Interviu: Raluca Diaconu luptă pentru tezaurul cultural

Raluca Diaconu este interpretă de muzică populară, originară din Prahova. A fost profesor, face radio și prezintă emisiunea „Ceasuri de folclor” – difuzată miercuri, de la ora 19:00, la Televiziunea Favorit. Oameni ca Raluca salvează ceea ce a mai rămas din fabulosul tezaur al culturii tradiționale românești. Este o imensă bucurie să vezi că și tinerii interpreți de muzică populară sunt conștienți de rolul lor. Și asta fiindcă a fost o lungă perioadă când această muzică a fost aruncată în derizoriu și uitare. Tocmai de aceea, efortul Ralucăi este foarte important!

Te-ai regăsit vreodată în tablourile lui Theodor Aman?

Mi-ar fi plăcut să fi trăit pe vremea lui Theodor Aman. Port în mine un of, un dor neînțeles de niște vremuri pe care nu le-am trăit, dar pe care uneori le visez, le cânt, le idealizez. Ceva din mine tânjește să fi trăit, să fi cunoscut lumea din acele vremuri înfățișate în picturile sale. Poate că de-asta am ales muzica populară.

Cum ai ales să cânți muzică tradițională?

La început, mi-am dorit să cânt muzică ușoară, uneori încă îmi mai doresc, dar trebuia să pornesc de undeva. Se cuvenea să cunosc muzica neamului meu, specificul muzical al zonei în care m-am născut, să înțeleg și mai bine dragostea bunicii mele pentru cântec și joc, să mă apropii de cântecul bisericesc, de cel patriotic și de colind. Abia acum realizez!

Ca profesor și formator, întâlnești încă tineri dornici să ducă mai departe tradiția?

Da. Sunt! Îi întâlnesc în comuna mea, în satul în care am crescut, îi încurajez pe cât pot, încerc să îi îndrum astfel încât să descopere adevăratele frumuseți și profunzimi ale acestui gen muzical.

Folclorul prahovean mai trăiește încă?

Folclorul nu moare. Prahova are instituții de cultură și oameni bine pregătiți care se implică în promovarea culturii tradiționale. Sunt interpreți și profesori de canto popular, poate ceva mai puțin cunoscuți, dar care duc mai departe cântecul popular din Prahova. Sunt cu sufletul alături de ei și gata să pun umărul atunci când este nevoie!

Ce obiceiuri se mai practică, de unde îți culegi cântecele?

Se apropie sărbătorile. Se păstrează obiceiurile. Poate că s-au mai schimbat semnificațiile, poate că am mai adăugat sau am mai uitat câte ceva, dar cu toate astea, împodobim bradul în Ajun; colindăm și vom colinda și anul acesta, vom găsi o cale, sunt sigură; ne primenim și casa, și sufletul, mergem la biserică sau aducem biserica acasă, cum am făcut în noaptea de Înviere, privind slujba la TV, cu lumânările aprinse; ne strângem familia la masa de Crăciun, de-om fi sănătoși cu toții. Doamne ajută! Iar cântecele nu le culeg. Am încercat să fac și asta pe la bătrânii satului. Încă nu am găsit ce caut. De aceea, eu îmi cânt cântecele mele. Mi-am compus toate cântecele de până acum, de puține ori cu ajutor de la specialiști. Nu sunt multe, dar reprezintă aurul meu! Și sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu pentru acest dar, pentru inspirație!

Ceasuri de folclor, emisiunea pe care o prezinți la televiziunea Favorit, ce plus de cântec aduce și ce invitați ai de obicei?

Emisiunea Ceasuri de folclor este cadrul elegant și prielnic de întâlnire a artiștilor de muzică populară consacrați cu tânăra generație de interpreți; vin copii cu profesorii lor, vin ansambluri folclorice din toată țara, dar și interpreți la început de drum, dornici să se afirme și care au nevoie de o confirmare a talentului, a valorii. Muzica este variată, pe lângă cântecele populare sunt și romanțe, cântece de petrecere, muzică etno, muzică ușoară.

Ai publicul tău. Cum comunici cu fanii emisiunii, dar și cu fanii tăi?

Acum avem aceste instrumente atât de utile și de la îndemână pentru a comunica: Facebook și Instagram. Emisiunea Ceasuri de folclor are pagină de Facebook, la fel și televiziunea Favorit. Postez adesea poze și mici clipuri din emisiuni și, alături de colegele mele, ne străduim să le răspundem celor care ne scriu mesaje și comentarii. Cu cei care îmi urmăresc activitatea țin legătura pe pagina mea de Facebook, pe Instagram, dar și pe YouTube. De curând m-am apucat și de vlog, înțelegând că ceea ce fac la televiziune și la radio poate avea continuitate și în mediul online.

De la televiziune, la radio, de la muzică și poezie, nu e greu să faci tinerii să asculte cântecele noastre tradiționale într-o vreme când piața muzicală este extrem de ofertantă din perspectiva genurilor și a interpreților?

Ei îți ascultă muzica, indiferent de gen, dacă tu îți trăiești muzica. Dacă tu te-ai găsit, știi cine ești și ce ai de oferit lumii, te găsesc și ei, mai devreme sau mai târziu. Este mai mult despre cine ești! Te urmează oriunde dacă vocea ta reușește să spună o poveste reală, sinceră, într-un mod autentic!

