Dana Chera mi-a oferit șansa unui interviu cum nu am mai avut de la niciun jurnalist de știri. Aș putea spune că îmi doresc ca toți jurnaliștii, indiferent de domeniul în care lucrează, să aibă puterea de a se „uita în oglindă”, atunci când se schimbă jocul. Dana Chera Grecu a fost ea însăși. Om întreg, cu respect și bun simț, atentă la durerile și nevoile oamenilor. Ar putea da și lecții, nu doar de jurnalism, ci și de omenie la o școală ideală de jurnalism și comunicare. Am văzut-o, da, putem spune și așa, în ediții incendiare ca moderator al emisiunilor politice pentru care a și câștigat, de-a lungul carierei sale, trei premii APTR, pentru talk show de televiziune. O revedem acum la Medika TV, realizând dezbaterile „Medika special”, de luni până joi, în intervalul 19:00-21:00. Nu s-a schimbat! Cine e profesionist, rămâne profesionist!
Ce a adus, cu bune și rele, pentru tine, anul 2020?
E un an pe care n-o să-l uit ușor! Și mi-e un pic teamă să vorbesc despre el ca și când s-a dus. Nu știu când se va duce! Pare că iese din calendar. E altfel decât mulți dintre anii mei și ai dvs., cred. Extrem de intens, imprevizibil, greu, trist, plin de lecții de tot felul. Iese din noi, după cum suntem, ce e mai bun sau mai rău. Măștile anti-COVID nu reușesc să ascundă lipsa de toleranță și de educație. Și legat de asta am să vă spun o întâmplare: o vânzătoare m-a felicitat pentru că unul dintre copii mi-a mulțumit după ce și-a cumpărat ceva din magazin. M-am blocat. Pentru că mie nu mi se pare nimic special! Ei, da! Asta înseamnă că experiența ei cu „Mulțumesc!” e una tristă. Vă dați seama că asta nu are legătură cu pandemia. Și mă întreb sincer ce ar trebui să ni se întâmple ca să ne putem respecta unii pe alții? Ce pandemie? Cum e lumea medicală? Diferită de cum speram. Medika TV m-a ajutat să pricep această… lume politică mai rafinată, evident. Cu oameni cu carte. Exigenți, suspicioși. Prinși, cei mai mulți dintre ei, în relații de… castă. Nu știi niciodată cine va răci, de fapt, când un anume profesor își drege vocea. Altfel, și lumea asta, ca mai toate, cu oameni pasionați și rebeli, fiecare sperând la un mâine mai liber de reguli aberante și mafii subtile. Ce lucruri înveți, ce lucruri trebuie să uiți? Răbdarea. E punctul meu foarte slab. Aici, printre halate albe și interese care mai de care, e musai să conjug mai des verbul a… aștepta. Tentația de a spune ȘTIU! e așa de mare! ȘTIU CARE CU CARE, ȘTIU DE CE, ȘTIU CUI FOLOSEȘTE, ȘTIU… E păgubos!! Exersez răbdarea! De uitat? Oamenii nu sunt întotdeauna de înlocuit. Nu. Un doctor bun este prețios. Atât de prețios! E o meserie în care harul și setea de informație, dacă se lipesc amândouă de un om, acel individ este IMPORTANT în cel mai profund sens al cuvântului. Și, dacă ținem la viețile celor pe care n-am apucat să-i cunoaștem, oamenii prețioși trebuie apărați de mediocritatea murdară și promovați! Publicul te iubește și ai credibilitate. Asta te obligă.
De câți ani ești în televiziune? A fost greu, interesant, a fost o provocare?
