
Lumea satului a fost dintotdeauna colorată și o inepuizabilă sursă de umor. Serialul „Moldovenii”, difuzat în fiecare sâmbătă la Kanal D, de la ora 20:00, (re)instaurează comedia la putere.
O întreagă galerie de personaje pitorești ne poartă, în vremea COVID-ului, prin satul Găurenii de Jos, unde incredibilul și neprevăzutul te pândesc la tot pasul. Este un loc unde râsu’-plânsu’ creează comicul, iar personajele sunt de o savoare soră cu realitatea. Să îi cunoaștem pe câțiva dintre actorii care fac din Găurenii de Jos un sat cu renume național.
Petronel Gongeanu îl interpretează pe pădurarul Mitică și este și scenaristul sezonului al doilea al serialului „Moldovenii”.
Petronel, care sunt sursele tale de inspirație, de unde vin ele? Personajul tău, Mitică, de exemplu, cum s-a născut, cine te-a inspirat în a-l contura?
Totul a pornit de la viața la țară, copilăria mea a fost la țară, la bunici și, în mare parte, trăsăturile personajului Mitică le am de la bunicul meu. Când scriu partea din scenariu pentru acest personaj, mă gândesc întotdeauna cum ar reacționa bunicul meu, ce stare ar avea într-o anumită situație. Era un om foarte dur, niciodată nu arăta emoție și nu își manifesta afecțiunea. Niciodată nu l-am văzut pe bunicul meu să o pupe pe bunica sau să o îmbrățișeze, dar aveau niște lucruri ale lor, subînțelese. Îl simt pe bunicul meu când scriu, avem o conexiune, sunt în personaj.
Bunicul meu a murit acum câțiva ani, m-am bucurat de el foarte multă vreme. Părinții mei lucrau la aceeași firmă și plecau împreună la muncă și veneau împreună. Am stat multă vreme la bunici și îmi amintesc că nu doream să plec de la ei.
Lumea de la sat este foarte interesantă, există un întreg serial în fi ecare sat. Există personaje principale și secundare, personaje îndrăgite și mai puțin îndrăgite, este un mic univers în care eu m-am regăsit. Exista bucuria naturii pe care ți-o oferă satul.
Cum e, de fapt, Mitică?
Mitică este foarte autoritar, nu își arată afecțiunea față de nimeni, dar de multe ori are ceva din Moromete. Nu este așa de citit, de gânditor, de profund, dar are o înțelepciune specifică omului de la țară, urăște pe cel care minte, care îl tratează cu indiferență; și nu are încredere în mulți oameni din sat.
Care e cea mai interesantă experiență la filmările pentru cel de-al doilea sezon?
Eu fiind regizorul și scenaristul serialului, clar, îmi plac toate. Am însă o scenă favorită. Am trăit atât de intens momentul respectiv, încât fără că Andreea (n.r. Lodbă, personajul Aurica din serial) să știe ce urmează, am sărutat-o. Era un moment emoționant, în care cele două personaje erau pe punctul de a se despărți. Nu m-am gândit niciodată la o astfel de scenă, nu era scrisă, dar așa am simțit că trebuie să facă Mitică. Și surpriza partenerei mele din serial, Aurica, a fost una reală, clar nu se aștepta la asta. Și scena a ieșit perfect. Este scena mea favorită, abia aștept să o văd. Nu am mai făcut așa ceva, pădurarul Mitică nu o pupă niciodată pe Aurica.
Cât te-au influențat fanii de pe YouTube în scrierea scenariului?
În totalitate! Oamenii, reacțiile lor îmi dau energia de care am nevoie. Acum știu ce vor oamenii care ne urmăresc, ei m-au determinat să învăț lucrurile astea, să mă documentez, să studiez. Când scriu acum scenariile, mă gândesc la cum s-ar regăsi în ele oamenii de acasă. Îmi doresc ca telespectatorii să se simtă bine, să îi port într-un univers care să le amintească de cei dragi. Partea aceea a imaginii tradiționale sper și cred că nu va dispărea vreodată. Oamenii de la țară sunt puri, frumoși așa cum sunt ei, au un univers aparte.
Radu Țibulcă îl interpretează pe Șpagoveanu, primarul satului.
Radu, de unde crezi că vine succesul acestui serial de comedie? Are nevoie lumea de umor, se identifică cei de acasă cu personajele, cu situațiile pe care le expuneți?
Din autenticitate vine succesul. Serialul tratează subiecte de inspirație cotidiană, care se regăsesc în jurul nostru în fiecare dintre momentele vieții noastre, pe care le resimțim și care ne afectează, mai mult sau mai puțin, pe fiecare dintre noi. Categoric, lumea se identifică cu anumite situații. Dacă nu s-ar identifica, nu ar urmări serialul. De multe ori identifică în alte personaje defectele sau caracteristicile unor persoane din anturajul lor. Rar se întâmplă să te regăsești pe tine într-o situație. Ca telespectator, găsești în personajele respective exact defectele pe care le poți regăsi și la oamenii din jurul tău.