Dincolo de muzică și media, cine ești tu, Raluca?

Sunt o fată de la țară care visa de mică să fie artistă, dar visa și la marea dragoste, la copii și o căsuță cochetă cu pisici; și care și-a proiectat viitorul cutreierând livada vara sau la gura sobei, iarna, lângă o bunică în ale cărei visuri era deja artistă, dar care nu a trăit suficient cât să mă vadă trăind visul nostru comun. Sunt o femeie care ține în mâini hățurile destinului, cu onestitate și curaj, și merge pe drumul ei, urmându-și intuiția, cu mintea și inima deschise. Iar uneori, seara, când mă copleșesc toate, ca pe orice muritor, sunt doar o fetiță care bate din picior, cu lacrimi multe și patos, în fața Lui Dumnezeu ca să-și vadă visurile și dorințele inimii împlinite AICI și ACUM, chiar dacă știe că nu funcționează așa și că primim numai ce ne e de folos. Învăț cuminte (în general) răbdarea, iertarea, iubirea, CREDINȚA! Învăț să trăiesc ca mine! Învăț să fiu eu însămi, lăsând deoparte tot ce vrea lumea să mă învețe despre mine! Și sunt Floarea Prahovei, așa cum spune cântecul meu!

Vremea pandemiei nu îți mai permite să ai spectacole. Cum te descurci?

Mi-e dor de scenă și de nunțile cu lume multă! Mi-e dor să cânt în mijlocul horei! Nu este ușor nici din punct de vedere financiar! Dar nu mă plâng. Am totuși activitățile de la TV și radio, dar și lecțiile de canto și sprijinul părinților mei.

Cât din ceea ce ești, ceea ce făceai, ceea ce iubeai, a schimbat perioada asta care implică izolare?

Perioada asta m-a învățat multe lucruri. În primul rând, să prețuiesc sănătatea mai mult și să am grijă de mine și de cei dragi. În luna martie, am stat cu ai mei la Izvoarele. Nu am mai petrecut atâta timp cu ei din adolescență. A fost ca o vacanță. Ieșeam în fiecare zi în livada de lângă casă, ne‑am uitat împreună la seriale, am citit mult, am compus, am făcut sport. Desigur că viețile ni s-au schimbat în perioada asta, dar prefer să privesc partea plină a paharului. Nu ajută la nimic să mă plâng sau să disper! M-am adaptat!

Cum este la tine acasă? Ce colț anume preferi?

Petrec mare parte din timpul liber în sufragerie, unde elementele tradiționale se îmbină cu cele moderne, așa cum mi-am dorit. Ascult muzică. Acum, în sezonul rece, aprind șemineul, citesc, cânt, mai văd câte un serial din când în când, meditez, fac sport și curând voi decora în spiritul sărbătorilor de iarnă. Mă simt bine acasă.

Ce dulciuri preferi și cât timp stai pe la bucătărie?

Mărturisesc că nu prea stau prin bucătărie. Gătesc rar și, în general, mâncăruri simple care nu implică mare efort. Știu să fac un tiramisu bun cu care îi mai răsfăț pe apropiați, în special pe colegii mei. Nu sunt înnebunită după dulciuri, în schimb nu pot trăi fără fructe.

Ai căței, pisici, copii, nepoți?

Nu am copii, nici nepoți, am avut câteva pisici pe care le‑am iubit nespus! Am avut o conexiune aparte cu un motănel alb, special, care a intrat în viața mea anul trecut și care m-a ajutat să depășesc niște momente de tristețe, dar care a părăsit lumea asta la puțin timp după ce chiar am învățat pe îndelete să mă bucur mai mult și să iubesc mai mult, nemăsurat, fără teamă.

Ce te face să zâmbești?

Dragostea, viața. Zâmbesc când deschid ochii dimineața și mă gândesc ce dar este să încep o nouă zi, zâmbesc cu gândul la trecut, zâmbesc când întâlnesc oameni, când îi salut, când vorbesc la radio, când prezint emisiunea de la Favorit, dar cel mai frumos zâmbesc atunci când mă îndrăgostesc.

Ce ai vrea să uiți?

Durerea, suferința. Uneori le vreau uitate. Dar le înțeleg rostul! Cine nu a cunoscut suferința, nu poate prețui fericirea.

Cum era în vremea ta ziua de Sfântul Nicolae?

Primeam de fiecare dată cadouri. De obicei, dulciuri și câte ceva de care aveam nevoie. Bunica avea grijă ca în fiecare an, de Moș Nicolae, să ne împletească din lână ciorapi și mănuși. Așteptam cu mult drag această sărbătoare și mă fascina povestea celor trei fete sărace pe care tatăl lor voia să le trimită la desfrâu și care, cu sprijinul Sfântului Nicolae, au fost salvate de o astfel de soartă cumplită.

De ce consideri că ar fi benefic să ne întoarcem, măcar din când în când, acasă, la rădăcini, la tradiție?

Dacă nu ne întoarcem din când în când la rădăcini, ne pierdem identitatea. Știm cine suntem numai atunci când ne cunoaștem și ne acceptăm rădăcinile, trecutul, istoria. N-am apărut din neant. Și avem clar o misiune, o menire pe pământ. Avem tradiții foarte frumoase și încărcate de semnificații, ne îmbogățim sufletește atunci când le trăim și le predăm generațiilor următoare.