E COPLEȘITOARE întrebarea. Eu fac televiziune din pasiune. N-am ars pași. Am luat-o de jos. Știu tot: de la munca de noapte, ca reporter, până la ediții speciale, live, în prime time. Știu. Niciodată nu mi-am căutat valul pe care să mă urc pentru a parveni în meseria mea. Totul a venit de la sine. Firesc. De bun simț. Acestea toate sunt fapte! Credibilitatea vine, în mare măsură, din firescul cu care faci lucrurile în viață, din respectul pentru cei cu care muncești, toți… foarte importanți, și din aprecierea sinceră a celor în fața cărora vorbești. Iubirea publicului? Ei, aici doar Domnul știe! Eu pot spune doar că El a pus în mine ceva care mă face să simt în mod special energia cuvintelor. Simt că vorbesc cu tot sufletul meu! Și asta nu mi-o poate lua decât Cel care mi-a dat talantul. Se fac 17 ani de presă națională. N-au fost liniari. Au fost chiar vremuri grele. Sunt urme ale greului în mine, ca om. Și nu greul în general, ci lipsa de echilibru. Aș putea vorbi despre asta ore!
Plângi din când în când? Râzi? Poți să îți exprimi sentimentele fără teamă?
Nu mi-am propus niciodată să fiu altfel de cum sunt. Cred că toți avem râs și plâns de împărtășit! Și mai ales plâns. Îl ținem ascuns, al nostru. Și nu de dragul lui, ci de teamă că oamenii ne-ar putea pune etichete. Când stările sunt sincere, când vin din suflet, etichetele celorlalți n-au nicio valoare. Sunt ale lor! Teama? Mi-e teamă de penibil! Și, da, în viața mea am fost și penibilă de vreo câteva ori.
Televiziunea ți-a impus un stil vestimentar. Care este stilul tău?
Mi-e bine cu mine. Mereu am avut sentimentul ăsta. Dar nu mi-e bine cu mine dezbrăcată la TV. Cred că ultimul gând al omului de televiziune e primul gând al celui de acasă. Dacă ești pusă pe a-ți etala hainele, asta se vede, asta transmiți. Îmi place să mă îmbrac decent. Cămașa albă este preferata mea. Îmi dă o stare excelentă!
Cum relaționezi cu publicul tău?
Deschis. Am blog: danachera.ro. Am e-mail. La Medika ne scriu telespectatorii. Și… mă opresc pe stradă să observ, să vorbesc, să simt. Sunt atentă la semenii mei pentru că despre ei e meseria mea. Și nu fac alegeri în funcție de statutul lor social. Cele mai frumoase și pline de miez povești le-am aflat de la cei pe lângă care alții trec întorcându-și privirea. Dar știți asta! Suntem atât de străini unii de alții, din păcate. Socializăm din complezență. E un efect de turmă superficial.
Când și cum reușești să îți faci timp pentru familie?
Familia mea contează pentru mine cel mai mult dintre toate cele câte se pot întâmpla! Totul se învârte de jur împrejurul ei. Nimic pe lumea asta nu merită atenție mai mare decât ai tăi. Familia ta. Nimic. Cine spune altceva, nu iubește pe nimeni. Nici măcar pe el. Lucrez două zile pe săptămână. E programul pe care eu l-am decis. E drept, am găsit la Medika TV înțelegere și dorința de a fi împreună într-un proiect extrem de interesant.
Ai timp pentru micuții tăi?
Avem patru copii. Timpul nostru sunt ei. Copiii au nevoie de TIMP cu părinții lor. TIMP, nu bani. Timp, nu gadgeturi. Interes sincer pentru ei toți: de la cei a căror lume este a jucăriilor, până la cei care se îndrăgostesc sau vibrează la viața de adolescent.
Cum vă descurcați cu școala la distanță, cu dorința lor de socializare?
E foarte greu. Sunt vremuri grele pentru noi, cei mari! Dar pentru ei?! Tot cred că izolarea asta o să-i călească și vor ajunge să prețuiască, așa cum trebuie, prieteniile, gesturile, întâlnirile… deci TIMPUL cu ceilalți. Vor recunoaște mai ușor capcanele care le mănâncă din energia bună și le pervertesc dorințele care contează. Tot sper să luăm din nebunia asta partea bună. Copiii noștri. Noi.