La ce să ne mai așteptăm din partea primarului Șpagoveanu? Cine l-a botezat astfel? Pare un nume predestinat…
Din păcate, tipologia asta fiind destul de des întâlnită, nu va muri niciodată. Acest tip de edil, de politician, în general înglobează trăsăturile unei întregi clase politice și chiar ale unei întregi societăți care se ghidează în continuare după anumite cutume. Eu l-am botezat așa pe acest personaj din serial și consider că acest nume este cel mai potrivit pentru ceea ce reprezintă acest personaj. Îl cheamă Ghiță, în fapt Gheorghe, pentru că așa îi cheamă pe bunicul meu și pe tatăl meu, și am spus ca măcar în serial să mă cheme și pe mine la fel.
Cum reacționează oamenii când te întâlnesc pe stradă? Îl recunosc pe Șpagoveanu?
Unii reacționează frumos și asta mă bucură foarte tare. În momentul în care văd o bucurie sinceră a faptului că m-au întâlnit am cea mai mare satisfacție a unui om care și-a dorit statutul de persoană publică. E o ipocrizie să te ascunzi sau să spui că nu-ți dorești chestia asta. Toată lumea care a vizat un statut de persoană publică, care și-a dorit celebritatea, expunerea mediatică, cu siguranță se bucură de momentul în care cineva îl recunoaște. Există și situații în care oamenii trec pe lângă mine fără să spună ceva, îi văd că se uită, văd că mă recunosc și atunci este o satisfacție, chiar dacă nu la fel de mare ca atunci când omul își arată admirația față de tine sau produsul pe care îl creezi.
Există și momente când mă deranjează reacțiile necivilizate care scot în evidență problemele noastre sociale. Mă deranjează când au impresia că le aparțin, pentru că nu este deloc așa. Șpagoveanu le aparține, dar Radu Țibulcă este un om ca oricare altul și își petrece cotidianul într-un ritm cât se poate de normal.
Ai întâlnit un primar ca Șpagoveanu? I-ai dat șpagă?
Nu, n-am dat șpagă niciodată în viața mea și sper să păstrez puternice toate aceste principii pe care m-am bazat până acum și pe care tatăl meu mi le-a insuflat încă de mic copil. La noi, în familie, există principiul antișpagă, tatăl meu lucrează la Anticorupție și toate lucrurile funcționează în această direcție. Am întâlnit primari ca Șpagoveanu, mi-am ghidat personajul după unele „caractere” pe care le-am văzut în spațiul public.
Iulian Mehedinț este Cornel.
Iulian, când ți-ai dat seama că acest serial va avea succes? Mai ales că ai fost unul dintre fondatorii proiectului „3Chestii”.
În momentul în care am primit feedbackul publicului, foarte multe mesaje, oamenii ne-au oprit pe stradă, ne-au întrebat de serial, au cerut să aibă poze cu noi. Atunci mi-am dat seama că a avut impact asupra publicului. Este o diferență între ceea ce filmam pentru YouTube și ceea ce filmam pentru serial. Ne-a fost puțin mai greu la începutul filmărilor pentru „Moldovenii”, dar, pe parcurs, ne-am acomodat. Nu ne-am gândit niciodată că vom ajunge cu acest proiect pe TV, dar ne-a încântat propunerea și iată că această colaborare cu Kanal D a dat roade.
Cât timp petreceți împreună la filmări?
Pentru sezonul doi am filmat aproape două luni, de dimineața de la ora opt până seara, uneori foarte târziu în noapte. Am preferat să venim toți pe platoul de filmare, chiar dacă nu aveam scene în ziua respectivă, în caz că se schimba vremea și puteam trage alte scene. Profitam astfel de faptul că suntem toți.
Cum e satul unde ați filmat „Moldovenii“, ce spun sătenii de acolo despre serial?
Este un sat liniștit, cu oameni cumsecade, care ne-au primit cu brațele deschise. În satul Păun (unde se filmează) oamenii sunt primitori. Eu am copilărit la bunici, tot în zona Iașiului. Mi-am amintit cumva de satul copilăriei.
Publicul vostru cuprinde și oameni de la țară? Ce commentarii primiți de la ei?
Cu siguranță ne urmăresc oameni și din mediul urban, și rural, judecând după audiențe. Oamenii se regăsesc în ceea ce facem noi în serial și le place asta. Ce pot să spun este că în scurtele ieșiri, din Iași, prin satele din jur, oamenii ne-au recunoscut.
Interviu preluat din primul număr al Practic GHID TV.
Foto: Kanal D