Esti aici
Femeia.ro > GHID TV > Tudor Mușat, un om integru în căutarea adevărului

Tudor Mușat, un om integru în căutarea adevărului

Un talk show cu Tudor Mușat este o lecție de jurnalism politic. Experiența, deontologia, dar și inteligența moderatorului fac din aceste emisiuni o sursă credibilă de informație.

Tudor Mușat este jurnalist de radio și televiziune de peste 20 de ani. În prezent el realizează „Actualitatea” (de luni până vineri, de la 20:00), la B1 TV, dar îl puteți asculta și pe Europa FM. Bun cunoscător al mediului politic și al societății civile, profesor care susține traininguri de comunicare, Tudor Mușat a realizat, de-a lungul timpului, talk show-uri la Digi 24, Realitatea TV și Alpha TV, dar și la posturi de radio, Realitatea FM, Radio Total, inclusiv la Secția Română a BBC World Service. Altfel, este o bogăție de om care râde, visează și celebrează viața așa cum vine.

Cine ești tu, Tudor, dincolo de profesionistul perfecționist care își pregătește atent emisiunile?

Un om foarte curios, care observă mult, care se agită mult, dar căruia îi place și să se joace și să râdă, în cerc restrâns. Primele ajută în meseria de jurnalist ceva mai mult ca ultimele, ce-i drept…

Ai înțeles, după atâția ani, de unde atâta tupeu și lipsă de omenie în lumea politică?

Cred că politicienii nu sunt foarte diferiți de restul societății, poate că îi vedem noi sub o lupă, separați de context. Dacă am înțelege contextul și motivațiile, am înțelege și de unde vin lucrurile astea „reprobabile”. Asta nu înseamnă că trebuie acceptate. Tupeul și „lipsa de omenie” (cinismul, egoismul) vin adesea la pachet cu influența și banii, se tot potențează reciproc. Fie vor să parvină rapid, fie vor să cumpere tot – joburi, principii, chiar persoane. Politica oferă teren pentru acest gen de parvenire, dar țin să subliniez că sunt destui care fac excepție. Important e când vor deveni regula.

Te-ai lămurit vreodată cum anumite personaje din această lume „au reușit” fără să aibă ce căuta în acest mediu, pe principiul „Dacă vrei, poți”?

Nu cred că aceste personaje ar fi reușit fără o formă de susținere din partea publicului (în cazul ăsta, a se citi electoratului). Poți să plătești sau să faci alte servicii pentru a fi pus pe o listă, sau pentru a ajunge ministru sau șef de instituție, dar până la urmă ajungi la testul publicului. Unii se hrănesc inclusiv din critici, dar perseverează pe modelul „și dacă se vorbește de rău despre mine, tot e bine că se vorbește, măcar mă fac cunoscut”. Publicul e cel care îi acceptă, îi validează, le comentează postările, îi „consumă” în emisiuni TV de toate genurile, așa că ei se simt încurajați să continue.

Jurnalismul te-a purtat în medii diferite, în locuri diferite. Ce ți-a adus bun și rău jobul ăsta?

Mi-a adus interacțiuni cu oameni de la care am avut de învățat. Mi-a adus o formă de scut în fața dezamăgirilor, m-a învățat că există mii și mii de nuanțe, motivații, circumstanțe pe care în general nu le vedem, m-a făcut să judec mai puțin și să ascult mai mult. Mi-a adus o rigoare pe care n-o aveam în primii ani. Mi-a mâncat adesea din timpul petrecut cu cei dragi, dar m-a și învățat puterea sintezei și a asimilării rapide, lucruri care pe termen lung salvează acest timp.

Nu ți-a venit niciodată să lași jurnalismul pentru… grădinărit sau pilotaj?

Uneori concentrarea, uzura, bătălia cu argumente și idei sunt atât de puternice încât îi invidiez câteva clipe pe cei care fac, de exemplu, munci de execuție sau practice, aparent fără atâta bătaie de cap. Dar îmi trece repede, nu prea mă văd făcând altceva în afara zonei comunicării. Mi-ar plăcea însă să mă pricep la tâmplărie sau la lucruri din lemn, poate vine momentul și pentru un astfel de hobby.

Ce a schimbat la tine pandemia?

