
Pe lângă imensa bucurie de a fi părinte, venirea pe lume a unui copil aduce multe schimbări în viaţa ta. Viaţa de cuplu, situaţia financiară, statutul, libertatea de a pleca oricând şi oriunde, toate trebuie de acum armonizate cu programul şi responsabilităţile pe care le ai faţă de tânărul membru al casei. Deşi este o problemă comună multor familii tinere, uneori situaţia poate scăpa de sub control. Tocmai pentru a nu ajunge într-un astfel de impas, vom încerca să te ajutăm să te obişnuieşti cu noul rol.
Banii
Multe femei, dinainte de a deveni mămici, obişnuiesc să se descurce singure, altele muncesc poate chiar din vremea adolescenţei. Acum, odată cu venirea pe lume a micuţului membru al familiei, acestea sunt nevoite să rămână acasă, fiind susţinute financiar de partenerul de viaţă.
Reluarea echilibrului: e important ca banii câştigaţi de cei doi părinţi să fie ţinuţi la comun şi gestionaţi pentru a vă putea acoperi cheltuielile necesare. Centraţi-vă atenţia pe beneficiile acestui lucru, a vieţii împărtăşite şi lăsaţi lucrurile negative în uitare. Bucură-te de timpul în care nu mergi la serviciu şi consideră-l important pentru echilibrul sufletesc al copilului tău. Savurează aceste momente, căci în curând te vei întoarce „pe baricade”.
Statutul
După ce aduc pe lume un copil, multe femei afirmă cu tărie „Sunt doar mamă!”, în timp ce partenerii lor de viaţă continuă să îşi urmeze ambiţiile şi să desfăşoare în paralel atât activitatea de la serviciu, cât şi exercitarea noului rol, acela de tată. În cazul femeii, totul ţine de timp. Eşti scoasă din ritm, însă doar pentru o vreme.
Reluarea echilibrului: deşi părerea multor mămici este aceea că ele nu se vor mai descurca la fel de bine când se vor întoarce la serviciu, se pare că angajatorii nu le împărtăşesc opinia. Aceştia au afirmat că femeile cu un copil sunt la fel de dedicate muncii la serviciu, iar alţii chiar au afirmat că acestea au devenit mai eficiente după întoarcerea din concediul pentru îngrijirea copiilor. Secretul reuşitei este să îţi organizezi timpul în mod adecvat şi să nu te laşi pradă grijilor pentru micuţ. Atunci când începi serviciul, te sfătuim să găseşti o bonă sau să îl laşi în grija bunicilor.
Libertatea
Viaţa ta până la venirea pe lume a micuţului era un şir de petreceri, întâlniri cu prietenii, aerobic sau orice altceva îţi trecea prin minte. Acum, ca tânără mămică, lucrurile stau altfel. Deşi partenerul te ajută cât mai mult posibil, greul cade tot în sarcina ta.
Reluarea echilibrului: este uşor să te împotmoleşti atunci când alături de tine stă mereu bebe, cu nevoile lui. Plăcerile şi dorinţele tale trec de multe ori pe locul secund. Însă este important să nu uiţi că nu eşti singură, iar tânărul tătic are şi el responsabilităţile lui în ceea ce-l priveşte pe bebe. Nu te lăsa pradă grijilor, ci fă-ţi timp pentru tine, pentru plăcerile tale. Puţină independenţă nu va dăuna nimănui, iar ţie îţi va aduce un echilibru de care ai nevoie pentru a putea continua.
Prieteniile
Până nu de mult obişnuiai să te întâlneşti cu prietenii şi să povestiţi câte în lună şi în stele. Dar de la naşterea micuţului tău, te surprinzi vorbind doar despre cel mic, iar în unele zile, prietenii parcă au uitat de tine. Te surprinzi că-ţi suni soţul nu pentru că ai avea ceva special de comunicat, ci doar de dragul de a vorbi cu un adult. El vine acasă cu întâmplări noi de la serviciu, iar tu ai tot aceleaşi poveşti ca şi ieri.
Reluarea echilibrului: oboseala şi rutina îşi spun cuvântul în relaţiile pe care le ai cu cei din jur. Dar nu le lăsa să te domine! Cheamă-ţi familia în ajutor. Lasă bunicii să se ocupe şi ei din când în când de cel mic, pentru a putea vorbi pe îndelete cu o prietenă (fie şi doar la telefon), pentru a citi o carte ori a viziona un film la televizor. Invită-ţi prietenii acasă, la cină sau la o pauză de cafea. Nu neglija lucrurile care cândva te-au relaxat şi ţi-au adus zâmbetul pe buze.
Interesul
Multe mămici ne-au mărturisit că odată cu venirea pe lume a copilului s-au concentrat atât de mult pe problemele şi rutinele unei zile cu bebe, încât au uitat cu totul de plăcerile pe care le aveau. Cum ar fi o seară de film cu prietenii sau savurarea unor momente magice în excursia de la sfârşitul săptămânii, alături de partenerul tău de viaţă. Cu alte cuvinte, ele afirmă că nu mai găsesc altă preocupare dincolo de micuţul lor.
Reluarea echilibrului: puiul de om îţi consumă mult timp şi energie, iar uneori dorinţa ta de a deveni o super-mămică te transformă. E bine să nu uiţi că micuţul care acum cere toată atenţia ta a venit pe lume datorită dragostei şi timpului petrecut alături de cel drag. Sfatul nostru este să îţi reiei cât mai curând posibil obiceiul de a merge la cumpărături alături de soţul tău, de a ieşi împreună la o cină în oraş sau de a petrece o seară plăcută, alături de un pahar cu vin şi un film bun.