Cum vă organizați acasă pentru întâmpinarea lui Moș Niculae și a lui Moș Crăciun?
Anul acesta vine Moșul… fizic. Îl așteptăm toți pentru că Ana nu l-a cunoscut până acum. Îi căutăm moșului costum, ca să fie… prezentabil. Va fi o experiență! Să dea Domnul să ajungem bucuroși lângă brad! Toți!
Ai acasă căței, pisici, flori? Îți iubești orașul? Te reprezintă?
Îmi place lumina din curte, dimineața. E multă verdeață și energia locului este specială. Mă bucur de flori, am învățat în izolarea asta să pun ceapă. Să fac straturi… M-am întors în timp, 35 de ani, la bunica mea. Acolo, la Câmpulung. Culegeam prune și făceam fân și mă bucuram să car donița cu apă rece de la fântână pentru oamenii care lucrau pe deal, cu ai mei. Cred că aceste două locuri din viața mea au povești care se suprapun. Așa de perfect de asemănătoare sunt sentimentele care mă încearcă. Oricum, mi-e clar, noi suntem toți oamenii care ne-au plămădit. Părinții, bunicii, străbunicii, părinții străbunicilor noștri și tot așa. Deci locurile unde ai noștri au construit sunt pline de inima și experiențele lor. Casa în care stăm e protejată de sufletele lor. Simt asta. Aceeași stare am avut-o în casa bunicilor din partea mamei. Cei care m-au crescut. Am auzit odată o doamnă care spunea așa: când am ceva foarte important de făcut și mi-e teamă că nu-mi iese, îi iau cu mine pe toți ai mei care m-au iubit necondiționat!
Ai o imagine de femeie puternică. Care sunt lucrurile inocente care te impresionează?
Acum câteva zile, Ana, care are doi ani și un pic, vorbea la un telefon improvizat cu unul din frații ei… nu fi trist!, ți-e foame, îi spunea, te aștept, te pup, noapte bună!… Asta mă impresionează teribil. Bunătatea. Aceea necondiționată. Nu există ceva mai curat. Să fii bun! Cu oameni pe care îi știi sau nu. Același. Bun cu oamenii. Asta le spunem mereu copiilor noștri, Ana, Maria, Dan și David: să fie buni. Deștepți, dar buni. Muncitori, dar buni. Norocoși, dar buni. E cheia cea mai prețioasă de care cei mai mulți dintre noi n-am aflat încă sau ne rușinăm s-o purtăm la gât.
Curând, vine un an nou. Cum te vezi, la sfârșitul lui 2021?
Dacă sunt cu ai mei, e tot ce contează. Da, îmi doresc să cresc anul ce vine mai înțeleaptă și mai răbdătoare.
Ce vise, ce dorințe, ce bucurii aștepți să vină în 2021?
Aștept să ne liniștim. Fiecare. Să ieșim din molima asta care ne-a schimbat viețile. Să fi învățat ceva din izolare și din frica de ziua de mâine. Să prețuim ce merită! Și să-L lăsăm pe Dumnezeu să taie ce credem noi că am croit. Și dacă vecinul nostru are alt Dumnezeu, să nu-i batjocorim crezul! Să-l respectăm! E atât de simplu să fim buni! În firea noastră e să fim împreună. În colaborare, nu competiție. O doamnă de la care într-o zi am vrut să cumpăr niște busuioc a refuzat să-mi ia banii pentru trei legături și să-mi dea una, așa cum am cerut. A alergat după mine să-mi dea măcar două. Era în vârstă și avea mâinile crăpate de muncă. Și nu putea concepe să primească ceva fără să dea din ce putea. Este despre noi! Răul pe care-l trăim este despre noi! Binele, la fel! Să rămânem la bine!
Interviu preluat din nr. 7/2020 al Practic Ghid TV.
Interviu realizat de Ivana Iancu
Foto: arhivă personală Dana Chera