Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > George Burcea, omul pentru care timpul nu fuge

George Burcea, omul pentru care timpul nu fuge

George Burcea

Ce poți spune despre un artist pe care l-ai văzut doar la TV? Uneori aparențele sunt înșelătoare. Cine este George Burcea, unul dintre protagoniștii show-ului de la PRO TV, „Ferma”, pe care îl puteți urmări, în fiecare săptămână, marți și joi de la 21:30 și miercuri de la 22:30?

Tată, actor de film și teatru, producător, scriitor, dar în primul rând om. Așa se descrie George Burcea! Concurent în sezonul cinci al reality show-ului „Ferma”, săteanul George a acceptat „jocul” în care a arătat că fiecare provocare avută de-a lungul vieții l-a format pentru omul de astăzi!

Ai mai lucrat vreodată la o fermă?

La o fermă nu am mai lucrat, însă am muncit la țară, la bunica, iar acolo aveam toate animalele și păsările posibile și aș putea spune că era o minifermă de familie. Am mai lucrat la stână o bună perioadă de timp, iar mai târziu am fost angajat în Austria ca agricultor și șofer de tractor. Deci nu îmi este departe munca din fermă…

Show-ul „Ferma” a schimbat ceva în atitudinea ta față de munca fizică?

În atitudine nu, însă a schimbat în greutatea mea. În perioada când am stat în „Ferma”, am destul de slăbit mult.

Ți-ai făcut prieteni sau dușmani, pe bune?

Cred că dușmani e mult spus, dar sunt sigur că pe lângă prietenii și amiciții, mi-am atras și antipatia unor persoane din fermă. Totuși, decât să treci neobservat, mai bine să lași un sentiment în mintea și inima fiecărui om cu care te intersectezi. Dușmanii noștri suntem chiar noi. Atât.

Citește și: Interviu cu actorii din serialul incendiar Moldovenii

Cum solicită un actor un show de acest tip?

Nu aș putea să gene­ralizez, pentru că fiecare actor este diferit, are trecutul și prezentul lui, experiențele marcante, dar pot să spun că, din punctul meu de vedere, „Ferma” nu este un show imposibil de dus, chiar dacă am avut parte de ceva accidentări. Atât timp cât psihicul e pu­ternic, iar corpul nu e afectat grav de vreo accidentare, lucrurile merg. Dacă intervine o problemă de sănătate, atunci e puțin mai delicat…

Cât din băiatul de la Eforie și din visele lui mai există în momentul de față?

Băiatul de la Eforie nu numai că încă este aici, dar și-a făcut și mai multe visuri și mai multe planuri și este și mai fericit, pentru că visele 
i se îndeplinesc.

Îți place mai mult pe scenă sau te simți mai bine în fața camerelor de filmat?

Îmi place mult teatrul, dar iubesc filmul. Iubesc tot ce înseamnă pregătirea unui film de la scenariu, pre-producție, producție la post-producție. Îmi place să văd cum dintr-o idee se naște o poveste care poate mângâia suflete sau inspira milioane de oameni.

Care este starea ta, ca actor, acum, în pandemie? Ce simți că îți lipsește?

Starea mea este una foarte bună, pentru că în ciuda pandemiei, eu mi-am făcut treaba atât ca actor (repetiții și spectacole), cât și ca părinte, producător și scriitor.

Cu atâtea proiecte mai ai timp și de tine, de lumea ta?

Timp avem, important este să avem grijă de el. Timpul nu fuge, noi alergăm de bezmetici prin el, încercând cu disperare să rezolvăm 1000 de probleme pe zi. Timpul nu te presează, noi punem presiune pe creierul nostru. Timpul este aici pentru noi și, deși avem suficient timp, ne plângem întruna că nu avem… „Avem timp…” – spunea chiar și maestrul ­Octavian Paler.

Ești un tip romantic? Ți se întâmplă să reciți poezii…

Dacă am cu cine, da, sunt romantic. Dacă nu am, mă apuc de scris poezii și îmi transpun romantismul acolo, în versuri. Dacă mai bine sau mai puțin bine, vor judeca cei ce vor da citire.

Lucrul la show-ul „Ferma”  ți-a schimbat cumva viziunea despre femeie?

Nu, nu mi-a schimbat viziunea, ci mi-a întărit ideea că femeia poate să lupte de la egal la egal cu bărbații, indiferent de probe. Este bine că după atâta timp i se dă credit părții feminine, iar aceasta nu mai este văzută ca fiind bună numai la născut și crescut copiii sau la cratiță și curățenie în casă. Indiferent de sexe, dacă ai „mindsetul” corect, poți chiar răsturna lumea.

Și cum este… femeia de azi față de femeia de ieri?

Femeia de astăzi este așa cum dorea să fie femeia de ieri, doar că ori nu au fost lăsate, ori nu au avut tăria de a rupe barierele impuse de o societate mult prea închisă la minte sau prea puțin deschisă la nou.

Mai plângi când ești doar tu cu tine însuți?

Da, plâng și îmi place acest lucru, pentru că mă curăță. Am avut o perioadă de câțiva ani în care nu am plâns, iar atunci mi-am pus un semn de întrebare. Simțeam că mă apasă lucruri, dar nu le găseam indiferent de câte căutări aveam. Sau poate nu căutam unde trebuie… Să plângi nu este o rușine, ci de multe ori este un tratament pentru minte și corp.

De curând, ai fost nevoit să stai în izolare, fiind depistat pozitiv cu COVID-19. Cum a fost perioada asta?

Cu siguranță ultima perioadă nu a fost deloc una pe care o așteptam, dar am învățat să profit, la maximum, de aceste zile. După ce am primit rezultatul testului, am intrat în izolare și pentru că am avut norocul să am o formă fără simptome și m-am simțit bine, mi-am făcut timp și pentru mine și pasiunile mele. Așa că în ultimele zile am citit, m-am uitat la filme și seriale, am gătit și am petrecut timp cu Viviana.

Povestea lui George Burcea curge și după izolare, noi, spectatorii showului „Ferma” așteptăm finalul sezonului cu sufletul la gură, căci actorul nu a vrut să ne dezvăluie cine e laureatul ediției.

 

Interviu preluat din al doilea număr al Practic GHID TV.

Foto: PRO TV

Comments

comments

Lasă un răspuns