
Prietenii de familie, rudele, profesorii sunt cu totii incantati de micutii politicosi care stiu sa raspunda adecvat in anumite contexte sociale.
Politetea inseamna, in linii mari, mentinerea unei conduite si a unui limbaj adecvat in relatiile cu interlocutorii nostri, in asa fel incat acestia sa nu ajunga sa se simta jigniti sau nerespectati. Mai in detaliu, politetea se refera si la pastrarea unor maniere frumoase, la cunoasterea unei etichete si la respectarea unor norme ce pot fi diferite de la o societate la alta sau de la o cultura la alta.
Avantajele politetii
Pentru un copil, politetea este prima carte de vizita in relatia cu cei din jur. Copiii politicosi, care cunosc bunele maniere, sunt admirati si au parte de laude si incurajari, fapt ce ii va face sa creasca cu o incredere sporita in propria persoana si in ceea ce pot realiza in relatiile cu ceilalti.
Actiunile vorbesc mai mult decat cuvintele. Rolul jucat de modelul parintesc il invata pe copil sa fie grijuliu si bun. Studiile de specialitate arata ca micutii pot da dovada de empatie sI grija fata de ceilalti inca de la varste foarte fragede. Cu alte cuvinte, parintii au puterea de a hrani, ghida, arata si insufla calitati esentiale relatiilor interpersonale.
Pasi pentru a-l invata sa fie politicos
1. Ofera-I micutului tau un model de comportament politicos. Poate ca ti s-a intamplat sa vezi cum un parinte tipa la copilul lui asteptandu-se totusi ca acesta sa reactioneze in mod politicos fata de un adult. Este important sa stii ca lucrurile nu functioneaza in felul acesta. Copilul va invata mai curand sa se comporte asa cum vede decat asa cum i se spune sa se comporte. Daca iti doresti ca piticul tau sa fie politicos, tu insatI trebuie sa fii in acest fel. Foloseste un ton jos si calm, atunci cand ii vorbesti copilului tau, si formuleaza in raport cu el cereri si nu amenintari. Desi nu este intotdeauna usor sa fii rabdatoare cu un copil nervos sau agitat, aceasta este datoria ta ca parinte: sa faci tot ce poti pentru a-i oferi un model bun.
2. Surprinde, incurajeaza si lauda comportamentele politicoase ale copilului tau. Daca iti surprinzi micutul spunand „Multumesc!“ sau solicitand un lucru intr-un mod politicos, da-i de stire ca ai observat si ca iti face placere. In acest fel, tipul de comportamente pe care iti doresti ca micutul tau sa il practice primeste intariri pozitive precum atentia si lauda si are sanse mai mari sa se repete in viitor.
3. Impune limite adecvate si expectatii clare cu privire la comportamentul politicos. Este important pentru un copil sa inteleaga foarte clar, care sunt comportamentele politicoase care se asteapta de la el
4. Fii ferma, dar nu rigida in impunerea regulilor politetii. Este de preferat ca piticul sa invete politetea ca pe ceva natural, usor de aplicat si plin de avantaje. Politetea nu inseamna un mod rigid de a fi si de a respecta eticheta sau codurile sociale. Ea nu exclude distractia, apropierea si timpul de calitate petrecut impreuna.
5. Descrie ABC-ul politetii pe intelesul celui mic. Continua sa fii un model pentru el pana ce politetea devine naturala. Niciodata nu este prea devreme sa incepi acest lucru. Copiii care stiu de la varste fragede ce se asteapta de la ei cresc mai increzatori in sine si au o stima de sine mai crescuta, se descurca mai bine in relatiile interpersonale si au mai multe sanse la reusite pe toate planurile.
6. Ai grija la mesajele duble pe care i le poti transmite! Daca copilul tau face sau spune lucruri nepoliticoase, atitudinea ta verbala trebuie sa fie congruenta cu atitudinea ta non-verbala. Degeaba il certi si ii spui ca nu este frumos daca, intorcandu-te la cel de langa tine, te amuzi pe seama a ceea ce a facut, in speranta ca el nu va sti despre ce este vorba. Copiii sunt foarte abili in a capta intelesul mesajelor non-verbale pe care parintii lor le transmit si de aceea atentia oferita acestui aspect este foarte importanta.
7. Incurajeaza-i pe altii sa observe comportamentele politicoase si sa le laude de fata cu copilul. Atentioneaza si ceilalti membri ai familiei sau prietenii care vin in contact cu copilul tau sa identifice si sa laude comportamentele dezirabile ale micutului tau.
Moduri de a fi politicos
- Folosirea unui ton moderat si a unei atitudini placute in relatiile cu ceilalti.
- A folosi formule de salut cand intalnim o persoana noua si formule de despartire atunci cand ne luam la revedere.
- A spune „Multumesc!“ atunci cand primim ceva, un cadou de exemplu, dar si atunci cand primim un compliment sau un ajutor.
- A spune „Te rog!“ atunci cand dorim sa obtinem ceva.
- A sti cum sa raspundem la telefon si cum sa incheiem o astfel de conversatie.
- A sti sa nu ii intrerupem pe altii atunci cand vorbesc.
- A sti sa-ti ceri scuze cand ai gresit cu ceva, fie si din greseala.
- A sti sa ii ajuti pe altii cand au nevoie de ajutor.
- A sti sa deschizi usa si sa oferi locul in autobuz unei persoane mai in varsta sau unei femei insarcinate.
- A sti sa mananci fara sa faci mizerie. Acestea sunt doar cateva exemple de reguli de politete recunoscute la nivelul societatii noastre. Respectarea lor atrage dupa sine admiratia si respectul celorlalti, iar practicarea lor de catre tine si tati il vor determina pe micut sa invete direct de la voi.