Cei dintâi paşi, primele cuvinte și hohote de râs… Dar când își va manifesta dorința de a comunica și de a se descoperi pe sine în raport cu alte persoane? Copilul învață să-i înţeleagă şi să-i aprecieze pe cei din jur, dar și să fie înţeles şi apreciat.
Până atunci însă, drumul e lung şi începe din anii fragedei copilării, chiar de la primul zâmbet. Încă nu se descurcă singur, dar înţelege că este o fiinţă socială. Îi place să aibă în jur persoane afectuoase şi încearcă să le răspundă în aceeaşi manieră, prin zâmbet. La un an și jumătate, îmbrăţişează şi sărută persoanele cunoscute, dar simte nevoia să fie aproape de mamă şi se uită la ea atunci când întâlneşte oameni străini.
La doi ani, îşi manifestă dorinţa de a fi în centrul atenţiei, se joacă alături de alţi copii, dar nu împreună cu ei, îi salută pe alţii când i se cere. La doi ani și jumătate, ani se desparte mai uşor de părinţi, se joacă în grup, chiar dacă nu cooperează. Abia pe la trei ani observă ce fac alţii, inventează prieteni imaginari şi începe să se joace şi să comunice cu prichindei ca el.
Pas cu pas
Pentru a se integra în colectivitate, el trece de la dependenţa („tu faci pentru mine“), sugarului la independenţa („fac eu singur“) copilului mic și ajunge la interdependenţă („noi facem“) la vârsta preşcolară. Când se joacă – pentru început, de unul singur –, copilul se pregăteşte să facă ce vede la ceilalți, copii şi adulţi deopotrivă. Dacă în încăpere sunt alţi copii, îi place să-i urmărească jucându-se şi s-o facă şi el aproape de ei.
Dă-i cât mai des asemenea ocazii! E important să se obişnuiască cu prezenţa altor copii. La un moment dat, va simţi nevoia să comunice cu alţi prichindei ca el, să se integreze într-un grup, iar atunci îl vei putea duce la grădiniţă. Ea joacă un rol important în dezvoltarea copilului, nu este doar un loc unde îl duci pentru că nu ai cu cine să-l laşi acasă. Nu-i va fi însă deloc uşor să se învețe cu acest nou rol de membru al unui grup, aşa că evită să-l muţi de la o grădiniţă la alta!
Chiar şi cel mai comunicativ copil poate avea probleme în ce priveşte relaţiile cu ceilalţi, cu atât mai mult dacă este timid din fire. De aceea, va avea nevoie de sprijinul tău, ca să-şi găsească locul într-un univers cu totul diferit de cel de acasă.
Familia izolată şi restul lumii
Odinioară, existau familii extinse, nu izolate, ca în vremurile noastre. Traiul firesc se ducea într-o familie mare, cu un unchi slobod la gură, o mătuşă cicălitoare, o bunică împăciuitoare, un bunic extrem de răbdător şi înţelegător, un văr nu prea isteţ şi o vară fără pic de astâmpăr.
Crescând şi evoluând într-o asemenea minisocietate, copilul era nevoit să comunice cu toate aceste tipuri de personalitate. Făcea comparaţii între cei din jur, se asemuia pe sine cu aceştia, creându-şi astfel propriul sistem de evaluare. Acorda şi primea atenţie în aceeași măsură.
Dar nu numai atât! Mătuşa şi unchiul s-au ciorovăit ore în şir, după care s-a aşternut liniştea. Mama s-a supărat pe tata şi nu a mai vorbit cu el, dar a intervenit bunica (de parcă avea mereu o baghetă magică la ea) şi norii s-au risipit. Năzdrăvana verişoară a spart ceaşca de ceai preferată a bunicului și i s-a ţinut morală să fie mai atentă pentru a nu mai provoca stricăciuni şi a nu-i supăra pe cei din jur. Bunicul a sărutat-o pe frunte şi i-a spus că se plictisise de vechea cană și vor merge împreună să cumpere alta.
Copilul observa toate acestea lucruri, sesiza inevitabilele scântei ce apar în relaţia dintre membrii familiei, unele provocate chiar de el (când îl tot îmbrâncea pe vărul mototol ori când a înecat puii bunicii, deşi a vrut doar să le facă baie), iar totul se termina cu bine. Şi afla de la o vârstă fragedă că, deşi oamenii sunt foarte diferiţi între ei, pot convieţui în armonie. Secretul? Răbdare, înţelegere, toleranţă, iubire.
În zilele noastre, copilul crescut într-o familie izolată cere atenţie doar din partea părinţilor, deseori depăşiţi de „pretenţiile“ celui care se pregătește să devină adult.
Cum îl ajuţi
Înainte de toate, nu uita să-i permiţi copilului să se dezvolte în armonie cu propria personalitate, să-şi formeze deprinderile necesare socializării de mai târziu. Lasă-l să acţioneze, comunice, pentru a afla de timpuriu secretul unei bune înţelegeri cu ceilalţi: răbdare, înţelegere, toleranţă, iubire.
1. Lărgeşte-i mereu cercul de cunoştinţe, invită-ţi prietenii care au copii şi prichindeii vecinilor să vă viziteze, mergi cu el în locuri noi, unde ar putea intra în contact cu persoane necunoscute.
2. Observă-l cum se comportă, dar nu-i pretinde să-şi înăbuşe emoţiile, întrucât manifestarea acestora este urmarea interacţionării cu lumea înconjurătoare, ajută-l să le descifreze, să se înţeleagă pe sine în raport cu ceilalţi, cu tot ce se întâmplă în jurul lui.
3. Nu-l proteja întru totul de experienţele negative! Ocrotirea excesivă nu înlătură problemele, ci doar întârzie soluţionarea lor.
4. Nu evalua sentimentele copilului, nu-i poţi pretinde să nu simtă. Cel mai adesea, răbufnirile emoţionale sunt cauzate tocmai de sentimentele reprimate timp îndelungat.
Citește și:
Creierul bebelusilor. Descoperirea lumii!
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.17/30.04.2015
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com