Nu foarte multe, și pentru asta sunt recunoscător. Am continuat să fac emisiunile la B1 TV și la Europa FM, am continuat chiar să țin trainingurile de comunicare, desigur, în format online. Am călătorit mult mai puțin în vacanță, dar a fost poate chiar mai plin de sens și mai satisfăcător ca înainte. Schimbarea majoră a venit din depărtarea impusă față de familie și prieteni, dar chiar și așa am știut să ne arătăm că ne simțim aproape.

A fost un război cu tine însuți această perioadă?

Nu chiar un război, mai degrabă frământări. Te întrebi – ca aproape toată lumea – dacă vei putea să-ți faci meseria cum trebuie, ce lucruri se vor schimba sub presiunea contextului și nu pentru că vrei tu, ce alegeri vei putea face. Principala frământare a venit din selectarea interacțiunilor – în cine să ai încredere că vede lucrurile ca tine, în materie de prevenție, de abordare a riscurilor – fără să creezi impresia că ești arogant sau ipocrit sau atotștiutor. O alta a fost din zona profesională – cum să relatezi sau să explici convingând lumea că nu o faci la comanda cuiva sau servind doar o anume agendă.

Cum se vede lumea de la TV , în această perioadă?

Derutată și polarizată. Ca aproape în orice moment de cotitură sau care cere aprofundarea unor lucruri noi. Suntem tot mai obișnuiți să primim lucruri clare, în alb sau negru, să-i lăsăm pe alții să ne livreze „adevărurile” lor și să ne raliem lor, ca unei cauze, iar perioada asta nu face excepție. Sunt unul din acei jurnaliști care – pandemie sau nu – evită să preia informație deja „mestecată” de alții, direcții de gândire, idei preconcepute. Da, pot insista uneori pe o teză, dar recunosc când ea e invalidată cu argumente și renunț, sau integrez informațiile obținute în conturarea altei ipoteze de lucru și tot așa. Ca atare, lumea pe care o văd eu de la TV nu se compune doar din ce primești în computer, ci din discuții, observații personale, telefoane date, cititul mesajelor pe care le primesc, comparatul și verificatul lor. Uite, fac o pledoarie, cu ocazia asta, pentru felul în care jurnaliștii ar trebui să vadă lumea din jurul lor în general, nu doar în perioada asta.

Crezi că ne vom schimba după această perioadă noi, toți?

Probabil că în anumite privințe, legate de modul de lucru, de consum, de relația cu știința sau, dimpotrivă, cu conspiraționismul, dar nu cred că esențial. Cred că cei cărora li se schimbă complet modul de viață sau convingerile sunt foarte puțini. Nu pare de ajuns un astfel de fenomen pentru o schimbare majoră, istorică. Pentru asta ar fi nevoie de o serie de evenimente conjugate, dar pare că nu suntem acolo.

Vrei o țară ca afară? Cum să facem s-o avem?

Cu exigență, atu-ul unei generații care nu s-a născut în comunism și n-a practicat modelul „merge și-așa”. Această generație știe să ceară și a arătat deja că știe să militeze și pentru valori, ca justiție sau responsabilitate din partea statului în relația cu cetățeanul. Pe urmă cu răbdare. Cu viziune pe termen ceva mai îndepărtat, cu cântărirea lucrurilor pro și contra și cu asumarea consecințelor. Să nu ne plictisim repede de o lucrare de infrastructură, de exemplu, pentru că ne creează un disconfort temporar.

Ai găsit vreodată sursa fericirii?

Cred că nu e o sursă unică și de fapt căutarea unei surse concrete, unice, bine definite, ne pune multe bariere. Nu am rețeta, nici măcar pentru mine. Nu știu să descompun o stare și să văd de ce-i așa, mai ales că fericirea nu cred că ține (doar) de momente, ci e ceva consolidat, firul roșu, resortul care te animă. Sunt convins că asimilăm și construim lucrurile care ne fac fericiți fără să documentăm procesul, iar asta cred că e cea mai mare bucurie, să nu stai cu instrumentele de măsurare și cu o mie de gânduri despre ce merge și ce nu. Ci doar să te bucuri și să te lași surprins!

Citește și: Ioana Petric crede că educația face diferența în viață

Text interviu: Ivana Iancu
Foto: Cristian Șuțu

Comments

comments

Lasă un răspuns