici acestea nu trebuie neglijate căci fac parte din bucuria sărbatorilor în general), ci să căutăm să mergem umăr la umăr cu Hristos spre bucuria Învierii. Evident că în această perioadă este bine să intensificăm rugăciunea, să ne facem pravila dată de duhovnic, și aș adăuga aici, foarte important, citirea din Sfânta Scriptură mai ales a pasajelor din Evanghelii ce ne relatează evenimentele pe cere le prăznuim în aceste zile, cu atât mai mult cu cât suntem lipsiți anul acesta de posibilitatea de a participa la Slujbele Deniilor din Săptămâna Mare în care sunt citite Pericope Evanghelice ce relatează aceste evenimente.”, ne spune preotul Irimiea Eduard, paroh al Parohiei Bârzești, Episcopia Hușilor.

Rugăciuni în fiecare zi

Lunea Mare. E ziua în care I s-a hotarât pieirea și se pomenește Iosif cel prea frumos, patriarh din Vechiul Testament care, asemenea lui Iisus, a fost vândut de frații săi tot pe 30 de arginți. Se citește și parabola smochinului neroditor, cel care reprezintă Legea cea veche.

Marțea Mare. Se citesc parabola celor zece fecioare și parabola talanților.

Miercurea Mare. Iuda L-a vândut pe Iisus pe 30 de arginți. Se citește sau se ascultă Denia din Marea Miercuri – Aliluia.

Joia Mare. În această seară se citesc cele 12 Evanghelii, aprinzând câte o lumânare pentru fiecare evanghelie. 

Vinerea Mare. E numită și neagră, când Iisus a fost dus la judecată, plimbat de la Ana la Caiafa. În aceasta seară, se cântă sau se citește Denia Prohodului.

Sâmbăta Mare. Este zi de reculegere, când ne pregătim pentru Înviere! Sfântul apostol Pavel spunea că, în timp ce trupul Său se odihnea în mormânt, sufletul lui Iisus a coborât printre cei adormiți, propovaduindu-le cuvântul Evangheliei.

Cum facem rugăciuni

Poate ne întrebăm cum ar trebui să ne rugăm pentru ca rugile noastre să fie primite. Ce fel de rugăciuni e bine să spunem și cât de des. E bine, întotdeauna dacă-ți asculți sufletul el va știi răspunsul. Rostirea rugăciunii ca pe o poezie nu este o rugăciuni și o recitare. Trebuie să ne rugăm sincer și cu nădejde. Orice rugăciune din suflet e bună, însă există multe rugăciuni cu o mare încărcătură spirituală pe care poți să le spui, cum ar fi Tatăl Nostru și rugăciunea lui Arsenie Boca pentru dimineață. Preotul Irimiea Eduard ne mai dă câteva sfaturi „de multe ori uităm că Dumnezeu ne știe inima și ne rugăm cu fățărnicie crezând că Îl putem păcăli, că putem să părem că suntem altfel decăt suntem în realitate. Nu..Dumnezeu ne știe că suntem păcătoși și totuși ne iubește mai mult decât putem noi crede. Despre felul în care ne putem ruga s-a scris foarte mult și Sfinții Părinți ne învață din experiență cum putem să dobăndim rugăciune de calitate. Cred că putem începe prin a recunoaște înaintea lui Dumnezeu că nu știm să ne rugăm și să Îi cerem să ne învețe cum să facem aceasta. În Evanghelia de la Matei capitolul 6 versetele 5-13 ne învață Mântuitorul Hristos cum să ne rugăm si cred că ar fi bine să începem așa (sper că v-am stârnit curiozitatea și veți căuta). De asemenea este esențial să avem nădejde că ceea ce cerem vom primi la vremea potrivită, după îndemnul Mântuitorului ”De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea”. Așadar îndrăzniți! Și să mă pomeniți și pe mine!”

Text: Luminița Tăbăran

Foto: 123RF

Citește și:

Legende și obiceiuri de Paște din întreaga lume

Paștele: ce semnifică și ce obiceiuri sunt la noi și în alte țări

11 citate despre Sarbatoarea Pascala

Comments

comments

Lasă un răspuns